Realitatea de dincolo de film: profesoara care a inspirat producția Fără aer, într-o dezbatere despre realitățile din școlile românești

A 7-a Esenţial

Un scandal izbucnit, în 2017, la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Turda, devine subiect de film și va fi proiectat la Cinema ARTA, în 25 noiembrie.

Lungmetrajul Fără aer/ Elfogy a Levegő, în regia lui Katalin Moldovai, este inspirat de cazul profesoarei Adela Stan, care a fost sancționată injust, pentru că le-a recomandat elevilor din clasa a XI-a vizionarea filmului “Eclipsă totală”, despre poeții simboliști Arthur Rimbaud și Paul Verlaine. Relația fizică și emoțională dintre cei doi poeți, care transpare în film, a declanșat un veritabil “război” între părinți, conducerea liceului și profesoară, întâmplarea fiind relatată pe larg în presa locală și națională. 

Sâmbăta aceasta, publicul are ocazia să redescopere acest caz și să găsească răspunsul la o întrebare esențială: mai este școala, ca instituție, capabilă să coaguleze în jurul său profesori, elevi și părinți și să fie locul unde copiii se dezvoltă, nu doar învață standardizat?

Discuții cu profesoara Adela Stan

La finalul proiecției, spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe profesoara Adela Stan, într-un dialog cu Ioana Hanchevici, profesoară de limbă engleză la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca și trainer de educație cinematografică. 

Uneori, metodele neconvenționale de predare pot atinge note sensibile și adânci ruptura în relația și așa fragilă dintre părinți și profesori. Așa s-a întâmplat cu profesoara de limbă și literatură română, Adela Stan, care, din dorința de a-și ajuta elevii să înțeleagă mai bine simbolismul, cum a luat naștere și cine sunt poeții reprezentativi pentru acest curent, a declanșat fără vreo intenție un veritabil “război”. Ea a fost reclamată de părinți cum că, prin această temă, „copiii sunt îndrumaţi spre homosexualitate”, iar ulterior sancționată disciplinar de conducerea Colegiul Național “Mihai Viteazul”.

Deși îndrăgită de elevii ei, pe care a încercat mereu să îi învețe “să gândească cu capul lor”, părinții și școala au fost de altă părere.

“E clar ca învățământul românesc este falimentar și afirmația aceasta pare să fie atemporală. Gândirea critică, receptarea artistică, dezvoltarea individuală nu au sens într-un sistem standardizat”, susține Adela Stan. 

Cât privește direcția în care merge școala și modul în relația profesori – părinți îi afectează pe copii, profesoara spune că “suntem în derută. Nu mă pricep să reglez lucrurile la scară mare, dar știu ce să fac când sunt în fața unui elev. Nu prea știu ce să fac cu părintele”. 

Recompensat cu Premiului FIPRESCI, Premiul Young FIPRESCI și Premiul Competiției 1-2 în cadrul Festivalului de Film de la Varșovia, Fără aer/ Elfogy a Levegő s-a filmat, în mare parte, la la Liceul “Salamon Ernő” din Gheorgheni. Filmul este vorbit în limba maghiară și subtitrat în limba română. 

Mai multe detalii despre film și bilete puteți găsi aici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *