Raluca Turcan, la moartea istoricului literar Alex Ştefănescu: Cultura română a pierdut un om de excepţie

Carte Esenţial

Ministra Culturii Raluca Turcan a declarat, despre istoricului literar Alex Ştefănescu, care a murit luni, că a fost „un om de excepţie” şi „unul dintre cei mai de seamă critici literari şi prozatori români”, care a lăsat „o amprentă inconfundabilă în peisajul cultural românesc”.

„Cultura română a pierdut un om de excepţie. Am aflat cu tristeţe că Alexandru Ştefănescu, unul dintre cei mai de seamă critici literari şi prozatori români, a trecut în lumea celor veşnici. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977, Alexandru Ştefănescu a lăsat o amprentă inconfundabilă în peisajul cultural românesc prin numeroasele sale articole de critică literară, teorie literară, antologii de literatură, proză, teatru şi publicistică. Lucrările sale rămân o referinţă esenţială în literatura română”, a scris Raluca Turcan, marţi pe Facebook.

Ea a reamintit şi asupra activităţii acestuia, de-a lungul anilor.„În 2005 a publicat cartea «Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000» (Editura Maşina de scris, Bucureşti), pentru care în 2006 i-a fost decernat un premiu special al Uniunii Scriitorilor, iar în 2007 – Premiul «Lucian Blaga» al Academiei Române. De asemenea, a fost distins cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) «pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii, de Ziua Naţională a României»”, a mai spus Turcan.

Ministra Culturii a amintit despre ceea ce spunea Alex Ştefănescu cu privire la români şi la faptul că regimul comunist i-a urâţit pe mulţi dintre ei, însă nu pe toţi şi nu definitiv.

„Scriitorul spunea că «românii au avut întotdeauna, în sufletul lor, o aspiraţie spre ceva frumos, spre un mod mai înalt de a trăi viaţa. Comunismul i-a urâţit pe mulţi dintre ei, dar nu pe toţi şi nu definitiv. Acum acest popor plin de farmec se naşte pentru a doua oară. Este o naştere grea, cu transpiraţie şi sânge, dar este o naştere, nu o agonie». Dumnezeu să-l odihnească!”, a concluzionat Raluca Turcan.

Alex Ştefănescu, autorul „Istoriei literaturii române contemporane”, a murit la 76 de ani, a anunţat, duminică pe Facebook, criticul Daniel Cristea-Enache. Ştefănescu a debutat în 1965 cu poezie, în ziarul „Zori noi” din Suceava, iar în critică în 1970.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *