Primul Maraton Bach la Cluj-Napoca!

Actualitate Muzica

Primul Bach Maraton, organizat în Cluj-Napoca în incinta bisericii lutherane Pietati (B[1]dul 21 Decembrie 1989 nr. 1.) va avea loc în 21 martie. V or participa circa 50 de artiști invitați. Seria de concerte de tip maraton va dura 12 ore și este organizată în ziua de naștere a compozitorului Johann Sebastian Bach.

Evenimentul constă în organizarea unui șir de concerte cu un repertoriu cât se poate de larg din creația compozitorului, acoperind toate genurile muzicale îmbrățișate de autor.

Concertele vor începe în dimineața zilei de 21 martie și vor continua până seara târziu, derulându-se în colaborare cu instituțiile de învățământ muzical preuniversitar și universitar din Cluj-Napoca (Colegiul de Muzică „S. Toduță” și Academia Națională de Muzică „Gh. Dima”), cu Filarmonica de Stat Transilvania, precum și cu diferiți artiști invitați din țară și străinătate. Se vor întemeia parteneriate cu diferite unități școlare din oraș în vederea realizării unor concerte educativ-artistice destinate elevilor din ciclul primar.

Bach-maraton Cluj/Kolozsvár dorește a fi un eveniment ieșit din tiparul uzual al concertelor clasice, nu numai din pricina dimensiunii, dar și prin dorința de a perpetua această inițiativă în fiecare an pe data de 21 martie, sperând astfel să-și facă loc atât în calendarul cultural al Clujului, cât și în inimile melomanilor.

Convingerea organizatorilor este că arta marelui Johann Sebastian Bach își găsește lăcașul spiritual cel mai adecvat printre pereții bisericii noastre, deoarece marele compozitor baroc a creat aproape o viață întreagă în slujba cultului evanghelic-lutheran, compunând nenumărate creații muzicale în strânsă legătură cu liturghia lutherană. Această moștenire spirituală și muzicală ne obligă și reprezintă în același timp un izvor de inspirație.

Totodată, ca un imbold convergent, organizatorii doresc ca prin acest eveniment lăcașul proaspăt renovat și orga restaurată, parte însemnată a patrimoniului transilvănean, să devină o comoară comună, a tuturor.

Scopul este ca acest concert-maraton să deschidă larg ușile bisericii și, ca la un pelerinaj, să atragă un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea tineretului la un astfel de eveniment este aproape de la sine înțeleasă. Organizatorii doresc o dublă apropiere în acest sens, atât din perspectiva auditorului, cât și din cea a interpretului. Astfel, pe de o parte, la eveniment vor participa elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” și studenții, tinerii artiști ai Academiei Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, iar pe de altă parte, vom oferi un program educativ special (atât în limba română, cât și în limba maghiară) destinat elevilor din clasele primare. Formația barocă a Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca va încununa seara cu un program simfonic.

Cu excepția concertului de seară susținut de formația barocă a Filarmonicii de Stat din Cluj- Napoca, intrarea este gratuită pe întreaga durată a evenimentului, însă organizatorii acceptă donații în cadrul apelului Să salvăm orga barocă din Chirpăr. Orga executată de Johannes Hahn (1783) care necesită restaurare urgentă ar urma să fie instalată în biserica Pietati dacă se vor aduna fondurile necesare pentru restaurarea ei.

Inițiatorul și mentorul primului Bach Maraton este pianistul și organistul Horváth Zoltán, organistul bisericii Pietati. Organizatorii evenimentului sunt Parohia Evanghelică-Lutherană din Cluj și Biserica Evanghelică-Lutherană din România.

Artiști invitați și instituții colaboratoare:

Vor avea loc două concerte educative (cu texte în limba maghiară și română) după dramaturgia doamnei Ștefana Țițeica (conducere muzicală: Toadere Kovács Dalma)

Participă următorii artiști:

  • Miklós Noémi, Csengeri Kostyák Zsuzsa, Potyó István – orgă, Erich Türk, Dolores Chelaru, Móriczi Melinda – clavecin, Christoph Alvarez, Fodor Georgiana, Horváth Edit, Horváth Zoltán – pian, Béres Melinda, Csendes László, Szövérdi Csilla, Csibi Dávid – vioară, Kostyák Előd, Oláh Mátyás – violoncel, Gebe-Fügi Renáta, Kovács Eszter – sopran, Majó Zoltán, Szabó Mária – blockflöte, formația de muzică barocă Fonte di Gioia (Amalia Goje, Dénes Anna, Dénes Csongor)
  • Elevii Colegiului de Muzică Sigismund Toduță din Cluj: Fărăgău Estera, Duma Flavius, Nagy Elisabeta, Sógor Dénes, Calalb Alexandra – pian, Horváth Zsófia, Szenkuti Anna, Vígh Emőke Virág, Ciceu-Cuc David, Arion Amalia, Dîrțu Alexandru – orgă
  • Studenții Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca: Szabó Szilvia, Domahidi Sára, Portik Henrik, Mészáros Boglárka, Sógor Sámuel, Luptovits Krisztián, Ianchis Flavius, Vajas Gréta (ultima de la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teologie Reformată și Muzică)
  • Corul Musichorum al Universitații Babeș-Bolyai, Facultatea de Teologie Reformată și Muzică

Despre biserica evanghelică-luterană și organ biseriicii

Congregația lutherană din Cluj și-a construit pentru prima dată propria casă de rugăciune la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar în 1700 a fost ridicat un turn deasupra sălii de rugăciune. La începutul secolului al XIX-lea, la sugestia pastorului Johann Schmidt, care și-a dorit construirea unei biserici, congregația a cumpărat un teren de la Biserica Reformată pentru a construi o biserică și o școală. În 1803 s-au strâns donații pentru construirea bisericii și a școlii, dar din cauza problemelor financiare, lucrările au început abia în 1816, sub conducerea pastorului Martin Liedemann. Piatra de temelie a bisericii Pietati a fost pusă la 29 mai 1816, lucrările fiind conduse de Georg Winkler, meșter zidar, și Christian Kiermayer, tâmplar. Construcția a continuat în mai multe etape din cauza lipsei de fonduri. Biserica a fost sfințită definitiv abia treisprezece ani și jumătate mai târziu, la 29 noiembrie 1829.

Biserica are o orgă pneumatică cu trei mecanisme construită de firma Walker din Ludwigsburg, Germania, care a fost sfințită la 5 aprilie 1913. Construcția acesteia nu a fost finalizată din cauza izbucnirii Marelui Război, iar cel de-al treilea manual nu a fost instalat. În urma lucrărilor de restaurare din perioada 2018-2021, orga a fost complet renovată, construindu-se și cel de-al treilea manual. Astfel, orga pneumatică din Biserica Evanghelică- Lutherană din Cluj este acum, după recenta extindere și renovare, unică, devenind cea mai bună orgă de concert din Cluj.

Imagini și informații suplimentare: www.pietati.ro/ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *