Poeta Marta Petreu a fost propusă membru corespondent al Academiei Române

Carte Esenţial

În data de 15 aprilie 2024 în Ședința Secției de Literatură și Filologie, cu majoritate de 2/3 de voturi – alături de Matei Vișniec și Eugen Munteanu –scriitoarea și poeta clujeană Marta Petreu a fost propusă să devină membru corespondent al Academiei Române de cunoscuta poetă Ileana Mălăncioiu.

Marta Petreu-CV

Pseudonimul Rodicăi Marta Vartic; n. 14 martie 1955, Jucu de Jos/Cluj. Poetă, eseistă. Facultatea de Istorie-Filosofie a UBB, Cluj-Napoca (1980). Debut absolut în 1972 cu poezie în revista Muguri (Mediaş). Doctor în filosofie (1992) cu teza Valenţele estetice ale anamorfozei logice.

VolumeAduceţi verbele, versuri, 1981; Dimineaţa tinerelor doamne, versuri, 1983; Teze neterminate, eseuri, 1991; Loc psihic, versuri, 1991; Poeme neruşinate, 1993; Jocurile manierismului logic, eseuri, 1995; Cartea mâniei, poezii, 1997; Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României”, 1999; Ionescu în ţara tatălui, 2001;  Falanga, versuri, 2001; Filosofia lui Caragiale, 2003; Conversaţii cu…, 2004; vol II, 2006; Filosofii paralele, 2005; Poemes sans vergogne, Franţa, Cognac, 2005; An Infamous Past. E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania, Chicago, 2005; Scara lui Iacob, versuri, 2006; Despre bolile filosofilor. Cioran (2008, volum apărut întîi în Serbia, cu titlul O bolestima filozofa. Cioran);
Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Iaşi, Ed. Polirom, 2009; 2010., Blaga între legionari și comuniști, Polirom, 2021.

Serie de autor la editura Polirom.

A gîndit şi alcătuit mai multe volume tematice de confesiuni (În lumea taţilor, 2004; Cele 10 porunci, 2007; Scriitorul şi trupul său, 2007). Alte volume, în colaborare : Vlad Mugur, spectacolul morţii (2001), Sadovaia 302 bis (2006).

A îngrijit, prefaţat, postfaţat circa 20 de filosofie românească, a colaborat la circa 15 volume colective de studii asupra culturii româneşti; are mai multe volume despre personalităţi ale culturii române contemporane gândite şi alcătuite de ea; prezentă în circa 30 antologii de poezie apărute în România şi în alte aproximativ 20 apărute în traducere (franceză, engleză, spaniolă, maghiară) în străinătate.

 Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981, 1997), Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2003, 2005, 2006), Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2003), Premiul revistei Poesis (1993, 2001), Premiul „George Bacovia“ al revistei Contemporanul (1993), Premiul „Nichita Stănescu“ (1997), Premiul „Henri Jacquier” (2001), Marele Premiu „Lucian Blaga“ (2002), Premiul „Tudor Arghezi“ (2008), Premiul Salonului de Carte Oradea (1993), Premiul Salonului Naţional de Carte Cluj (1997), Trofeul Societăţii „Eugen Ionescu“ (Slatina, 2001), Premiul internaţional „Lillian Hellman/Dashiell Hammett Grant“ pe 2001, acordat de Human Rights Watch.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *