(P) Farmec anunță creșterea vânzărilor

Actualitate

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, reconfirmă trendul ascendent al vânzărilor pentru produsele cu tradiție din portofoliu, de data aceasta la brandurile Nufăr și Triumf. Astfel, de la rebranding-ul din octombrie 2017 și până în martie 2018, aceste două game au crescut din punct de vedere valoric cu 25%, respectiv volumic cu 23%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Procesul de rebranding a presupus integrarea de noi formulări eficiente și formate de ambalare inovatoare. 

Pe segmentul de produse de curățenie a locuinței, Farmec este primul producător local care folosește tehnologia de etichetare shrink sleeve. Acest tip de etichete permite consumatorilor să identifice mai rapid principalele proprietăți și beneficii ale produselor.

„Revitalizarea celor două game consacrate pentru curățenia locuinței Nufăr și Triumf, în urma procesului de rebranding din cea de-a doua jumătate a anului 2017, revalidează intenția noastră de a dezvolta continuu brandurile din portofoliu. Suntem încrezători în evoluția ascendentă a brandurilor Nufăr și Triumf și pe viitor, motiv pentru care continuăm să investim în modernizare și să venim cu formule eficiente, ultra-active și cu noi forme de prezentare. Ne asumăm cu dedicare și responsabilitate provocarea de a introduce noi tehnologii, dar și aceea de a ține mereu cont de tendințele de consum. Astfel, ca urmare a creșterii cererii de pe segmentul de produse dezinfectante, care a condus la o majorare a acestei piețe în 2017 cu circa 9.9% față de anul precedent, extindem prezența brandului Nufăr pe această categorie cu un nou produs. Mai mult, specialiștii noștri se află în plin proces de dezvoltare a altor subgame și în cel mai scurt timp vom veni pe piață cu alte noutăți pe segmentul de produse de curățenie pentru locuințe”, a declarat Răzvan Alistar, PR Manager Farmec. 

 

Cu 29 de sortimente pentru curățenia locuinței, portofoliul Nufăr a fost extins cu un nou produs – Nufăr Baie Omoară 99.9% bacterii. Acesta nu conține clor, iar formula sa performantă îndepărtează ușor murdăria și petele de săpun de pe multiple suprafețe și obiecte din baie, precum gresie, faianță, chiuvete, cabine de duș, căzi sau vase de toaletă. Datorită efectului său antibacterian, noul produs asigură o igienă perfectă, lăsând un parfum foarte plăcut.

De asemenea, în perioada următoare va fi extinsă și subgama Nufăr Verde cu sortimente în noi formate de ambalare, dar care vor păstra formulele biodegradabile, fără coloranți și PH neutru, cât și ambalajul reciclabil, caracteristice liniei.

Anterior, în urma rebrandingului din luna octombrie a anului trecut, brandul Nufăr a fost dezvoltat cu 7 produse – Nufăr Lemn Parchet, Nufăr Geamuri (disponibil în două variante de parfumare), Nufăr Cremă Universală (trei variante de parfumare) şi Nufăr Ecrane.

Lider de piață pe segmentul de curățare a bucătăriei (cu o cotă volumică de 38,3%),* brandul Triumf include 15 produse eficiente. Acestea, cu excepția detergenților pentru vase, sunt dotate cu capace de siguranță pentru copii.

Produsele Nufăr și Triumf sunt disponibile în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, în magazinele de brand Farmec, precum şi în magazinul online www.farmec.ro.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

 Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În martie 2018, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 13 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați şi Râmnicu Vâlcea.

Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:

Facebook: facebook.com/farmec.romania   

Instagram: www.instagram.com/farmec/

Site şi magazin online: www.farmec.ro

Site campanie Unirea la Feminin: http://www.unirealafeminin.ro/

** Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru curățarea bucătariei pe piața din România, volum vânzari pentru ultimele 12 luni (perioade cumulate Ianuarie – Decembrie 2017). (Copyright © 2018, The Nielsen Company.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *