În urmă cu doar câteva zile, șefa de promoție a unei importante instituții liceale din județul Arad a devenit „virală” în mediul online, datorită răspândirii unui clip video care surprinde discursul rostit de aceasta cu ocazia absolvirii. Motivul? În loc să respecte „obiceiul” înrădăcinat de generații întregi de a portretiza perioada celor 4 ani de liceu drept o etapă paradisiacă a vieții și de a produce la nivel discursiv o veritabilă avalanșă de complimente și mulțumiri la adresa cadrelor didactice, colegilor sau familiei, Iulia Cociuba și-a folosit cele două minute petrecute pe podium pentru a aduce, în schimb, o critică virulentă întregului sistem de învățământ românesc, care a lăsat-o pe această elevă eminentă profund dezamăgită și debusolată la capătul celor 12 ani de școală:
„Poate că nu e discursul clasic de mulţumire şi celebrare, dar este unul sincer şi reflectă în mod real experienţele mele. Am petrecut ani de zile învăţând pentru note şi validare academică şi am realizat abia acum cât timp am pierdut. Am dobândit doar cunoştinţe, nu şi valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, şcoala. În loc să fie un loc al învăţării şi dezvoltării, şcoala a devenit o sursă de frustrare şi dezamăgire pentru mulţi dintre noi.”
„Am avut parte de un sistem care ne-a învăţat mai degrabă cum e să fim superficiali şi ipocriţi, decât să ne dezvoltăm etic şi moral. Astăzi, în faţa dumneavoastră, îmi reafirm dorinţa de a fi autentică şi de a lupta pentru valorile în care cred. Ştiu că acest discurs deranjează, dar sper să fie şi un pas spre conştientizarea unor probleme care au fost băgate sub preş atâta timp”, a spus, printre altele, tânăra absolventă.
Alegerea unor asemenea cuvinte cu ocazia unui moment rezervat în mod tradițional veseliei, recunoștinței și celebrării generale pare să fi surprins multă lume, însă existența sentimentelor respective în mentalul unei eleve premiante nu este în sine o surpriză, pentru că minusurile reclamate de Iulia Cociuba ajung să fie conștientizate, mai devreme sau mai târziu, de un număr tot mai mare de absolvenți eminenți ai sistemului de învățământ românesc.
Iar după cum mi-a amintit ieri o discuție la care am fost martor din întâmplare, lipsa totală a inoculări unor noțiuni ce țin de moralitate, etică și principii pe durata studiilor liceale are consecințe cu adevărat grave, tocmai asupra mentalului acelor elevi aflați la „polul opus” din punct de vedere al rezultatelor academice.
În anumite feluri, transportul public din marile orașe este un spațiu fascinant: autobuzele sau tramvaiele devin pentru scurte perioade de timp gazdele unor grupuri cât se poate de variate de cetățeni, care se angrenează de obicei în discuții deschise și bogate în amănunte, fără a mai ține cont de părerile „străinilor” din jur. Traficul clujean specific zilelor ploioase m-a adus în situația de a fi blocat într-un autobuz 24B timp de aproximativ 40 de minute, iar destul de repede, atenția mi-a fost atrasă de următoarele fraze, rostite de o voce feminină adolescentină aflată undeva în stânga mea:
„Tu, abia aștept să mă scap. La ce să mă duc eu la facultate, ești proastă? Păi să mai pierd încă 4 ani? Nu mi-o ajuns că i-am pierdut pe ăștia 4? La ce să mă mai chinui tu, n-am eu față de facultate oricum, nici de alea ușoare.”
Interlocutoarea tinerei – la rândul ei adolescentă și aflată pe scaunul vecin – a împărtășit în deplinătate sentimentele prietenei ei. De-a lungul următoarelor câteva zeci de minute, blocajul din trafic m-a adus în ipostaza de a audia mai departe dialogul purtat (destul de zgomotos) de respectivele eleve clujene, discuția acestora lăsând impresia unei filosofii de viață care denotă un eșec destul de trist al educației (atât instituționale, cât și părintești). Dezinteresate de aprofundarea studiilor sau intrarea în câmpul muncii, cele două au lăsat să se înțeleagă că prioritatea centrală după împlinirea vârstei de 18 ani și absolvire ar fi găsirea unui (citez): „gagiu sexos, musculos și plin de bani, cu vile și mașini, cu limuzine”. Seriozitatea acestei dorințe mi-a fost confirmată de evoluția discuției, în urma căreia am aflat că cele două adolescente aveau deja un istoric sexual extrem de bogat și diversificat în ciuda ne-împlinirii majoratului, marcat de numeroase tentative de a seduce bărbați înstăriți (care le-ar fi putut fi părinți din punct de vedere al vârstei, raporturile sexuale de această natură în care sunt implicați minori constituind fapte penale, conform unei modificări legislative recente); una dintre ele chiar i-a propus celeilalte, cu aceeași seriozitate, căsătoria cu un unchi proaspăt-divorțat (tatăl a doi copii, cu vârste similare cu cele două fete), motivul fiind – în mod firesc – situația financiară afluentă a acestuia. Omit din relatare limbajul extrem de vulgar și chiar grobian folosit de aceste tinere, care nu face cinste unor reprezentante ale „sexului frumos” aflate aproape de vârsta maturității…
În discursul susținut cu prilejul absolvirii, eleva premiantă Iulia Cociuba a deplâns, cu multă veridicitate, faptul că „școala ar trebui să fie un sprijin, nu un obstacol”; cele aproximativ 40 de minute petrecute în proximitatea celor două tinere din autobuz mi-a demonstrat faptul că în cazul lor, școala nu a reușit să fie un sprijin, tocmai unde ar fi contat cel mai mult: conturarea unui sistem de valori și principii care să le responsabilizeze pe acestea în vederea vieții de adult, în contextul în care se pare că cele două nu au primit un asemenea set de norme morale din partea părinților (care au fost, probabil, lipsiți la rândul lor de aceste noțiuni etice, de către proprii părinți și sistemul de învățământ al adolescenței lor).
Iar tristul adevăr, suma „problemelor băgate sub preș” amintite de curajoasa șefă de promoție arădeană, este acela că în ciuda tuturor demersurilor de a inocula tinerilor elevi cunoștințe din domenii precum geografia, matematica sau literatura, sistemul de învățământ românesc nu îi învață pe aceștia cum să fie adulți, viitori cetățeni responsabili, membri etici ai societății din care cu toții facem parte, și cel mai important – oameni.
