Filarmonica de Stat „Transilvania” revine din vacanţă şi începe cu multe noutăți stagiunea 2016-2017, aşteptată cu nerăbdare de melomanii clujeni.
Primul concert al acestei toamnei îl readuce la pupitrul dirijoral pe maestrul Jan Stulen.
Solistul invitat pentru deschiderea sezonului de concerte este pianistul Vesmás Tamás, care va interpreta „Imperialul”, de Beethoven. Din programul serii face parte şi simfonia „Scoţiana”, de Mendelssohn.
Concertul va avea loc vineri, 16 septembrie 2016, începând cu ora 19, la Colegiul Academic.
Marius Tabacu, directorul Filarmonicii, a dezvăluit noutățile ediției.
Astfel, Filarmonica are de acum un dirijor permanent, pe sibianul Gabriel Bebeșelea.
„Am studiat aici, am plecat, mă bucur că am revenit. Intenția mea e de a crea o linie repertorială, sonoră. Nu se poate întâmpla într-o singură stagiune. Vor fi invitați importanți la Cluj. Am venit cu sinceritate și cu pasiune, cred că de accea am fost permanentizat la Cluj”, a spus Bebeșelea.
A completat Marius Tabacu: „dirijorul trebuie să știe muzica, să știe ce să facă când ridică bagheta, pașii esențiali pe care un dirijor îi face. Trebuie să se întâmple o simbioză cu orchestra. Sunt dirijori respinși de orchestre. Bebeșelea a reușit”.
Întrebat de muzica de cinema, Bebeșelea a mai spus că știe că publicul clujean e unul tânăr, față de cel din străinătate, publicul român ascultă și consumă și muzică de film dar mai ales cea clasică, muzica de film cântată de orchestre e o găselniță de a atrage public.
Conducerea Filarmonicii la inceput de stagiune
Revenind la noutăți, vor continua concertele de muzică de film cu proiecții și concertul de închidere cu renumitul Robert Levin.
O altă noutate e colaborarea din această stagiune cu agentia de creatie Heraldist &Wondermarks, care a realizat noua sigla a Filarmonicii, pro bono:
Despre Centrul Cultural Transilvania, viitor sediu al Filarmonicii, Marius Tabacu a spus că nu are informații noi ci doar zvonuri privind începerea construirea parcării subterane.
O altă noutate este că biletele se vând acum online!
Preţurile biletelor şi abonamentelor la Filarmonica „Transilvania” se modifică începând cu această stagiune. Preţurile sunt următoarele: 25 lei – 13 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari) pentru concertele incluse în abonament; 40 lei – 20 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari), pentru concertele extraordinare, iar abonamentele ajung la 400 lei, respectiv 200 lei cu reducere.
Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
În ziua concertului, agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14.