Nouă proiecte independente la Colours of Cluj

Actualitate

Un număr de 9 proiecte dintre cele 31 înscrise de artiști clujeni au fost selectate și vor fi prezentate în cadrul primei ediții a festivalului „Colours of Cluj”, care se va desfășura în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.

Conceptele înscrise de artiști au pornit de la tema ediției din acest an, „Împreună”, prin care locuitorii sunt invitați să reviziteze și să aprecieze spațiile publice ale orașului.

„Fețele Clujului/Cineva acolo sus te privește” (Bogdan Stanciu și Călin Ilea) este o expoziție de fotografii ale statuilor de pe clădiri din centru ce au chip de om, iar „Ton pe beton” (Galeria A1) le propune locuitorilor să încerce sonoritățile unei pianine amplasate în stradă, în timp ce „Monumentul timpului” (Fooooooam)  va ilustra trecerea timpului cu ajutorul unei instalații cu vopsea multicoloră. „Benzi colorate” (Fooooooam)  vor fi pictate pe pietrișul amestecat de pașii trecătorilor, iar în cadrul proiectului „Sunt Cluj” (Isa Balog) oamenii vor fi invitați să se descrie printr-un cuvânt, care să conducă la identitatea colectivă a Clujului”, explică organizatorii.

„Prin „Umbra în Piața Unirii” (Silviu Medeșan), trecătorii prin zona centrală vor avea ocazia să se adăpostească de soare, iar o demonstrație de tango va fi oferită prin „Milonga la Glorieta” (Compania de Tango Cluj), în timp ce dansurile cubaneze vor putea fi admirate la „Clujul în culorile Cubei” (Fiesta Cubana Cluj).  La „Viața de cartier în Mănăștur” (Lala Panait), clujenii vor putea participa la spectacolul de teatru interactiv bazat pe specificul acestui cartier”, susţin într-un comunicat de presă organizatorii.

 „Pornind de la faptul că ne dorim ca acest festival să fie un eveniment clujean pentru clujeni, ne-am dorit să prezentăm cât mai mulţi artişti locali şi creaţiile lor. În afară de artiştii pe care i-am invitat în mod direct să participe la festival, am lansat acest «call for proposals» pentru că am dorit să identificăm, astfel, şi artişti locali mai puţin cunoscuţi sau lucrări noi, care să coloreze Bulevardul Eroilor”, a declarat Andreea Iacob, președintele Asociației SHIFT – Transilvania Art Grup.

Pentru cele patru zile de festival, organizatorii pregătesc 60 de manifestări și activități dedicate Clujului și clujenilor, de la spectacole de teatru, dans, arte vizuale și multimedia, până la concerte și proiecții video interactive pe clădiri. Evenimentele încurajează participarea activă a spectatorilor.

Evenimentul este organizat de Asociația Film și Cultură Urbană și Asociația SHIFT- Transilvania Art Grup și urmărește să îi aducă pe clujeni împreună prin diverse evenimente gratuite, organizate în spațiul public.

Organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca, „Colours of Cluj” va cuprinde întregul centru al orașului: printre spațiile deja confirmate se numără Piața Unirii, Bulevardul Eroilor, Parcul Central, Piața Muzeului, Grădina Botanică, strada Potaissa și Casa TIFF (str. Universității nr. 6).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *