Noua emblemă a Teatrului Puck, decisă în 30 septembrie

Actualitate Spectacol
Teatrul de Păpuşi Puck anunţă prelungirea până în 30 septembrie a concursului de desene pentru noua emblemă a instituţiei, concurs intitulat ”În căutarea lui Puck”.
”Concursul pentru noua emblemă a Teatrului Puck s-a suprapus cu vacanţa de vară a elevilor şi studenţilor, iar din partea lor propunerile pentru noua formă grafică n-au fost până acum la nivelul la care ne-am aşteptat. Pentru că teatrul nostru se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor, am decis să prelungim perioada de depunere a propunerilor pentru concurs până pe 30 septembrie, ca să implicăm în acest demers cât mai mulţi elevi şi studenţi care au idei şi care se pricep la desen. Le amintim tuturor potenţialilor concurenţi faptul că pe lângă mândria ca ideea câştigătoare să fie mulţi ani de acum înainte simbolul Teatrului de Păpuşi Puck, avem şi câteva premii importante. Câştigătorul va obţine un premiu în valoare de 1.000 de lei, iar următorii clasaţi vor primi premii în obiecte şi abonamente la spectacolele teatrului nostru. De asemenea, cele mai bune lucrări vor fi prezentate într-o expoziţie organizată cu ocazia Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi”, a declarat Emanuel Petran, directorul Teatrului de Păpuşi Puck.
Puck este personajul din ”Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare.  Regulamentul şi detaliile concursului sunt postate pe www.teatrulpuck.ro
Precizăm că Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în anul 1950 şi de-a lungul timpului pe scena sa au fost jucate, în română şi maghiară, piese importante adresate în special copiilor.
Printre personalităţile sale se numără regizorii Ildiko Kovacs, Dan Vasile, Aureliu Manea, Mona Chirilă, Tudor Chirilă, Maria Mierluţ, Varga Ibolya, Rumi Laszlo, Palyi Janos, Alina Hiristea, Bogdan Ulmu, scenografiiAlexandru Rusan, Edit Botar, Virgil Svinţiu, Eugenia Tărăşescu Jianu, Epaminonda Tiotiu, Carmencita Brojboiu şi actorii Peter Janos, Horea Pop, Doina Dejica, Frunzina Anghel, Bothos Julia, Csortan Maron,György Lászlo, Dana Bonţidean, Călin Mureşan, Ramona Atănăsoaie, Angelica Lupeanu, Adina Ungur, Rareş Stoica, Laura Corpodean, Ovidiu Crişan.
Teatrul Puck a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, la care a obţinut importante premii: Marele premiu al Festivalului Teatrelor de Păpuşi de la Pecs, ediţia 2007, pentru spectacolul Vrăjitorul şi corbulPremiul pentru relaţia actor-păpuşă-muzică într-un spectacol de teatru de păpuşi pentru spectacolul Hansel şi Gretel, regia Varga Ibolya; Premiul pentru management cultural doamnei Mona Chirilă pentru promovarea şi susţinerea artei de animaţie în peisajul teatral românesc şi internaţional la Festivalul Spectacolelor de Colecţie, Bucureşti 2008; Premiu colectiv pentru interpretare actoricească în spectacolul „Dănilă Prepeleac”Premiul pentru scenografie Epaminonda Tiotiu pentru spectacolul Hansel şi Gretel, Premiul pentru valoarea artistică a unui spectacol dedicat adulţilor spectacolului „Camera oglinzilor”Premiul special al juriului spectacolului Pulcinella şi măgarul diavoluluiPremiul pentru rafinamentul expresiei scenice spectacolului Teatrul umbrelor – secţia maghiară la Festivalul Teatrelor de Păpuşi şi Marionete Puck 2009; Premiul pentru originalitate şi virtuozitate spectacolului Pulcinella şi măgarul diavolului,Festivalul Spectacole de Colecţie, Bucureşti, decembrie 2009, Premiul pentru valoarea artistică şi culturală pentru spectacolul Cartea cu Apolodor, la Festivalul Teatrelor de Păpuşi şi Marionete Puck 2010, Premiul pentru valoarea repertoriului şi calitatea transpunerii scenice pentru spectacolul Cartea cu Apolodor la FestivalulSpectacole de Colecţie, Bucureşti,2010, Premiul pentru Valoarea profesionla a omagiului la adresa teatrului cu măşti pentru spectacolul Secretul magic, de Carlo Gozzi, regia Mona Marian la Festivalul Teatrelor de Păpuşi şi Marionete Puck 2011; premii şi menţiuni pentru interpretare obţinute de actorii: Doina Dejica, Frunzina Anghel, Dana Bonţidean, Călin Mureşan, György Lászlo, Ovidiu Crişan, Sandor Ildiko.
Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi “Puck” este alcătuit din 21 de titluri de spectacole pentru copii şi adulţi: Cartea cu Apolodor, Scufiţa Roşie, Pinocchio, Cenuşăreasa, Albă ca zăpada, Gulliver, Stan Păţitu’, Capra cu trei iezi, Motanul vrăjitoarei, Omuleţul de nisip, Vrăjitorul şi corbul, Poveste de iarnă, Punguţa cu doi bani, Zurinka, Hansel şi Gretel, Dănilă Prepeleac, Incredibila poveste a regelui clown, Pulcinella, Ochiul soacrei, Muzicanţii din Bremen – la secţia română, iar la secţia maghiară: Frumoasa domniţă trestie, Sărmanul Johny, Turnuleţul, Micul porcar, Plum-Plum, Frumoasa şi urâtul satului, Hansel şi Gretel, La porunca ştiucii, Mateiaş Gâscarul, Povestea zmeuşorului blând, Elefănţelul curios, Teatrul umbrelor, Muzicanţii din Bremen,  Scufiţa Roşie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *