MUZICĂ. INTERVIU. Clujenii de la Rascal Rouge au lansat primul album. ”Vrem să ne creăm propriul stil!

Esenţial Interviu

Trupa clujeană de rock Rascal Rouge a lansat primul album intitulat Noisebleed pe rețelele Spotify, Apple Music, YouTube și SoundCloud.

Trupa este foarte tânără, fiind formată din Ana Vescan (19 ani, tobe), Dan Constantin (20, bass), David Bodea (20, voce, chitară) și Andrei Ștefan Oros (22, chitară).

Clujul Cultural continuă seria de interviuri cu formații clujene aflate la început de drum:

Clujul Cultural: Rascal Rouge, când s-a înfiripat ideea acestei trupe?

Ana Vescan: Unii dintre noi au făcut muzică la școala Beat, alții la Academia Voltaj, eu la The Beat. Întâi mi-am cumpărat un set de tobe electronice, apoi, mai târziu, un set de tobe clasice. Mi-am dat seama că îmi place foarte mult să bat la tobe și, în paralel cu școala, m-am dedicat acestei pasiuni. Și când ei au căutat un toboșar au dat de mine și am rămas în trupă. Ne place foarte mult și suntem uniți.

Andrei Oros: Eu am cântat la Academia Voltaj, am învățat multe de acolo, am mai fost în niște trupe. Făceam coveruri. Am făcut 3-4 ani de muzică acolo. Eram într-o trupă din afara academiei, apoi acea trupă a devenit trupa academiei, după ce una din academie s-a spart.

David Bodea: Eu am fost la școala The Beat, unde aveam o trupă, și aveam nevoie de un toboșar. De Ana mi-a zis un fost profesor de la The Beat și așa am ajuns în Rascal Rouge.

Rascal Rouge
Rascal Rouge

CC: Urmează să deveniți studenți…

Ana Vescan: Eu am și fost un an la info. Urmează să fac studii la Milano acum.

CC: Și atunci cum va fi cu trupa…?

Ana Vescan: nu ne despărțim, vom comunica pe internet, voi veni cât pot de mult acasă. Nu voi renunța.

David Bodea: Multe semne de întrebare au fost ridicate când Ana ne-a zis că pleacă. Dar suntem prieteni, am zis ca ne dăm o perioadă de grație. Ne linkuim, facem studiu individual, și facem repetiții.

Ana Vescan: eu am început să pun unghii, și sper să îmi finanțez astfel zborurile Milano-Cluj…. Vedem cum o să fie, e un mic hop dar sperăm să depășim perioada.

CC: OK. Să revenim la muzică. Ce stil abordați?

David Bodea: Cântâm un rock, un alternativ, garage rock, un stoner, cam asta e ce compun eu. Nu mi se pare că fac o chestie și direct e inspirată de la vreo trupă. Eu sunt mare fan de rap, îmi place senzația desi ce fac  la trupă  nu e rap. E rock să îi spunem.

CC: Sunteți foarte tineri, părinții v-au susținut?

Dan Constantin: foarte mult, pe toți. Cu ajutorul lor am ajuns până aici, să avem deja un album lansat. Am fost serioși, ne-am ținut, au văzut că ne place mult și ne-au susținut.

CC: Ceva reacții de la cei care v-au ascultat albumul?

David Bodea: cei care au ascultat albumul au zis că e bun, că sunt niște influențe de la The Queens of the Stone Age și alte trupe dar le-a plăcut…

Rascal Rouge

CC: Ceea ce e foarte bine e că ați început să concertați…

Ana Vescan: asta ne place cel mai mult. Deja am avut 5 concerte, ultimul a fost recent în Flying Circus și ne-a plăcut foarte mult. Am cântat albumul nostru…

CC: Câte piese are albumul Noisebleed?

Ana Vescan: conține 9 piese. L-am înregistrat la noi la sala de repetiție. Totul e făcut in house, doar mixajul l-a făcut cred, David, în altă parte.

CC: O ultimă întrebare. Care sunt visurile voastre, planurile de viitor?

Ana Vescan: să continuăm, să compunem, să facem muzică.

David Bodea: Să meargă trupa înainte, să fim împreună.

Dan Constantin: Să continuăm.

Andrei Oros: Să mergem înainte, să continuăm să facem muzică, să rămânem prieteni, să concertăm dacă se poate. E dificil să aranjezi un concert când ești la început. Vrem să nu ne lăsăm, să demonstrăm că avem valoare muzicală, să ne promovăm albumul.

CC: Vă mulțumesc pentru interviu și mult succes!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *