Muzeu multimedia inedit la Castelul din Bonțida dedicat ultimului proprietar, groful Miklós Bánffy

Vizual

Castelul de la Bonținda are o semnificație aparte pentru public, fiind locul atâtor ediții ale festivalului Electric Castle. Aripa neogotică, proaspăt restaurată la interior, se va transforma în curând în muzeul dedicat ultimului proprietar, Miklós Bánffy.

Întreaga expoziție se dezvoltă în jurul personalității lui complexe și expune diferite roluri: omul scriitor, omul artist grafic, omul teatrului, omul familist.

„Este vorba despre o expoziție permanentă care va debuta din noiembrie. Întreaga expoziție se dezvoltă în jurul personalității complexe a lui Miklós Bánffy și expune diferitele lui fețe/fațete. Expoziția este organizată în următoarele încăperi: spațiul introductiv, spațiul expozițional principal, sala multimedia și logia. Vizitatorul va parcurge partea interactivă a expoziției cu ajutorul unei tablete pe care o primește la intrare. Încă de la intrarea în spațiul expozițional se reliefează polivalența personajului Miklós Bánffy care este descompusă ulterior pe parcursul expoziției în fragmente, în fațete, pentru a cuprinde diferitele personalități și realități ale acestuia. Astfel același om se identifică în diferite roluri: omul scriitor, omul artist grafic, omul teatrului, omul familist. Aceste roluri la rândul lor se întrepătrund în diverse contexte și scenarii ale vieții lui Miklós Bánffy. Firul narativ al vieții acestuia este expus prin fragmente de text, de imagine și de filmări. Spațiul expozițional principal are în prim plan o instalație unitară care prezintă mai multe unghiuri ale existenței lui, în timp ce sala multimedia reflectă un univers multidimensional. Logia readuce privitorul la realitatea postexistențială a personajului nostru, reflectând asupra schimbărilor castelului de la Bonțida și familiei sale”, au arătat proiectanții de la biroul Atelier Mass, cei care se ocupă de proiectul de amenajare, pentru Actualdecluj.ro.

Castelul e concesionat de Fundația Transylvania Trust care și-a asumat reabilitarea sa 

„Castelul Bánffy de la Bonţida, unul dintre cele mai semnificative ansambluri arhitecturale din Transilvania, este concesionat din 2008, pe 49 de ani, de către Fundația Transylvania Trust de la Bánffy Katalin, 98 ani, fiica lui Bánffy Miklós, contesă trăieşte în Maroc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *