Povestea celor două cripte în formă de piramidă dintr-unul dintre cele mai vechi cimitire ale Clujului poate să fie punctul de plecare pentru una dintre cărţile lui Dan Brown. Cea mai spectaculoasă criptă a aparţinut dinastiei de farmacişti Mauksch-Hintz, care are o istorie de două veacuri, iar cealaltă, familiei de conţi Beldi.
„Înainte! Amintiţi-vă că de pe culmile acestor piramide ne privesc 40 de secole“, îşi motiva soldaţii, în vara toridă a anului 1798, generalul Napoleon Bonaparte, înaintea sângeroasei lupte care avea să intre în istorie drept Bătălia de la Piramide.

Francezii au obţinut atunci o victorie zdrobitoare împotriva forţelor conduse de liderii mameluci locali, distrugând aproape întreaga armată otomană staţionată în Egipt. Confruntarea e memorabilă nu numai ca un moment-cheie în dezvoltarea tacticii militare – batalionul pătrat al lui Napoleon reuşind să ţină piept atacurilor violente ale cavaleriei mameluce, ci şi pentru că a deschis campania de cucerire a Egiptului.
Efectul victoriilor de pe front s-au văzut, ulterior, în arta şi arhitectura din Europa. Exotica ţară a piramidelor a fost des-crisă în cele mai fine detalii de cei 160 de oameni de ştiinţă care l-au însoţit pe Bonaparte. Aceştia, împreună cu vreo 2.000 de artişti şi tehnicieni, au realizat monumentala lucrare „Descrierea Egiptului“, o serie de publicaţii care au apărut din 1809 până în 1829, cu scopul de a cataloga cuprinzător toate aspectele vieţii în Egiptul Antic şi modern. Aşa că fascinaţia elitelor pariziene şi, ulterior, europene pentru cultura egipteană este lesne de înţeles.
Mai multe citiți AICI