Jurnalistul clujean Sorin Grecu a primit Menţiunea specială a Asociaţiei Române de Film Document.Art pentru filmul Povestea ceteraşului fără o mână”.
În perioada 15 – 18 octombrie 2014, la Bucureşti, s-a desfăşurat cea de-a XXI-a ediţie a IFFEST DOCUMENT. ART., un festival internaţional dedicat filmelor de artă, ecologiei şi turismului. La competiţia din acest an au fost trimise peste 600 de filme din 68 de ţări, dintre care au fost selecţionate, într-o fază preliminară, un număr de 95, iar pentru cea finală 45.
În cadrul acestui festival de tradiţie, jurnalistul clujean Sorin Grecu, colaborator al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a fost recompensat, la secţiunea Film de Artă, cu Menţiunea Specială a Asociaţiei Române de Film Document.Art, pentru filmul etnografic „Povestea ceteraşului fără o mână”, realizat împreună cu operatorul Zoli Szucs.
Astfel, filmul cineaştilor clujeni primeşte cea de-a doua importantă distincţie, după Marele Premiu al Festivalului Naţional de Film Etnografic – Galaţi, 2013.
Precizăm în acest context faptul că, la secţiunea Film de Artă, cea mai disputată în concurs, premiile au fost distribuite astfel: Premiul Special al Asociaţiei Române DOCUMENT.ART. filmului „Mas Man”, regizat şi produs de cineastul Dalton Narine din Trinidad-Tobago, iar Premiul Asociaţiei Române de Film Document.Art. filmului „Pichuco”, regizat de Martin Turnes şi produs de compania „Puente Films” din Argentina. Marele Premiu „Acvila de Aur” a fost câştigat de filmul „Un scaun potrivit pentru un înger”, o coproducţie Canada/Finlanda, regizată de Raymond St. Jean şi produsă de Michael Oullette. Festivalul a cuprins şi alte secţiuni, precum: Film Turistic, Film Ecologic şi de Mediu, Film de animaţie, Film educaţional, Film de artă naivă, Film de reportaj, Portret, Eseu, Documentar, Premiul pentru cea mai bună producţie românească (câştigat de regizorul Francisc Mraz cu filmul “Sculptorul Mircea Roman”). De asemenea, un premiu pentru stilistică în documentarul românesc a fost acordat filmului „Meanwhile in Bucharest”, realizat de Roxana Andrei şi Eugen Neiculescu. Alte premii importante au fost cucerite de următoarele filme şi cineaşti: „Ţinutul oglinzilor”, de Mark Lyken şi Emma Dove din Anglia – Premiul pentru creativitate, „Evadare în Vanuatu”, regizat de cehul Libor Spacek – Premiul pentru cel mai bun film de ecoturism, „Evreii din Roma”, de Gianfranco Pannone – Premiul pentru cel mai bun documentar de turism cultural, istoric şi religios, „Drum fără sfârşit”, regizat de Juan Rayos din Spania – Premiul pentru cel mai bun film documentar de turism, „Pescarii”, regizat de Maciej Glowinski, Polonia – premiul ”Noua Generaţie”, „Ecuador, cu ochii închişi”, regizat de Daniel Chamorro, Spania – Premiul pentru cel mai bun film de ecologie şi mediu, „Aşteptarea”, regizat de Alistair I. Macdonald – Premiul ex-aequo pentru cel mai bun film documentar, etc.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), juriul festivalului fiind compus din Marina Roman, Luminiţa Boerescu, critici de film, Mihai Orăşanu, Membru al Asociaţiei autorilor colanei sonore, UCIN, producătorul şi regizorul Rodrigo Fernandez, Chile şi prezidat de criticul de film Călin Stănculescu.
… iar acest om talentat, autorul a opt volume de poezie si de reportaje si portrete, nu are loc in audiovizualul clujean de toti incultii, de toti sinecuristii si de slugile inrolate ale mogulilor media locali. Rusine.