Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca vă invită duminică, 14 iunie, de la ora 19:00, în Studioul Euphorion, la premiera spectacolului Lungul drum al zilei către noapte după Eugene O’Neill, în regia și adaptarea Mihaelei Panainte.
Lungul drum al zilei către noapte este o tragedie modernă în patru acte, autobiografică, publicată postum. A fost jucată pentru prima dată la Royal Dramatic Theatre, în Stockholm, conform dorinței autorului. Întreaga acțiune a piesei are loc pe parcursul unei singure zile, în sufrageria familiei Tyrone, și este declanșată de imposibilitatea celor patru protagoniști de a ieși din tiparele autodistructive setate de un lung șir de traume transgeneraționale.
În versiunea scenică propusă de Mihaela Panainte, dinamica dintre personaje este reprodusă subiectiv de memoria mezinului Edmund (Ștefan Dogaru), dublul ficțional al autorului, care încearcă să se împace cu propriul trecut și să găsească astfel resurse pentru iertare și vindecare. Prin filtrul reflexiv al acestuia, se conturează proiecția unor vieți deja consumate, ce își revendică acum mântuirea. Patriarhul familiei, James Tyrone (Ovidiu Crișan), este un actor faimos care, din lăcomie, și-a investit tot talentul într-un singur rol, ajungând să își deplângă cariera irosită. Soția sa, Mary (Angelica Nicoară), se luptă cu dependența de morfină, iar fiii Jamie (Radu Dogaru) și Edmund par condamnați să preia automatismele nocive ale părinților. Servitoarea lor, Cathleen (Irina Wintze), este martorul extern al acestei degradări familiale, servind totodată drept ipostază a normalității.
Cadrul scenografic propus de Cristian Rusu și costumele Feliciei Ștefan contribuie la precizarea atmosferei străbătute de o tandrețe melancolică, într-un decor simplificat, dar evocator. În aceeași cheie stilistică este conceput și sound designul semnat de Romeo Ioan. După cum punctează Mihaela Panainte, în acest spațiu al introspecției, „amintirile nu sunt trăite, ci developate, compuse și recompuse ca imagini succesive. Personajele apar aici nu ca prezențe stabile, ci ca fotografii vii, cadre temporare activate de discursul lui Edmund.”
Eugene O’Neill (1888-1953) s-a născut într-o cameră de hotel din New York, în timpul unui turneu în oraș al tatălui său, actorul James O’Neill. Din cauza complicațiilor survenite, un doctor i-a prescris morfină mamei lăuze, declanșând astfel o dependență care avea, în cele din urmă, să distrugă întreaga familie. Eugene O’Neill a început să scrie teatru în 1913, adesea inspirându-se din propriile experiențe. În 1920 a câștigat primul premiu Pullitzer, căruia i-au mai urmat încă trei. Capodopera sa, Lungul drum al zilei către noapte, este considerată una dintre operele definitorii ale teatrului american. În 1936, scriitorul a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură.
Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc vineri, 19 iunie, de la ora 19:00. Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrală sau pe www.entertix.ro.


