La REACTOR în ianuarie: spectacole și discuții despre condiția artistei în România

Categorii: Actualitate, Teatru
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on pinterest
Share on linkedin
Share on email
Share on print

În prima lună a noului an, la Reactor de creație și experiment se discută din perspectivă feminină într-o serie de evenimente având ca numitor comun creatoarele de teatru din România, in cadrul a ceea ce organzatorii au numit Perspective feminine în teatrul românesc”

Patru spectacole de teatru, o discuție și un performance alcătuiesc programul celei de-a doua jumătăți a lunii, un program care va vorbi despre condiția actriței în România, creând paralele între generații diferite de actrițe și punând în discuție poziția femeii în teatru, atât sub aspect socio-politic, cât și artistic. În acest fel se vor crea punți de legătură între creatoare de teatru aparținând unor generații diferite, de la primele actrițe care s-au afirmat în secolul al XIX-lea  până la actrițe contemporane, atât pentru a reflecta la importanța și rolul femeilor în teatrul românesc, cât și cu scopul popularizării acestora în rândul publicului larg. Evenimentele fac parte din Perspective feminine în teatrul românesc, proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerul Culturii.

Programul conține trei spectacole cu dramaturgie feminină: Interior-lumină (dramaturgia Ioana Hogman), (In)Corect (regia și dramaturgia Leta Popescu) și Dă-te din soare (dramaturgia Alexa Băcanu), precum și un al patrulea spectacol, Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois, în care personajul principal este o actriță care începe să își piardă unul dintre instrumentele esențiale – memoria.

În 31 ianuarie, de la ora 19.00, va avea loc performance-ul Când îmi vine să plâng e politic, coordonat de Olivia Grecea, cu Raluca Mara, Oana Mardare, Alina Mișoc și cu participarea Marianei Mihuț, care va avea o intervenție audio. Performance-ul e o reflecție personala a trei tinere artiste asupra meseriei și vocației de actriță.

Imediat după performance va avea loc o discuție cu Anca Hațiegan, conf. univ. dr. la Facultatea de Teatru și Film in Cluj-Napoca și autoarea cărții Dimineața actrițelor, apărută la editura Polirom.  Autoarea va vorbi despre modul în care a evoluat statutul actriței în România, comparativ cu alte departamente artistice, după care discuția se va deschide către public și către artistele implicate în realizarea performance-ului.

PROGRAMUL DETALIAT

19 și 20 ianuarie, ora 19:00

INTERIOR-LUMINĂ

Regia: Mihai Păcurar

Dramaturgia: Ioana Hogman

Texte de: Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța
Sunet: Oana Hodade

Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța

Patru performeri au fost comisionați de un regizor să facă un spectacol pe tema crizei identitare și a depresiei care o urmează, dar e neclar cât de departe ar trebui să meargă. S-ar putea să o dea în bară, s-ar putea să nu își mai revină deloc. Dar există metode și metode de a face față situației: sesiuni de mindfulness, incursiuni dezolante în trecut, abandonare și altele.

22 și 23 ianuarie, ora 19:00

(IN)CORECT

Regia și dramaturgia: Leta Popescu

ScenografiaLucia Mărneanu
Mișcarea scenică: Farid Fairuz
Atmosferă sonorăOana Hodade
Colaj video: Doru Vatavului
Asistență de regie și pregătire muzicală: Dominik M. Iabloncic

Cu: Sânziana Tarța, Cătălin Filip, Oana Mardare, Alina Mișoc, Emőke Pál, Paul Sebastian Popa, Lucian Teodor Rus, Doru Taloș

Când membrii unei familii au vieți complet diferite, granița dintre ce e corect și ce e incorect este foarte fină. Seamănă cu locul în care Dunărea se revarsă în Marea Neagră. E un loc incert, tulbure, așa cum devin în miezul nopții mințile rudelor aflate într-o vacanță în Deltă.

27 și 28 ianuarie, ora 19:00

TOATE LUCRURILE PE CARE MI LE-A LUAT ALOIS

De Cosmin Stănilă

Regia: Andrei Măjeri

Decor: Adrian Balcău
Sound design: Adrian Piciorea
Cu: Emőke Kató, Lucian Teodor Rus
Light design & sonorizare: Cătălin Filip

Video: Mihai Stanciu

Când actrița Eszter Nagy este diagnosticată cu demență, fiul ei Cristi alege să se întoarcă acasă pentru a o îngriji. În încercarea de a-și proteja mama de suferințele bolii și de a-i conserva imaginea publică și personalitatea artistică, lui Cristi începe să-i scape printre degete propria viață. Boala lui Eszter devine un al treilea personaj pe care cei doi îl înfruntă cu umor și curaj, dar care îi va face să se îndoiască de concepțiile lor despre grijă, iubire și demnitate.

29 și 30 ianuarie, ora 19:00

DĂ-TE DIN SOARE

Text de: Alexa Băcanu cu inserții ale echipei
Regia: Leta Popescu
Cu: Andreea Ajtai, Radu Dogaru, Raluca Mara, Oana Mardare, Cosmin Stănilă, Adonis Tanța
Cu participarea: Alexandru Dabija, Ionuț Caras, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Radu Lărgeanu, Alexandra Tarce, Irina Wintze
Scenografia: Mihai Păcurar
Costumele: Teodora Frîncu

Muzica: Radu Dogaru și Adonis Tanța
Mișcarea scenică: Mihai Mihalcea
Asistente de regie: Irisz Kovacs și Ana Maria Țîrlea
Mulțumiri speciale: Rondocarton

În anul pandemiei, Reactorul încearcă să facă un spectacol despre decalajul dintre generații, împreună cu un regizor dintr-o generație mai în vârstă. Între ședințe de zoom, drafturi de text eșuate și efortul de a purta un dialog real, totul devine un delir de forme teatrale, o căutare febrilă de răspunsuri la întrebări retorice.

31 ianuarie, ora 19:00

CÂND ÎMI VINE SĂ PLÂNG E POLITIC

Coordonarea artistică: Olivia Grecea

Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Alina Mișoc

Invitat special: Mariana Mihuț

O reflecție personala a trei tinere artiste asupra meseriei și vocației de actriță. Plecând de la întrebări-cheie adresate unei personalități a mediului teatral, acesta va răscoli găurile negre si momentele de strălucire, agonia si extazul de a fi actriță.

Performance-ul este urmat de o discuție cu publicul, moderată de Olivia Grecea. Invitată: Anca Hațiegan.

Mai multe detalii AICI și AICI.

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.