ISTORIE POLITICĂ. Despre Arbitrajul de la Viena sau Al III-lea Reich şi „noul curs” în politica externă a României (iulie-august 1940)

Clio Esenţial

Ieri, 30 august, s-au împlinit 77 de ani de la pierderea de către România a Transilvaniei în timpul celui de al doilea război mondial. Decizia a fost cunoscută ca „Dictatul de la Viena”.

Soluționarea pe calea tratativelor a disputei teritoriale dintre România și Ungaria a eșuat la Turnu Severin iar a doua rundă de negocieri a avut loc la palatul Belvedere din Viena, iar cei care au „arbitrat” diferendul româno-maghiar si au decis au fost Italia fascistă a lui Mussolini și Germania nazistă a lui Hitler.

De ce a solicitat Ungaria părți teritoriale României puteți citi în serialul scris de istoricul specializat pe subiecte din WW2 Ottmar Trașcă.

Așa cum pentru maghiari Trianonul (1920) a fost un mare șoc așa a fost și pentru români decizia de la Viena. E istorie pură, cu consecințele de rigoare. Ardealul de Nord a fost recucerit în octombrie 1944 de trupele româno-sovietice, după ce România a trecut de partea aliaților, ruși, englezi și americani, spre finalul războiului, după ce a fost în alianță cu Germania nazistă la începutul conflictului.

Preluăm ultima parte a excepționalului serial pe această temă pe care istoricul Ottmar Trașcă de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române l-a publicat în 9 episoade pe pagina sa din rețeaua Facebook.

Ultimul episod al serialului se referă la ceea ce anumiți istorici au numit „Dictatul de la Viena” în speță Cel de al doilea Arbitraj de la Viena, soldat pentru România cu pierderea Transilvaniei de Nord în timpul celui de al doilea Război Mondial, paradoxal Ungaria și România fiind atunci aliații naziștilor!.

Ottmar Trașcă a absolvit Facultatea de Istorie la UBB și este specializat pe cel istoria Celui de al doilea Război Mondial. Este doctor în istorie cu o teză intitulată „Relațiile militare româno-germane 1940-1944”, tipărită și în volum la ed. Argonaut Cluj, cea mai importantă analiză a acestor relații din istoriografia română în acest moment. Vorbește trei limbi și face cercetări profunde de arhivă în Rusia, Moldova, România, Austria, Ungaria și alte țări. A scris și editat mai multe cărți de istorie extrem de bine documentate, fapt ce a dus la premierea lui de către Academia Română.

Istoricul Ottmar Trașcă în bibliotecă la Berlin. Foto pagina personala de facebook

Redăm integral ultimul episod al serialului:

Al III-lea Reich şi „noul curs” în politica externă a României (iulie-august 1940)

Partea a IX-a

Arbitrajul de la Viena a avut consecinţe funeste inclusiv asupra evoluţiei relaţiilor româno-maghiare şi chestiunii Transilvaniei în perioada septembrie 1940-august 1944. Deşi, aşa cum am arătat anterior, conducerea germană fusese informată în prealabil asupra complicatelor aspecte demografice existente în Transilvania, ce evidenţiau faptul că pretenţiile teritoriale maximale ale Ungariei faţă de România – 66 000 km2 – avansate de delegaţia maghiară în cursul negocierilor bilaterale de la Turnu Severin erau nefondate – luând în considerare structura etnică a populaţiei în teritoriul disputat – totuşi, factorii decizionali germani au ignorat în mod deliberat aceste realităţi. Astfel, în conformitate cu datele statistice române, teritoriul atribuit Ungariei la Viena era de aproximativ 42 610 km2 cu o populaţie de 2 388 774 locuitori, din care românii reprezentau 50,2 %, maghiarii 37,1% iar germanii 2,7% . În schimb, potrivit datelor statistice maghiare teritoriul obţinut de Ungaria la Viena era de 43 104 km2, locuit de 2 577 000 locuitori din care 1 343 000 maghiari (52,1%), 1 069 000 români (41,5 %), 47 000 germani (1,8%) şi 116 000 alte naţionalităţi (4,6%) . Din cifrele prezentate mai sus se poate constata lesne că soluţia aleasă de Hitler în diferendul teritorial româno–maghiar nu a urmărit reglementarea aspectelor demografice complexe din regiunea aflată în litigiu.

Din punct de vedere economic situaţia creată în urma deciziei de la Viena era, de asemenea, nefavorabilă. O analiză comparativă întocmită de Legaţia germană din Bucureşti la 25 septembrie 1940 cu privire la impactul pierderilor teritoriale din vara anului 1940 asupra potenţialului economic şi demografic al statului român, releva faptul că efectele cedării Basarabiei pentru economia României au fost mult mai grave comparativ cu cele rezultate în urma pierderii Transilvaniei de nord. Pe de altă parte, raportul dezvăluia situaţia dezastruoasă a infrastructurii în teritoriile cedate – domeniu în care administraţia română din perioada interbelică a lăsat foarte mult de dorit – şi evidenţia dificultăţile aproape insurmontabile legate de mijloacele de comunicaţie, rezultate în urma stabilirii noii linii de frontieră româno-maghiare, ceea ce constituia inclusiv o critică voalată la adresa autorilor arbitrajului . Prin urmare, se poate afirma că frontiera trasată la Viena de arbitrii germano-italieni a urmărit, în principal, satisfacerea intereselor politice, economice şi militare ale celui de-al III-lea Reich, respectiv prevenirea izbucnirii conflictului româno-maghiar şi implicit îndepărtarea spectrului unei posibile intervenţii a Armatei Roşii în România, asigurarea controlului german asupra obiectivului strategic reprezentat de Carpaţii Orientali (prin intermediul Ungariei), protejarea regiunii petrolifere de la Ploieşti şi, nu în ultimul rând, subordonarea din punct de vedere politic a celor două state, fapt ce permitea Berlinului manevrarea lor pe viitor în conformitate cu cerinţele proprii . În acest sens, relevantă este caracterizarea deciziei de la Viena, făcută de ministrul de Externe german Joachim von Ribbentrop omologului său bulgar: „Ce poate adeveri mai pregnant justeţea arbitrajului de la Viena decât faptul că după pronunţarea lui, ministrul de Externe român a leşinat, iar ministrul de Externe maghiar şi–a anunţat demisia” .


Deşi conducerea celui de-al III-lea Reich a sperat că arbitrajul din 30 august 1940 va contribui la dezamorsarea situaţiei tensionate şi relansarea colaborării economice şi politice dintre Bucureşti şi Budapesta , evoluţia ulterioară a raporturilor româno-maghiare a infirmat categoric aceste speranţe. În perioada 30 august 1940-23 august 1944, relaţiile dintre România şi Ungaria nu numai că nu s-au îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-au deteriorat rapid şi ireversibil. În acest interval de timp raporturile dintre cele două state vecine pot fi caracterizate prin existenţa unui război rece, care, nu de puţine ori a fost pe punctul de a se transforma într-unul cald . În consecinţă, raporturile dintre România şi Ungaria în intervalul de timp amintit au stat sub semnul consecinţelor (politice, economice, sociale etc.) nefaste ale sentinţei arbitrale din Viena, respectiv sub semnul competiţiei acerbe declanşate între cele două state în scopul obţinerii „bunăvoinţei” Germaniei în vederea soluţionării definitive a chestiunii Transilvaniei. Pe de altă parte, cel de-al doilea arbitraj de la Viena a avut repercusiuni majore inclusiv asupra situaţiei interne din România, respectiv în privinţa evoluţiei relaţiilor dintre Bucureşti şi Berlin.”

Ottmar Trașcă, istoric

3 thoughts on “ISTORIE POLITICĂ. Despre Arbitrajul de la Viena sau Al III-lea Reich şi „noul curs” în politica externă a României (iulie-august 1940)

  1. Ottmar Trașcă preia limbajul naziștilor și al fasciștilor, deștept intelectual, nu am ce zice – mai că laudă intelepciunea lui Ribbentrop și Ciano istoricul ăsta :)))

    Dacă fasciștii te presează, apoi TE OBLIGĂ să faci Arbitraj, ba iți impun și principiile arbitrajului (Manoilescu a cerut principiul etnic, Ribbentrop a impus si principiul teritorial, nu mai e DIKTAT? E dictat toată ziua.

    Alt istoric oportunist mai iese și el in public cu o petardă. Probabil ar fi vrut să trăiască in ungaria dar nu s-a putut. Toată porcăria derivă din eșecul Ungariei care a cucerit ce a putut, si-a colonizat populatie pe la slovaci, sârbi si români si cand s-a tras linia s-a trezit cu oameni in afara țării și apoi au agitat echilibrul european să remedieze această eroare demografică aflată la baza Regatului maghiar. Asta e tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *