ISTORIE. 237 de ani de la executarea lui Horea și Cloșca. Cum au fost prinși liderii răscoalei

Actualitate Carte

Se împlinesc astăzi 237 de ani de la executarea lui Horea și Cloșca. Redăm un pasaj semnificativ scris de istoricul Ionuț Costea despre Răscoala lui Horea, în lucrarea ?????????? ?????? ??? ???? (Vol. VII, p. 521-522), coordonată de Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Bonda Ioana, Ana Victoria Sima, Teodor Laurențiu Popescu. Lucrarea masivă a fost premiată de Academie și a fost tipărită cu ocazia Centenarului statului român de editura Școala Ardeleană.

„Tulburările pricinuite de ridicarea la arme a iobăgimii transilvănene au periclitat ordinea şi echilibrul vieţii sociale interne, obligând autorităţile imperiale să folosească forţa armată pentru izolarea focarului revoltei şi pacificarea ţăranilor. Cu toate succesele obţinute într-o prima fază de răsculaţi, armata austriacă, în frunte cu generalul imperial Kray, i-a învins pe ţărani la Mihăileni, în 7 decembrie 1784. Oastea lui Horea s-a destrămat, în timp ce fruntaşii răscoalei s-au retras adânc în munţi pentru a ierna şi a reaprinde la primăvară, cu forţe proaspete, focul revoltei. Urmăriţi şi încercuiţi, în cele din urmă au fost prinşi şi încarceraţi la Alba Iulia, în 27 decembrie 1784. Supuşi unei anchete, ei au fost judecaţi şi condamnaţi conform Codului terezian, în 25 februarie 1785, la moarte prin frângerea cu roata, sentinţă aplicată în 28 februarie 1785 pe Dealul Furcilor, în faţa unei mulţimi de ţărani aduşi cu forţa pentru a asista la supliciu. Execuţia s-a vrut un exemplu care consona cu ideologia absolutismului luminat, reformele sociale şi îmbunătăţirea sorţii supuşilor fiind de competenţa exclusivă a împăratului.Răscoala lui Horea a cunoscut, datorită amplorii ei, o intensă mediatizare europeană. Întregul continent a urmărit derularea evenimentelor, revolta ţăranilor din Munţii Apuseni stârnind dispute, polemici şi pamflete la adresa Habsburgilor şi a despotismului luminat, în general. Releul transmiterii informaţiilor despre răscoală l-a constituit Curtea imperială, de unde ambasadorii principalelor monarhii europene priveau cu interes evenimentele. Franţa, Spania, Prusia, Anglia, Rusia, Suedia au primit pe această cale informaţii despre evenimentele din Transilvania. Realităţile ardelene româneşti au pătruns astfel în raporturile diplomatice europene, inaugurând o problemă care avea să mai revină de câteva ori de-a lungul secolelor următoare. De asemenea, răscoala a fost şi un eveniment mediatizat de presa transilvăneană şi continentală. Ştirile şi relatările gazetelor din Sibiu, Bratislava şi Viena au fost preluate şi comentate de presa europeană.Urmările răscoalei nu s-au lăsat aşteptate. În 1785 a fost promulgată patenta de desfiinţare a iobăgiei în Transilvania, a cărei aplicare a fost însă amânată din cauza opoziţiei nobilimii. A fost desfiinţată în Transilvania dependenţa personală, iobagul recâştigând libertatea de strămutare, drept refuzat de la începutul secolului al XVI-lea. Hotărârea, chiar dacă nu anula raporturile feudale, a constituit un pas înspre modernizarea societăţii ardelene. Odată cu desfiinţarea dependenţei personale, patenta mai stimula şi alte procese adiacente, ca dreptul de a învăţa şi practica meserii pe întreg cuprinsul principatului.Răscoala lui Horea a avut o dublă semnificaţie. Fiind o ridicare a iobăgimii împotriva nobilimii şi a sarcinilor şi obligaţiilor abuzive, a avut un marcat caracter social. Revendicările ţăranilor, extrem de diverse de-a lungul mişcării, s-au îndreptat împotriva stăpânilor feudali, curţile nobiliare au fost prădate şi incendiate, nobilii au fost urmăriţi şi pedepsiţi. Caracterul social al răscoalei s-a arătat a fi radical („nobilime să nu mai fie”), dar s-a plasat şi sub impactul politicii camerale austriece („să plătească dare ca şi poporul”). Dispariţia nobilimii şi constituirea unui singur popor, în egală măsură supus fiscului, sunt elemente care asamblează imaginarul politic ţărănesc. În altă ordine de idei, Răscoala lui Horea a avut şi o importantă semnificaţie naţională. Pornită de jos, răscoala a încercat să rezolve problema românească într-o viziune ţărănească. Ea a fost sincronă cu stăruinţele elitei iluministe româneşti din Transilvania de emancipare în plan politic a naţiunii române. Chiar dacă în epocă intelectualii români au fost ostili soluţiei alese de ţărănime pentru a-şi atinge scopurile, răscoala a contribuit la apropierea acestora de problematica socială a naţiunii. Evoluţia mişcării naţionale la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a veacului al XIX-lea va apropia cele două planuri, intelectual şi ţărănesc, şi le va contopi într-o unică problemă românească.”(din capitolul „Țările Române în secolul al XVIII-lea”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *