Despre tragedia care a avut loc cu ocazia sărbătoriri zile de 1 mai, în anul 1929, am vorbit în rândurile trecute.
Acum însă, cu ajutorul câtorva materiale publicate în presa clujeană interbelică, vom încerca să urmărim importanţa care au acordat-o clujenii interbelici acestei tragedii, felul în care le-a marcat existenţa, dar şi modul în care funcţiona justiţia în perioada anilor `30, într-un Cluj deasupra căruia se adunau încet norii viitoarelor încercări.
Înmormântarea căpitanului Popescu
„Sâmbătă după masă, la orele 5 a avut loc înmormântarea căpitanului Iuliu Popescu, căzut victimei datoriei, împuşcat mişeleşte de căpitanul Babotă la ziua de 1 Mai.
Cortegiul a pornit de la capela militară din Calea Dorobanţilor, urmat de un imens public şi reprezentanţii tuturor autorităţilor civile şi militare.
Prohodul a fost oficiat de d. protopop Vasiu şi preoţii Muşat şi Colceriu.
Pe sicriu s-a depus de către Înalta Regenţă decoraţia <<Steaua României în gradul de cavaler>>.
Încă de la orele 4 străzile erau ticsite de public şi orice circulaţie a vehiculelor oprită pe străzile principale, pe unde avea să parcurgă convoiul.
La capela militară în faţa câtorva mii de participanţi au vorbit dnii protopop Vasiu, Adam Popa, prefectul judeţului, Haţieganu, prefectul poliţiei şi d. rector Emil Haţieganu, cari au condamnat în cuvinte pline de durere mişelescul atentat săvârşit asupra căpitanului Popescu, care a ştiut să fie cu sacrificiul vieţii, om al datoriei şi al cinstei militare.
Căpitanul Popescu a fost unul dintre ofiţerii care au luptat cu demnitate şi curaj pe fronturi, iar astăzi soarta nemiloasă a făcut să cadă ucis de glontele unui comunist, pentru că a executat ordinele superiorilor săi. El lasă în urmă o familie nemângâiată şi pe părinţii săi, al căror unic sprijin şi cel mai drag fiu a plecat astăzi când sărbătorim sărbătoarea unirii, în ţara de unde nu mai este întoarcere, pentru totdeauna, fără să se mai poată bucura de această măreaţă sărbătoare a neamului românesc de pretutindeni.
În plânsul familiei, al părinţilor, rudeniilor şi în regretele tuturor acelor ce l-au cunoscut şi au avut ocazia să-l stimeze şi să-l iubească s-a îndreptat spre cimitirul Eroilor. Cortegiul a fost condus de d. colonel Silni.
Din asistenţa îndurerată, în afară de rudele regretatului, notăm reprezentanţii tuturor autorităţilor civile, un mare număr de senatori şi deputaţi, profesori de universitate şi funcţionari. În lungul parcurs făcut de cortegiu a cântat muzica militară şi corul episcopiei. Dintre autorităţile militare, au fost de faţă reprezentanţii tuturor unităţilor militare din oraş, grupul de aviaţie, un pluton de poliţişti, iar o companie de jandarmi a dat onorul din urmă. La cimitirul eroilor a vorbit d. colonel de jandarmi Ivaşcu, luându-şi adio de la cel ce a fost odată omul datoriei şi cinstei: căpitanul Popescu.
În hohotele de plâns ale asistenţei, sicriul a fost coborât în groapa proaspătă, încoronată cu zeci de cununi”, scria Biruinţa din 6 mai 1929.
Procesul crimei de la Hoia
„Astăzi dimineaţă a început la Consiliul de război judecarea plutonierului Babotă, acuzat de crima de asasinat săvârşită cu premeditare asupra căpitanului Iuliu Popescu, după cum se ştie, în ziua de 1 Mai. Un numeros public a ocupat din vreme puţina încăpere a sălei de şedinţe, curios să vadă pe fiorosul asasin al nefericitului căpitan Popescu, luând parte cu pasionat interes la desfăşurarea dezbaterilor.
Consiliul prezidat cu mult tact şi autoritate de d. colonel Aricescu, a fost complectat cu maiorii Angyalosi şi Cornea şi căpitanii Braicu şi Moraru. Apărător din oficiu, jenat de însărcinarea ingrată ce-i revine, căpitanul Toma Virgil, iar, pentru a ne dezminţi convingerea că nu se va găsi în baroul Clujului apărător civil, d. dr. Ioan Giurgiu a luat loc, vorbăreţi şi încurcat alături de căpitanul Toma.
Plutonierul Bobota este introdus în sală de un plutonier şi 3 santinele cu armă. În sală e mişcare, publicul abia se reţine să nu manifesteze ostil. Bobota are un tip caracteristic de criminal. Ochii adânciţi în orbite, privesc crunt; fălcile scoase în afară se încleştează nervos.
Fără insignele gradului la veston, ia loc în picioare în îngrăditura ce i s-a rezervat şi nu pare prea mult frământat de remuşcări. Răspunde tăios, adeseori cu o pornire de obrăznicie abia stăpânită, şiret, calculat, mereu cu ochii la d. Giurgiu. Recunoaşte că a mai fost dat în judecată <<pentru delictul de tâlhărie>> şi cuprinde arătările cuprinse în ordonanţa de dare în judecată pentru omor.
Se strigă martorii, 6 ai acuzării, 2 ai apărării, toţi prezenţi. Domnul Giurgiu, pus pe hărţuială, ridică incidentul de strămutare pe motiv de suspiciune legală şi cere amânarea dezbaterilor până se va pronunţa Casaţia. Domnia sa argumentează lung şi complicat că <<are toată încrederea în Consiliu>> deşi a făcut cerere de strămutare pentru suspiciune. Logica această provoacă hilaritate în public. Dar veselia devine de nepotolit când domnul Giurgiu în replică cu comisarul regal, care cerea respingerea incidentului, se dădu la următoarea argumentaţie:
<<Strămutarea pentru suspiciune se aplică şi la instanţele militare, altfel Casaţia nu-mi primea şi înregistra cererea dacă spuneam bazaconii>>.
Juridic, nu-i aşa? Totuşi incidentul a fost respins, cu o frumoasă motivare de drept, spre satisfacţia cam zgomotoasă a asistenţei, care a trebuit să fie energic chemată la ordine de preşedinte.
Se citeşte actul de acuzare în care se povestesc amănunţit împrejurările crimei. Interesant este amănuntul că Babotă a trimis de acasă, pe când îşi schimba hainele, un soldat să-i aducă de la garnizoană un revolver şi gloanţe. În acest timp, a scris într-un carnet că va împuşca pe căpitan. Premeditarea este evidentă.
Domnul colonel Aricescu îl ia la întrebări spre a confrunta actul de acuzare. De ce a fost civil la Hoia, dacă ştia că e consemn ca militarii să nu se ducă acolo? Pentru nesupunerea la consemn lua maxim 60 de zile de închisoare; pentru omor nu ştia că va lua mai mult?
Babotă răspunse încâlcit. Logica strânsă a preşedintelui îl zăpăceşte, dar rămâne mereu colţos, atent, şiret.
Domnul dr. Giurgiu, gentilul apărător civil al odiosului criminal, îi sare în apărare punând o sumedenie de întrebări fără rost, chicaniere, lipsite de sens, care provoacă rând pe rând indignare şi râs.
Chiţibuşar, domnia sa vrea să ştie dacă Babotă a <<stropit>> sau <<n-a stropit>> pe doamna, care l-a reclamat la poliţie şi după care a fost recunoscut la maial. Cere o expertiză medicală să se constate că Babotă este sifilitic, deoarece <<mă rog frumos, din sifilis poate să vină o paraliză sau tabes>> şi omul nu mai este responsabil. Tabesul sifilitic al apărătorului face mititel în rânduri pe domnul profesor dr. Papilian, ruşinat de ruşinea ştiinţei medicale, iar publicul râde mereu la toate întrebările aiurea puse de domnul Giurgiu.
Ascultarea martorilor
Domnul colonel Aricescu, preşedintele consiliului, întreabă apoi pe acuzat, care este rostul cuvintelor pe cari le-a înscris în carnetul său, după ce s-a înapoiat ca să se îmbrace în haină militară şi să ia revolverul.
Domnia sa citeşte din carnetul lui Babotă următoarele rânduri: <<Mort pentru dreptate, nu sunt de vină, căpitanul răspunde cu viaţa>>.
- Ce înţelegi prin <<dreptate>>, pentru care a trebuit să moară căpitanul, întrebă domnul preşedinte.
Acuzatul spune că trebuia să i se restituie legitimaţia, atunci nu se întâmpla nimic. Răspunsul lui este al omului capabil de orice crimă. Nu vrea să dea explicaţiuni ce înţelegea sub cuvântul <<dreptate>>. Lumea rămâne cu credinţa că Babotă tăinuieşte ceva. Poate anumite legături streine cari l-au îndemnat la crimă…
Se procedează apoi la ascultarea martorilor.
Primul martor este domnul Ioan Rotariu, agent de siguranţă, care declară următoarele:
La ora 6 şi jumătate martorul stătea de vorbă cu căpitanul Popescu. Ambii erau de serviciu cu câte un detaşament de jandarmi şi de poliţişti. La un moment dat s-a apropiat de căpitanul Popescu plutonierul Babotă, cerându-i legitimaţia, care îi fusese luată. Căpitanul a refuzat categoric. Plutonierul a spus:
- <<Mai am o legitimaţie>>.
- <<Nu mă interesează>>. A răspuns căpitanul şi s-a întors. În momentul acela plutonierul a scos revolverul şi a tras două focuri de revolver asupra căpitanului Popescu. După al doilea foc, căpitanul a scos un vaet şi s-a prăbuşit la pământ. Plutonierul a îndreptat atunci arma împotriva acelui care zăcea într-un lac de sânge şi a mai tras odată, ca o brută.
Apărarea întreabă pe martor dacă este adevărat că Babotă a fost înjurat de căpitanul Popescu, când acesta i-a cerut restituirea legitimaţiei. Martorul răspunde că nu este adevărat şi că impresia lui este că acuzatul a fost treaz când a comis crima. El stătea drept şi vorbea limpede.
Urmează ascultarea domnului Iosif Ilea, comisar la prefectura poliţiei din Cluj, martor ocular şi el al odiosului asasinat.
Domnia sa predă faptele, cam aşa după cum le-a expus primul martor şi adaugă şi el că plutonierul nu a fost înjurat de către căpitanul Popescu şi că acuzatul nu era beat.
Ce spune domnul Drăghici
Domnul Aurel Drăghiciu, director la prefectura poliţiei din Cluj, fiind ascultat şi el ca martor, arată toate antecedentele crimei.
Pe la orele 4 o doamnă a reclamat organelor de poliţie, că la locul de toaletă trei persoane s-au purtat necuviincios. Două persoane au fost legitimate imediat. Una a încercat să-şi dea adresa falsă. Erau cei doi cu care Babotă băuse la restaurant. Al treilea, Babotă, a fost recunoscut că este militar şi a fost lăsat în grija autorităţilor militare.
Văzând că este descoperit, Babotă caută să se ascundă pe după un camion.
Între timp, cei doi civili au fost făcuţi să-şi ceară iertare de la doamna ofensată, iar căpitanul Popescu a ridicat legitimaţia plutonierului, care spune că a venit în Pădurea Hoia ca să-şi urmărească soţia.
După un timp oarecare plutonierul s-a înapoiat şi se ştie ce s-a petrecut. Acuzatul era treaz. Nu a fost înjurat de căpitanul Popescu.
Un martor preţios: soldatul M. Călin
Urmează ascultarea soldatului Călin Mihai, o ordonanţă inteligentă, care era în serviciul plutonierului.
Soldatul declară că în ziua de 1 Mai, după masă cam pe la ora 5, plutonierul Babotă s-a înapoiat acasă, cerând hainele militare. I-a dat apoi cheile de la o magazie militară, cu ordinul, să meargă să aducă un revolver şi o cutie de cartuşe.
Soldatul a plecat. În timpul acesta plutonierul a înscris în carnetul său cuvintele cunoscute.
Înapoindu-se soldatul, a dat revolverul plutonierului, care a deschis cutia şi a încărcat revolverul cu 6 cartuşe, restul punându-le în buzunar.
- <<Unde plecaţi, domnule plutonier?>>, l-a întrebat ordonanţa.
- <<La vânătoare>>. A răspuns plutonierul.
Ordonanţei i s-a părut ciudat că plutonierul pleacă la vânătoare cu revolverul. Aşa ceva nu a mai văzut. A întrebat atunci pe Babotă:
- <<Bine domnule plutonier, dar cu revolverul?>>.
- <<Ba nu. Arma o iau din oraş>>, şi cu aceasta a plecat.
Domnul preşedinte întreabă pe soldat, dacă Babotă era beat ori treaz. Soldatul răspunde că după a lui părere, căci şi el a fost beat în mai multe rânduri şi în diferite graduri, plutonierul nu putea să nu ştie ce face. Dar, domnul plutonier era <<foarte nervos>>.
Răspunsul la locul lui al ordonanţei stârneşte ilaritate. Domnul preşedinte crede că soldatul nu este la curent cu noţiunea cuvântului <<nervos>>. Îl descoase. Soldatul se încurcă, dar pe urmă reiese că credea nervos pe plutonier pentru că vorbea <<răstit>>.
- <<Cum răstit? Mai răstit ca mine?>> întreabă domnul preşedinte.
- <<Mai, să trăiţi>>.
Se ascultă apoi cei doi tovarăşi ai lui Babotă, cu care el băuse la restaurant. Ei se numesc Zimanu George, funcţionar la drogueria Rozsa şi Steiner Elemen, funcţionar la fabrica Renner. Ei spun că au băut cu Babotă zece sticle de bere. Plutonierul nu era beat să nu ştie ce face.
Şedinţa de după amiază
Domnul avocat Giurgiu, luând cuvântul, cere întregirea dovezilor. Domnia sa propune să fie ascultată soţia plutonierului, cumnata lui şi o soră a lui. Toate sunt de faţă.
Domnul preşedinte colonel Aricescu, încuviinţează. Soţia plutonierul declară că este căsătorită de doi ani. Are o fetiţă. De trei săptămâni trăia despărţită de bărbatul ei, cu care avea certuri în urma greutăţilor traiului. Bărbatul ei era totdeauna foarte impulsiv. Dacă se enerva era în stare să facă crimă. Ziua următoare îşi cerea iertare însă plângând. Odată a sărit cu revolverul la dânsa să o împuşte.
Procedura lui Wassermann
Cumnata plutonierului şi sora lui declară asemenea că Babotă era o fire extrem de nervoasă, la mânie pierzându-şi judecata. În copilărie, el voia într-un rând să-şi împuşte un frate. Era copil foarte rău. Domnul avocat Giurgiu, luând cuvântul din nou, cere ca plutonierul să fie internat la <<balamuc>>, pentru ca să i se facă o analiză mintală amănunţită. Acuzatul suferă de sifilis cronic şi trebuie să i se facă procedura Wassermann.
În urma acestei analize s-ar constata cu siguranţă că plutonierul suferă de lues, tabes sau paralizie progresivă, ori aşa ceva…
Domnul comisar regal maior Aricescu cere respingerea cererii făcută de domnul Giurgiu, pe motiv că se împotriveşte procedurei.
Consiliul retrăgându-se, după deliberare scurtă, respinge cererea făcută de către apărare.
Rechizitoriul comisarului regal
Se trece apoi la rechizitoriul comisarului regal. Domnul maior Aramă, insistă asupra faptului că asasinatul a fost comis de către un subofiţer crescut în spiritul de disciplină a armatei. Prin aceasta s-a dat o lovitură însăşi temeliei armatei, ori aceasta nu se poate admite şi trebuie să se dea un exemplu pentru orice militar, care ar mai îndrăzni ca să ridice mâna împotriva superiorului său.
Cuvântul apărării. Sentinţa
Domnul avocat Giurgiu rosteşte pe urmă pledoaria sa de apărare.,După părerea lui, Babotă merită să fie compătimit, fiindcă ele este victima unei tragedii mişcătoare, pe care el nici barem nu a putut-o înlătura.
Domnul căpitan Toma Virgil, apărătorul din oficiu îşi rosteşte apoi pledoaria, cerând indulgenţă pentru acuzat.
Domnul comisar regal Aramă în replică spune următoarele: este întrucâtva recunoscător apărării, că i-a dat posibilitatea ca să dovedească cu uşurinţă că plutonierul Babotă a săvârşit crima cu premeditare. Verdictul consiliului de război trebuie să fie cuvântul energic de apărare a instituţiunei pe care acuzatul a atacat-o. Fată de aceia, cari inferiori fiind, caută totuşi să-şi impună voinţa lor fără drept şi fără motiv, ridicând mâna lor asupra superiorilor, Consiliul trebuie să dea o sentinţă exemplară.
Consiliul se retrage apoi să delibereze. După un timp mai îndelungat se pronunţă sentinţa.
Plutonierul Babotă este găsit vinovat.
Acesta este condamnat la muncă silnică pe viaţă”, informează „Biruinţa”din 18 mai 1929.
Felix Ostrovschi, istoric
colaborator Clujulcultural.ro
