Victor Lazăr explică în volumul său din 1923 intitulat simplu Clujul ce culte a avut orașul de-a lungul secolelor.
”Populaţia orășenească a Clujului a fost la început toată de confesiunea romano-catolică. La anul 1044, Sasul (Gaspar Heltai (Heltauer) fu chemat ca pleban (paroh) la Cluj. El începe în curând o propagandă vie pentru introducerea învățăturilor lui Luther, cari fură îmbrățişate de cea mai mare parte a orașului, sași și maghiari. Clujenii au alungat pe călugării catolici ȘI au ars icoanele din biserici. În curând răsbate o învăţătură nouă, cea unitară, care neagă divinitatea lui Christos şi Sf. Treime. Tot cam în acelaș timp se introduc și învăţăturile lui Calvin, la cari aderă, ca și la cele unitare, atât Maghiarii, cât și Sașii. Luteranismul dispare aproape cu totul din Cluj și devine religie naţională a Sașilor din celelalte ţinuturi ale Transilvaniei, iar Saşii din Cluj rămân unitari și reformaţi ca și Maghiarii. Numai în timpul înstăpânirii austriace trec Sașii calvini și unitari nemaghiarizaţi la luteranism, care socotit fiind confesiune germană nu eră prigonit de austriacii catolici în Transilvania. Mult timp, calvinii sau reformaţii își zic ortodocși. Ajungând la putere, încep să. prigonească pe catolici și dieta (camera) întrunită în 1601 oprește oficiarea în public a serviciului divin catolic în Transilvania.
Transilvania ajunge la sfârșitul secolului al 17-lea sub stăpânirea casei habsburgice și în Cluj se așază o puternică garnizoană austriacă. Numaidecât se pornește o goană contra celor necatolici, în deosebi contra unitarilor, cari păreau a deveni tot mai mozaici. Ei sunt siliţi, la 1721, să dea înapoi catolicilor biserica cea mare din Piaţa Unirii, numărul lor scade tot mai mult, așă că azi constituesc cea mai mică comunitate religioasă maghiară din Cluj. Din frământările acestea religioase, ca și din cele dintre Sași și Maghiari, rezultă, că toleranța religioasă și naţională în Ardeal între cele trei naţiuni «recepte» (Nobilii, Săcuii și Sașii) și între cele patru confesiuni «recepte» (calvinii, luteranii, romano-catolicii și unitarii) — cele șapte păcate de moarte ale Ardealului — a fost totdeauna un neadevăr sfruntat. Raporturile dintre ele au fost dictate totdeauna de forță şi nu noi Românii de astăzi putem privi cu indiferenţă la bunurile ce ni s’au răpit în cursul veacurilor şi sunt și acum în stăpânirea vechilor noștri asupritori. Pe Români nu-i suferiau legile Transilvaniei în orașe, așă că până în timpul nou ei nu au avut biserică în Cluj.
Cea mai apropiată biserică românească eră cea din Mănăstur devenită în secolul al 18-lea greco-catolică. La 1789, comercianții (greco-neuniţi (ortodocşi) Enache Mavrodin și Constantin loan se adresează cu o cerere către comisarul regesc Adam Teleki să li se permită construirea unei biserici ortodoxe. Teleki trimite cererea consiliului comunal. Acesta hotăreşte, că cererii nu i se poate da curs, deoarece dispoziţiile legale anterioare permit construirea unei biserici numai celor ce aparțin religiunilor recepie (reformată, luterană, unitară și romano- catolică). Cei doi negustori Îşi reînnoiesc cererea, acum către guvernul ardelean. Acesta o trimite la administraţia Judeţului, care e de părere că li s’ar putea da voie, căci sunt 129 suflete ortodoxe şi au fondurile necesare adunate precum și loc de construcţie afară din oraș, pe coasta viilor. Dar consiliul comunal al Clujului protestează în adunarea dela 5 August 1790 de nou contra construirii, căci ar deschide drum larg «sporirii valahilor» în oraș, și declară că nu va permite niciodată construirea unei biserici «valahe».
Timpurile se schimbară însă, iarăș era nevoie de sângele românilor în luptele contra Republicei Franceze și la 1795 «greco-neuniţii» (Aceşti «Greci» nu au nume greceşti, cele mai multe fiind româneşti (Măcicăran, Câmpian, Măcan, Achim, Fenezan, Voicul, Gligor, Roşuţa, Petcu, Trandafir ş. a, altele maghiarizate). se văzură în sfârșit cu bisericuţa lor de pe râpa din faţa Căminului studenţesc, în strada numită până în 1918 a «Bisericii grecești». Pentru trebuinţele armatei s’a construit, în 1920, în curtea cazărmii din strada Dorobanţilor o capelă ortodoxă. Astăzi numărul ortodocșilor s’a înmulţit în mod îmbucurător și în Piaţa Al. I. Cuza, în fața Teatrului Naţional, se va ridică mândră catedrala ortodoxă a Românilor, vestind cu glasul clopotelor ei biruința dreptăţii divine.
În strada luliu Maniu e reședința episcopului român ortodox, cel dintâiu episcop dela reînnoirea vechei episcopii a Vadului întemeiată de Ștefan cel Mare al Moldovei. Biserica română greco-catolică a fost terminată la anul 1803, cu cheltuiala episcopului greco-cat. loan Bob din Blaj. Inainte de construirea ei, românii uniţi mergeau la biserica din Mănăstur. Despre luptele, pe cari le vor fi avut până să poată începe construirea acestei biserici, cu toate că fiind catolică credincioşii ei erau «recepţi», nu se găsesc documente. Tradiţia spune, că românii au anunţat construcţia drept depozit de cereale și numai după ce au terminat și turnul s’a văzut, că e vorba de o biserică, și încă românească. Biserica e ascunsă în fundul curţi parohiale cu intrarea în strada lorga, dar e cu păretele din stânga spre o stradelă care răspunde pe sub o boltă de casă în Piaţa Unirii.
Tot pe teritoriul Clujului e acum și biserica română gr. cat. din Mănăștur. Romano-catolicii au cele mai vechi biserici din Cluj. Cea mai mare e biserica Sân-Mihai din Piaţa Unirii, construită în stil gotic între anu 1396 şi 1432 și numită, în trecut, uneori și biserica lui Sigismund, acesta rege al Ungariei și donator al ei. Turnul de 80 m. e construcție mai nouă (dintre 1837 și 1862). În trecut, biserica eră înconjurată de prăvălii lipite de pereții el. În interiorul bisericii, la paraclis, se află o ușă frumoasă, cea mai bogată construcție a sculpturi în piatră din epoca Renaşterii din Ardeal (1528). Biserici catolice mai sunt a Franciscanilor (călugări) din strada Consiliului Naţional, mai veche decât cea din Piaţa Unirii, —a Minoriţilor (călugări) din strada Regina Maria, aproape de Primărie, a Piariștilor (căjugtări) de lângă Universitate, a lui Sân- Petru dela capătul Căii Victoriei și cea din Calea Moților. O capelă catolică, de construcție mai nouă, e tot ce mai arată locul unde se înălța odinioară vestita mănăstire dela Mănăștur.
Reformaţii (calvinii) au biserica Mateiu Corvinul (în strada M. Kogălniceanu), construită de fiul lui loan Huniadi la finele secolului al 15-lea pentru călugării minoriţi. La 1622 a fost luată de calvini. E construită în stil gotic, dar fără turn care să treacă peste acoperișul ei. Ea a rămas biserica boierilor calvini și în interiorul ei se văd și acum, deasupra stranelor, stemele familiilor boierești ((nemeșești)).
In Calea Victoriei mai au o biserică cu două turnuri, construită între 1829 şi 1851 în stil empire. O altă biserică reformată e pe Calea Regele Ferdinand, nu departe de gară, și una pe Calea Moților. Unitarii, ajunşi odinioară stăpâni pe biserica cea mare din Piaţa Unirii, au acum una, în proporţii mai modeste, pe Calea Victoriei, purtând inscripţia In honorem solius dei. Biserica a fost terminată la 1796. Luteranii (adică «evangelicii de confesiunea augsburgică»), și-au terminat biserica, după o inscripţie germană, la 1829. Pe când comunităţile religioase ale calvinilor, unitarilor și romano-catolicilor — aceștia din urmă pe nedrept, căci cuprind şi germani, cehi, poloni, slovaci — se consideră maghiare, biserica luterană ar fi să fie germană, majoritatea absolută a credincioșilor ei fiind de origine germană (sași și alți germani). Stăpânirea o au germanii și slovacii maghiarizaţi, cari în frunte cu pastorul luteran, un sas renegat din Slovacia, vor să dea un caracter cât mai maghiar acestei biserici săsești.
Cei de religiunea mozaică au trei sinagogi mai mari, una a neologilor (modernizaţii) pe Calea Regele Ferdinand, alta a celor ortodoxi (habotnici) pe strada Paris, şi a treia, nouă, în strada Tudor Vladimirescu. Afară de acestea mai au nouă case de rugăciuni. Mănăstiri romano-catolice sunt a Franciscanilor din strada Consiliul național și a Minoriţilor din strada Regina Maria. Numărul călugărilor e mic. Călugăriţe romano-catolice sunt din ordinul Franciscanelor învățătoare, cari conduc un mare institut maghiar de fete, între cari și românce. În spitalele aparținătoare Universităţii, surorile de caritate sunt călugăriţe franciscane servante, originare din Germania. Întreg clerul confesiunilor creștine are pregătire superioară, liceul complet și facultatea teologică. Unii, Piariștii catolici, au și facultatea de litere și filosofie și sunt profesori la liceul romano-catolic.
Sursa facebook Clujul si clujenii
