Clujenii de la „David Luca Quartet” au participat la cea de-a 29-a ediție a prestigiosului Gărâna Jazz Festival, eveniment care a avut loc recent, în județul Caraș Severin.
Clujul Cultural vă prezintă un interviu cu liderul acestui quartet, pianistul David Luca
Reporter: Bună, David! Mă bucur să te întâlnesc. Aș vrea să discutăm astăzi despre prezența ta, în premieră, la Gărâna Jazz Festival, ediția cu numărul 29, în weekend-ul care tocmai a trecut. Este un festival cu o rezonanță specială în peisajul muzical european, iubit de un public foarte avizat și receptiv. Cum a fost această primă experiență pentru “David Luca Quartet”?
David Luca: Bună ziua și mulțumesc mult pentru invitație! A fost, fără îndoială, un mare privilegiu să fiu prezent la Gărâna Jazz Festival pe scena Experimental Stage în Biserica Catolică din satul Văliug. E prima dată când ajung aici, și am fost extrem de impresionat de comunitatea creată în jurul acestui festival. E o mare familie, cu oameni care se reîntâlnesc an de an de 29 de ani – o conexiune rar întâlnită. Publicul a fost, așa cum ai menționat, incredibil de cunoscător și receptiv, iar asta ne-a inspirat enorm din primul moment. Am simțit o energie fantastică, o deschidere autentică spre explorarea sonoră pe care am propus-o, ceea ce a creat o atmosferă unică încă de la primele acorduri.
Reporter: Să vorbim despre programul prezentat. Cu ce formulă ați urcat pe scenă și ce piese ați ales să interpretați pentru acest public special?
David Luca: Am fost extrem de onorat să cânt alături de o formulă redutabilă: Vaughn Roberts (NZ) la trompetă și flugelhorn, Pratick Banyia (NP) la contrabas și Mario Calzada Peña (ES) la tobe. Este o combinație de muzicieni excepționali. În ceea ce privește repertoriul, am prezentat în primă audiție mai multe piese de pe viitorul meu album, „Urban Musings”. Pe lângă acestea, am inclus și două compoziții semnate de Mario Calzada Peña: „Itaka” și „Romanian Nights” – tot în primă audiție. Mario a divulgat, prin „Romanian Nights”, că deja s-a îndrăgostit iremediabil de România – un moment foarte apreciat de public!
Reporter: Ai menționat locația, Biserica Catolică din Văliug. Cum a influențat acest spațiu acustica și, implicit, interpretarea voastră?
David Luca: Biserica din Văliug a fost o surpriză extraordinară. Acustica este excepțională, iar acest lucru a creat o atmosferă intimă, profundă, sacră, impresionantă. A amplificat fiecare notă, fiecare nuanță, permițându-ne să ne conectăm și mai mult cu muzica și cu publicul. A fost un cadru perfect pentru sound-ul pe care l-am propus. Reacția publicului a fost pe măsură – am fost extrem, extrem de bine primiți, cu multe aplauze și ovații. Ne-am simțit minunat pe scenă! Muzical, am încercat să oferim o paletă largă, îmbinând jazz-ul contemporan cu influențe din etno-jazz, ECM, jazz tradițional, free jazz și neo-soul. Acest amestec a rezonat perfect cu așteptările unui public atât de avizat și deschis la nou. Îmbinarea acusticii sublime cu energia publicului a creat o interacțiune pur și simplu magică, care a transformat concertul într-o experiență cu adevărat memorabilă atât pentru noi, cât și, sper, pentru cei prezenți.

Reporter: David, înainte de a încheia, ai un mesaj pentru cititorii noștri și pentru fanii jazz-ului?
David Luca: În primul rând vreau să vă mulțumesc dumneavoastră pentru oportunitatea de a mă afla în fața cititorilor dumneavoastră.
Aș vrea să mulțumesc din suflet întregii echipe pentru organizarea impecabilă a festivalului. Totul a decurs perfect, iar profesionalismul lor este de admirat. În mod special, aș dori să le mulțumesc directorilor acestui festival – doamnei Simona Giura și domnului Marius Giura, care au făcut ca totul să fie de nota zece. Le suntem recunoscători pentru această oportunitate. Și oaspeții noștri s-au simțit extrem de bine și, bineînțeles, își doresc să se reîntoarcă în România, ceea ce spune multe despre calitatea experienței Gărâna!
Mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care m-au sprijinit, fie că mi-au fost alături la concerte, au ascultat muzica mea sau m-au susținut în orice alt mod. Sper ca acest interviu să le stârnească acum interesul și celor care nu mi-au ascultat încă muzica! Conexiunea și încrederea voastră mă inspiră și mă motivează incredibil!
Rămâneți aproape, pentru că urmează o perioadă plină de concerte și, bineînțeles, lansarea albumului „Urban Musings” la finalul lui octombrie 2025. Vă promit o experiență plină de muzică bună, emoție și povești!
Reporter: Îți mulțumesc pentru timpul tău și îți dorim mult succes cu viitoarele concerte și cu lansarea albumului „Urban Musings”!
David Luca: Mulțumesc mult pentru invitație și pentru susținere! A fost o plăcere!
Câteva repere despre David Luca, liderul quartetului:
Este absolvent al unor prestigioase programe internaționale de pian jazz (precum Keep an Eye Summer Jazz organizat de Conservatorium van Amsterdam – cu Prof. Aaron Parks, Internationaler Jazz Workshop în Erlangen – cu Prof. Bernard Pichl, International Jazzwerkstatt Saarwelingen – cu Prof. Thilo Wagner, Czech Jazz Workshop Praga – cu Prof. Thomas Jochmann), și sunt, de asemenea, student la Maastricht Conservatorium (specializarea pian Jazz) și la Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj (specializarea Muzică ID), anul I.
Are o experiență concertistică bogată, participând la numeroase festivaluri și concursuri de jazz din România şi Europa, unde compozițiile originale și interpretările personale ale standardelor și aranjamentelor etno-jazz au fost apreciate atât de public, cât și de critici. Printre premiile și participările recente se numără:
- Jazz in the Park 2025
- Urban Blues Fest 2025
- Muziekgieterij Maastricht Fest 2025
- Mențiunea Specială a Juriului – Jazz in the Park 2024
- Locul I – Richard Oschanitzky ’85 Jazz Festival & Competition 2024
- Premiul I la secțiunea aranjament etno-jazz și Trofeul Festivalul Studențesc “Jazz Napocensis”
- Locul I la secțiunea compoziție a Jazz Festival & Competition Iași 2023
Proiectele sale reflectă un amestec de jazz contemporan, etno-jazz, ritmuri urbane și subtilități inspirate de școala ECM, conturând un sound propriu, profund și expresiv.
Experiența la Gărâna Jazz Festival 2025:
Concertul nostru de la GJF a fost o premieră memorabilă. Am avut onoarea să cântăm pe scena Experimental Stage, în Biserica Catolică din Văliug, un spațiu cu o acustică excepțională care a amplificat fiecare nuanță muzicală. Publicul a fost, ca de fiecare dată la GJF, incredibil de cunoscător și receptiv, creând o atmosferă magică, de „mare familie”. Reacția publicului a fost pe măsură – am fost extrem, extrem de bine primiți, cu multe aplauze și ovații. Ne-am prezentat cu piese în primă audiție de pe viitorul meu album, „URBAN MUSINGS”, alături de compoziții ale unuia din profesorii mei de la Maastricht Conservatorium care a fost şi el prezent – Mario Calzada Peña.
Despre albumul „URBAN MUSINGS”:
Pasul următor este înregistrarea unui album intitulat „URBAN MUSINGS” – un proiect ce reprezintă o călătorie sonoră prin peisaje diverse, de la legendele Maramureșului la meditații urbane contemporane. Fiecare piesă este o poveste, o emoție, o invitație la introspecție.
Am avut privilegiul de a primi aprecieri din partea unor critici de jazz reputați precum Florian Lungu, Virgil Mihaiu, Radu Lupașcu și Cătălin Statie. Pentru detalii suplimentare, fotografii și înregistrări live, vă invităm să accesați siteul www.davidluca.com.
În acest an, quartetul va mai concerta la Iași Jazz Festival și Transilvania Jazz Festival din Cluj-Napoca, pe 8.11.2025.


