
Festivalul SXSW a fost anulat, Coachella a fost reprogramat în octombrie, Madonna și-a anulat concertele din Paris, Billie Eilish și-a amânat show-urile din America de Nord, Pearl Jam și-a amânat turneul din America, Miley Cyrus și-a anulat concertul din Australia, iar acestea sunt doar câteva dintre sutele de evenimente afectate de criza globală de sănătate provocată de coronavirus.
Potrivit Rolling Stone Magazine, în 2019, festivalurile Coachella și Stagecoach generau un profit de 1,4 miliarde de dolari, iar SXSW din Austin genera și el o cifră impresionantă de 356 de milioane de dolari, astfel încât e ușor de intuit cam cât de masive vor fi pierderile, dacă pandemia va continua să se răpândească și în lunile de vară.rare.”
Mai multe AICI
Awake si Form Days anulate, TIFF reprogramat. Cine urmează?
În România primul festival care s-a anulat a fost Awake de lângă Târgu Mureș, festival open air de muzică electronică preponderent, apoi Form Days de la Gilău, lângă Cluj, care ar fi trebui să aibă prima ediție anul acesta, e reprogramat pentru la anul, conform unor surse din rândul organizatorilor. Ieri, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai mare din România de profil, a anunțat reprogramarea dar fără să anunțe o dată precisă.
Opinia publică așteaptă anunțurile celor de la Electric Castle, care e programat la mijloc de iulie dar mai ales al Neversea si Untold, ultimul cel mai mare festival din România, în 2-4 august. Deocamdata ambele festivaluri vând bilete și au anunțat ca pregătirile continuă, sperând ca pandemia Covid19 să se termine până atunci în România.
Deocamdată tot sectorul cultural și de timp liber e închis iar pierderile sunt greu de cuantificat. La fel și sectorul HoReCa e complet la pământ, cluburile, barurile, restaurantele sunt închise.
Ce spune cel care i-a adus la Cluj pe Sting sau Depeche Mode despre festivalurile verii


