Începe TIFF 2022!

Categorii: A 7-a, Actualitate
Etichete: Cluj, Film, TIFF
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on pinterest
Share on linkedin
Share on email
Share on print

Surprizele se vor ține lanț la Gala de Deschidere TIFF 2022 din 17 iunie 2022, ora 20.45,, anunță într-un comunicat organizatorii.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a ajuns la ediția 21.

Recital Corina Chiriac

Gala va debuta cu un moment muzical semnat de Strings Quartet. Seara va continua cu un recital extraordinar oferit de o legendă a muzicii ușoare românești: Corina Chiriac. Artista care a încântat generații întregi de români cu vocea sa inconfundabilă este absolventă a IATC „I.L. Caragiale” și a debutat pe scena Teatrului de Comedie din București. Înainte de a se lansa în cariera muzicală, Corina Chiriac a fost protagonista unor producții TV și de film, printre care Aventuri la Marea Neagră (regia Savel Stiopul), alături de Florin Piersic. Artista va fi omagiată pe scena Galei și va primi o distincție specială, acordată în onoarea celor peste cinci decenii de activitate. Fanii vor putea intra în dialog cu ea în următoarea zi, de la ora 11:00, în cadrul primei întâlniri cu artiștii români din seria InspiraTIFF, organizată în Piața Unirii în fiecare zi de festival, cu acces gratuit. 

Primul weekend de TIFF va aduce pe marile ecrane din Cluj-Napoca cele mai așteptate titluri ale anului, multe dintre ele prezentate pentru prima data în România. Supernove proaspăt premiate în competițiile marilor festivaluri, pelicule care concurează anul acesta pentru Trofeul Transilvania, documentare provocatoare incluse în secțiunea dedicată, devenită în acest an competițională, și filme pentru întreaga familie, incluse în selecția EducaTIFF, vor rula încă de la primele ore ale dimineții în cele 15 locații incluse pe harta festivalului. 

Proiecție Nosferatu la Bonțida

Nu va lipsi din programul ediției mult-așteptatul Weekend la Castel – două seri cu proiecții speciale, organizate în decorul spectaculos al Castelului Bánffy din Bonțida. Sâmbătă, pe 18 iunie, de la ora 21:45, artiștii Operei Maghiare Cluj vor acompania live proiecția Nosferatu, capodopera lui F.W. Murnau care a definit genul horror, iar duminică, de la aceeași oră, spectatorii vor urmări în premieră în România, într-o proiecție unică, Orice, oriunde, oricând, (Everything Everywhere All At Once) o comedie-fenomen, care îmbină umorul cu artele marțiale și multiversul, în regia lui Daniel Kwan.

De o întâlnire specială vor avea parte și cinefilii prezenți la proiecția Citizen Ashe (r. Rex Miller și Sam Pollard), programată duminică, pe 19 iunie, de la ora 17:45, la Cinema Victoria. Aceștia vor viziona în exclusivitate o versiune work in progress a documentarului Nasty, realizat de Tudor Giurgiu, președintele festivalului. Invitat special la eveniment va fi nimeni altul decât legendarul tenismen român Ilie Năstase, a cărui viață și carieră fac subiectul acestui film. 

TIFF Lounge, noul spațiu de întâlnire amenajat în Piața Unirii, va deveni în acest an principala atracție pentru spectatorii interesați să descopere povești din spatele camerelor. TIFF Talks – seria de întâlniri cu profesioniști din lumea filmului, le va oferi cinefililor șansa de a participa zi de zi la conversații cu personalități importante invitate la festival, pe teme inspirate de cele mai aplaudate, dar și cele mai intrigante filme din programul TIFF 2022. Într-o atmosferă mai puțin formală, seria InspiraTIFF va face deliciul devoratorilor de povești remarcabile, invitați zi de zi să intre în dialog cu artiștii prezenți la Cluj cu ocazia festivalului. Accesul la evenimentele organizate la TIFF Lounge va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Programul complet și biletele de acces la evenimentele TIFF 2022 sunt disponibile pe tiff.eventbook.ro și în aplicația TIFF Official App, disponibilă în App Store și Google Play. 

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Recomandările organizatorilor pe primele 5 zile:

Sâmbata, 18 iunie

  • 11:00 – InspiraTIFF cu Corina Chiriac, in TIFF Lounge (Pia?a Unirii), moderat de Cristian Grindean
  • 15:30 – Vernisaj Expozitie Krzysztof Kieslowski (Muzeul de Arta)
  • 17:00 – TIFF Talk despre filmul Reteaua Jane, in TIFF Lounge (Piata Unirii) – invitat: Mona Musca
  • 21:45 – CineConcert NOSFERATU (Castelul Banffy de la Bontida)

Duminica, 19 iunie

  • 17:00 – TIFF Talk despre filmul Nu lasa urme, in TIFF Lounge (Piata Unirii). Vor participa la aceasta discutie jurnalistul si activistul de mediu Liviu Mihaiu, Laura Stefan – coordonarea activitatilor anticoruptie pentru Expert Forum, si jurnalistul Liviu Tofan, cunoscut pentru implicarea sa in fenomenul Radio Europa Libera.
  • 18:00 – Meet the Artist – expozitie si discutie cu fotografii Cristian Lipovan si Remus Tiplea (Muzeul de Arta)
  • 21:45 – Super-premiera Orice, oriunde, oricum (Castelul Banffy de la Bontida)

Luni, 20 iunie

  • 12:00 – strada Potaissa gazduieste Ukrainian Street Food by Adi Hadean. Toate fondurile stranse vor fi donate initiativei #SolidarSocial, care asigura mese calde refugiatilor
  • 15:00 – InspiraTIFF cu Mihai Chirilov, Directorul artistic al Festivalului, in TIFF Lounge (Piata Unirii), moderat de Adi Damian
  • 17:00 – TIFF Talk A World Beyond War, in TIFF Lounge (Piata Unirii) – invitat: Kai Brand-Jacobsen, expert international in mediere si procese de pace, care a activat, in ultimii 20 de ani, in cele mai dure zone de razboi din lume.
  • 18:00 – Lansarea cartii „A fost odata la Hollywood” de Quentin Tarantino, in TIFF Lounge (Piata Unirii) 
  • 21:30 – CineConcert Bestia, muzica live by Wlodek Pawlik (Muzeul de Arta)

Mar?i, 21 iunie

  • 15:00 – InspiraTIFF cu Alexandru Solomon, moderat de Adi Damian, in TIFF Lounge (Piata Unirii)
  • 19:00 – CineConcert Moonwalk One, muzica live by INVADERS (Casa de Cultura a Studentilor)
  • 19:30 – Gala Competitiei Locale (Universitatea Sapientia)
  • 20:30 – Recital de tambal al artistului sibian Romulus Cipariu, urmat de proiectia speciala a documentarului Buena Vista Social Club, nominalizat în 2000 la Premiile Oscar (Arkhai Sculpture Park Vlaha)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.