Colaborare între editurile româneşti şi chineze

Categorii: Carte
Etichete: Cluj, ICR

Un acord de colaborare între Asociaţia Editorilor din România şi Asociaţia Editorilor din Republica Populară Chineză a fost semnat joi, în cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Beijing, la care România este ţară invitată de onoare, anunţă ICR, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Documentul a fost semnat de Ana Nicolau, directorul Editurii Nemira, reprezentantă AER, şi Hu Zhigang, secretarul de partid adjunct al Universităţii pentru Studii Străine din Beijing. La eveniment au participat Bela Dan Krizbai – vicepreşedinte ICR şi Zhao Haiydun – ministrul adjunct al Departamentului pentru Promovare din China.

„Acordul reprezintă un instrument util şi eficient de dinamizare a colaborării în domeniul editorial, segment extrem de prolific dar nereglementat până la acest moment. Semnarea acestui document va deschide canale nebănuite ale cooperării culturale dintre ţările noastre”, a declarat Bela Dan Krizbai, vicepreşedinte ICR, citat în comunicat.

Târgul Internaţional de Carte de la Beijing a continuat joi cu o serie de manifestări editoriale la care au participat oficialităţi din partea română şi chineză.

În cea de a doua zi a manifestării, vicepreşedintele ICR, Bela Dan Krizbai, a fost prezent la evenimentul de lansare a „Chinese Cultural Editorial Center”. De asemenea, au fost prezentate cinci volume traduse în limba română, apărute la Editura Libris Braşov.

La Pavilionul României a avut loc şi dezbaterea „Poezia română contemporană” şi a fost vernisată expoziţia filatelică „România – China, 70 de ani mai târziu”. Tot aici au avut loc, joi, o serie întâlniri profesionale între editori români şi chinezi, reprezentanţi ai editurilor Şcoala Ardeleană, Integral, Pro-universitaria, Junimea, Ideea Europeană, Shandong, Liaoning, Anhui.

În preambulul spectacolului „Infractorii”, joi, de la ora 18,00, dramaturgul Horia Gârbea va susţine prelegerea „Teatrul românesc contemporan între specific naţional şi căutarea universalităţii”.

Participarea României la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing este organizată de Institutul Cultural Român, reprezentanţa sa de la Beijing, prin Centrul Cărţii, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

MCIN, reprezentat la Beijing de subsecretarul de stat Irina Cajal Marin, a finanţat o serie de evenimente: expoziţia şi albumul monografic „Corneliu Baba”, recitalul Trio Zamfirescu & Adrian Nour, recitalul naistului Nicolae Voiculeţ, lansarea cărţii „La hotarul dintre milenii: Mineritul, încotro?” de Nicolae Bud, spectacolul de teatru „Infractorii” regizat de Dan Tudor, care face parte şi din distribuţie, alături de actriţa Ada Navrot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *