Icoana făcătoare de minuni de la Nicula, în procesiune în Cluj-Napoca pentru a întări moralul

Categorii: Clio
Pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în
spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru
a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea
suferințelor fraților noștri, Arhiepiscopia Clujului va scoate în
procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea
Nicula, în ziua de vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului
Tămăduirii.
 
Icoana va fi purtată în procesiune, într-o mașină, în spațiul deschis
din spate în municipiile Cluj-Napoca, în intervalul orar 10-12 și
Bistrița, în intervalul orar 15-17, mergând fără oprire în zona
spitalelor și a principalelor biserici.
 
 
Credincioșii, medicii, personalul medical, precum și pacienții sunt
rugați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță sanitară și de
distanțare, să nu iasă din case sau spitale, ci să urmărească întreaga
procesiune de la ferestre, rugându-se Maicii Domnului.
 
Prin acest gest, Arhiepiscopia Clujului vrea să-i asigure pe toți de
întreaga solidaritate sufletească, de rugăciunile ierarhilor și ale
preoților pentru tot sufletul creștinesc cel necăjit și întristat și mai
ales de binefăcătoarea mijlocire a Sfintei Fecioare, prin icoana sa
făcătoare de minuni, care aduce mângâiere în credință și întărire în
nădejde.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.