Spectacol folcloric la Cluj, joi seara, cu intrare gratuită, la Casa de Cultură a Studenților. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, organizează cu începere de la ora 18:00, spectacolul folcloric „Reîntoarcerea la tradiţii”.
Horitori, cântăreți, artiști lirici, jucăuși, dansatori, balerini, ceterași și instrumentiști din întreg județul Cluj vor evolua pe parcursul manifestării. Dintre aceştia îi amintim: Veronica Macarie Moldovan, Cătălin Nistor, Dan Gâdea (oboi/taragot), Liviu Bugnar (ceteraș), Andreea Ciupe, Adrian Socaciu, Ansamblul Folcloric Studenţesc „Mugurelul” al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, Vasile Rizea (zis Șandorică) din Valea Largă, Formația de jocuri tradiționale din Frata, precum şi baletul folcloric cu elevi ai Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, horitoarea Marişca Poponeţ din Boian, judeţul Cluj. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteş.

Spectatorii sunt rugați să îmbrace cămaşa tradiţională românească, iar cele mai frumoase şi autentice Ii vor fi premiate de organizatori.


