blind spot, expoziție curatoriată de tinerele Karina Ganea și Larisa Petcuț, doctorande ale UAD Cluj-Napoca (producător Tudor Costin; grafică Tina Chiriță, cu mulțumiri speciale adresate Margăi Baciu).
Vor expune: Maria Albu / Bianca Balaban / Vera Belousov / Maria Brîneț / Adrian Buda / Tina Chiriță / Alexandra Costanașiu / Maria Crasuleac / Patricia Alexa Farcaș / Laura Laviv / Denisa Lupu / Anamaria Paneș & Diana Buznea
Vernisajul va avea loc marți 24.02.2026, ora 18.00 la Galeria Casa Matei (str. Matei Corvin nr. 6, Cluj-Napoca).
blind spot este o expoziție colectivă care reunește lucrările a treisprezece artiști emergenți și prezintă abordările lor diferite în ceea ce privește artele textile. Punând față în față șase profesioniști din acest domeniu și șapte colegi din medii artistice diferite – de la pictură la foto-video – proiectul urmărește stabilirea unui dialog creativ, a unui context al schimbului de experiențe practice, care să încurajeze experimentul și să afirme potențialul conceptual al materialului textil. Spațiul Galeriei Casa Matei devine, atât prin contribuția artiștilor, cât și a colegilor și profesorilor din cadrul UAD Cluj-Napoca, un laborator temporar, o platformă de dezbatere pedagogică pregătită să genereze noi ipoteze asupra colaborării interdisciplinare și a complementarității practicilor artistice.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 23 februarie – 08 martie 2026, de luni până vineri, între orele 10.00 – 15.00.


