Secţia de design vestimentar a Universităţii de Arte şi Design (UAD) Cluj-Napoca a împlinit 20 de ani şi tot atâta împlineşte şi Gala Fashion, coordonată de entuziastul conferenţiar Elena Basso-Stănescu!
Gala promite un spectacol total, duminică, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional Cluj, au promis astăzi presei organizatorii.
„Anul trecut am făcut Gala la Grand Hotel Italia. Anul acesta am primit, după mari eforturi, Teatrul Naţional, mulţumim organizatorilor. Avem sute de invitaţi, este cel mai mare eveniment de fashion din Cluj şi dă ora exactă pentru un weekend în moda din România. Vor fi 24 de licenţe şi lucrări de master pe podium. Va fi totul foarte divers” a explicat Elena Basso-Stănescu, „sufletul” fashionului la Cluj.
„Showul va fi timp de două ore, fără pauze, urmat de cocktail la Bastionul Croitorilor pentru invitaţi şi media apoi de after party în Midi Club. Avem un backstage tare, este cel mai tare pe care îl putem avea datorită directorului Lucian Broscăţean, care nu e numai un designer bun ci şi cel mai bun director de backstage din ţară” a explicat dr. Matei Miko, producătorul galei.
Primăria criticată! Vrea Casa Matei!
Rectorul Universităţii de Artă şi Design, Radu Solovăstru, preşedintele UAD, Ioan Sbârciu, conf.univ. dr. Elena Basso-Stănescu, au criticat la unison primăria.
„Facem totul la jumătate de buget faţă de 2013, atât Gala UAD 20 de ani, a absolvenţilor, cât şi Gala Fashion. Cetatea nu ne ajută cu nimic! Nu există un Centru modern de artă contemporană, ca la Debrecen, ca la Pecs, Bilbao, Budapesta, nu avem sprijin. UAD are contract de închiriere an de an cu primăria în loc să fie pe 10 ani. Mai nou Primăria vrea să pună mâna pe Casa Matei. Noroc că e întăbulată pe noi! Vor să facă centru de turism! Nu avem nici măcar o schemă de centru de artă contemporană. Unul modern ar costa 100 de milioane de euro, ştim că e enorm, dar în altă parte s-a putut! La noi dacă se vrea capitală culturală, de ce nu se poate? Ne vom ceda Casa Matei, asta să fie clar, şi dorim alt tratament, ca instituţie, din partea primăriei” au spus la unison organizatorii.
Casa Matei este unul din sediie UAD, după cum se ştie, Sursele clujulcultural.ro spun că presiunile pe UAD se fac prin intermediul viceprimarului UDMR, Anna Horvath, omul de casă al UDMR.
De la lada de zestre la stilul afro!
Gala UAD propune colecţii diverse.
„Fiecare generaţie are stilul ei,va fi spectaculos. De la lada de zestre la stilul afo toată gama de stiluri va fi expusă” a spus Basso. Organizatorii au pregătit premii în bani şi servicii pentru câştigători.
Dintre invitaţii de marcă din design de la Bucureşti vin Mihai Zariuc, Ovidiu Guţă, Octavian Coifan, dar şi mulţi absolvenţi clujeni care au făcut carieră la branduri ca Vuitton, Prada, Burberry etc cum ar fi Laura Popovici, Marta Gal, Cristian Zamfira, Lucian Broscăţean, Alina Botea, Smaranda Benea.
Ambele evenimente, Gala Absolvenţilor, la Expo Transilvania, sâmbătă, şi Gala Fashion, duminică, la Naţional, încep la ora 18.00!