Sala Tonitza a Muzeului de Artă a fost recent gazda lansării volumului de debut al jurnalistului clujean Mihnea Măruță, intitulat Identitatea virtuală”. Cum și de ce ne transformă rețelele sociale, apărut la Editura Humanitas. Cartea este teza de doctorat în filosofie a autorului, susținută în 2021 la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) și a fost lansată prima oară la Târgul Bookfest București, la începutul lunii. Marți, 20 iunie, a mai fost lansată odată la Librăria Humanitas Cișmigiu din București.

Între cele două lansări bucureștene a fost cea clujeană, cu 150 de participanți. Sala Tonitza a fost plină până la refuz.

Moderator a fost Dragoș Stanca, fost jurnalist, om de afaceri în industria tech iar vorbitori au fost coordonatorul tezei, profesorul Aurel Codoban și profesorul Dan Rațiu, ambii și filosofi.
Cartea conține trimiteri multimedia (qr coduri) și 10 episoade podcast video cu autorul. Schimbul de idei continuă pe IdentitateaVirtuala.ro, siteul cărții, unul foarte bun, unde autorul publică texte la zi pe blogul atașat siteului.
„Cu această carte, Mihnea Măruță scoate gândirea filozofică românească din rutina de a comenta lucrări străine și, totodată, ridică discursul asupra lumii digitale de la texte descriptive la o teoretizare profundă și radicală.“, a scris Aurel Codoban.
Ce a spus la lansare în videoul de mai jos:
„Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui fantomatică, pe care Mihnea Măruță o analizează și o reinventează convocând filozofi de la Aristotel până la Heidegger și după, cu o rigoare științifică și o adecvare literară cum rar am întâlnit. Este cea mai bună carte despre relația real–digital–virtual pe care am citit-o vreodată.“ , a scris scriitorul Cristian Tudor Popescu. Acesta a participat, alături de autor, la lansarea de la Bookfest elogiind cartea.
„Mihnea Măruță face parte din specia de gânditori pentru care filozofia nu e filozofare asupra filozofiei, ci atacarea, cu un arsenal puternic și variat, a unei probleme concrete – destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc atâta originalitate și curaj intelectual.“, a apreciat și editorul Vlad Zografi.
Ce a spus Dan Rațiu mai jos:
O parte din ce a spus Mihnea Măruță mai jos:
MIHNEA MĂRUȚĂ s-a născut în 1969 la Cluj și a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“. După revoluția din 1989, fascinat de ceea ce se întâmpla în spațiul public, a abandonat Facultatea de Matematică, unde era student în anul II, și a devenit reporter, apoi secretar de redacție la revista NU – un săptămânal care a rezistat până în decembrie 1993. A lucrat în presă mai bine de 20 de ani – timp în care a fost, printre altele, redactor-șef al ziarelor Cotidianul (2007–2008) și Adevărul (2012). Pe lângă cele două ziare naționale, a mai condus săptămânalul Clujeanul, cotidianul Ziarul Clujeanului, precum și publicațiile online Oradecluj.ro și PressOne.ro. În 2021 și-a luat doctoratul în filozofie, sub îndrumarea profesorului Aurel Codoban. În prezent predă cursul de filozofia comunicării la Departamentul de Jurnalism din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“. Identitatea virtuală – debutul său în volum – este o versiune multimedia a tezei sale de doctorat.


