FOTO / „Partidul te vrea tuns” sau cum era în comunism într-o expoziție TIFF la H33

Vizual

„Partidul de vrea tuns” este una din cele mai atractive expoziții de la TIFF de anul acesta. Expoziţia poate fi văzută până vineri în spaţiul H33, pe strada Horea 33. 

Partidul te vrea tuns, un proiect al Asociaţiei Forum Apulum, propune o călătorie vizuală prin istoria comunismului din România, dedicată păstrării memoriei și combaterii miturilor.

În cadrul vernisajului programat sâmbătă, pe 26 mai, de la ora 18:00, în H33, a fost lansat și Ghidul ilustrat al comunismului românesc, o istorie incomodă a celor 50 de ani de dictatură, ilustrată de artiști autohtoni consacrați. Dan Perjovschi, Saddo, Ana Kun, Livia Coloji, Răzvan Cornici, George Roșu, Andreea Ilisăi, Dragoș Boțcău și Bogdan Topîrceanu sunt cei care și-au oferit voluntar munca pentru acest ghid. 

Expoziție trece în revistă cu afișe, fotografii, montaje audio siniștrii ani comuniști. 

Un public numeros a participat la lansare.

De asemenea, a fost prezentă și Diana Filimon, preşedinta Asociaţiei Forum Apulum, organizatorul expoziției.

„Ne-am cunoscut acum aproximativ un an în urma protestelor faţă de OUG 13 din Alba Iulia şi am simţit că nu putem să facem doar asta şi nu putem s-o facem pe termen lung. Simţeam că protestele trebuie transformate în altceva şi am pus pe hârtie ce categorii de vârstă ar putea fi îmbunătăţite ca mentalitate şi am ajuns la concluzia că pe tineri trebuie să ne concentrăm, cei care urmează să meargă la vot, urmează să devină majori, să aibă o poziţie şi putere în societate.”, a explicat ea pentru Adevărul modul în care a luat naștere expoziția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *