Orașul Câmpia Turzii a trăit un moment mare, fastuos, în anul 1966, când legendarul actor francez Jean Marais, alături de regizorul Henri Colpi și actrița Odile Versois, a pășit pe peronul gării din orașul oțelului.
”Există momente în istoria unui oraș care par desprinse dintr-un film, nu doar pentru că au fost surprinse pe peliculă, ci pentru că poartă parfumul inconfundabil al unei epoci în care totul părea posibil. Un asemenea moment s-a petrecut în anul 1966, când Jean Marais, legendarul actor francez, idol al ecranului european, a pășit pe peronul orașului nostru, Câmpia Turzii.
Da, ați citit bine. Jean Marais, actorul cu chipul sculptural și privirea de erou romantic, a vizitat orașul oțelului, însoțit de marele regizor Henri Colpi și de fermecătoarea actriță Odile Versois, partenera lui Jean-Paul Belmondo din celebrul film „Cartouche”.
Evenimentul a fost unul de excepție, găzduit de Clubul Muncitoresc al Industriei Sârmei, un adevărat templu cultural al vremii, unde spiritul artistic și cel industrial se împleteau în același puls colectiv. Sub îndrumarea vizionarului director general Ioan Stanatiev, oaspeții francezi au fost primiți cu pâine și sare, după datina ardelenească, de doi tineri dansatori ai Ansamblului Folcloric ISCT.
Scena aceasta, simplă, dar plină de noblețe, a spus totul despre identitatea noastră…un popor cald, demn și ospitalier, capabil să îmbrace munca în straie de artă.
În acea zi, în sala de ședințe a Clubului Muncitoresc, s-au întâlnit două lumi: eleganța cinematografiei franceze și sobrietatea muncitorului ardelean. O clipă suspendată în timp, în care oțelul și poezia au respirat împreună.
Fotografiile de atunci, alb-negru, ușor arse de vreme, surprind zâmbetul timid al lui Marais și privirile curioase ale celor care nu și-ar fi imaginat vreodată că un star de la Paris va ajunge în micul lor oraș industrial. Dar iată, s-a întâmplat. Câmpia Turzii a fost, pentru o zi, pe harta culturală a Europei.
În fotografii…Jean Marais și Odile Versois, la Clubul Muncitoresc din Câmpia Turzii (1966)
Astăzi, privind înapoi, ne dăm seama că istoria nu se scrie doar cu fapte mari, ci și cu emoții discrete. Cu acele vizite care, deși uitate în arhive, vorbesc despre deschiderea noastră, despre felul în care un oraș de oțel a știut mereu să aibă suflet de artă”, explică Petre Popp, un iubitor de istorie locală.
