FOTO. Expoziția „Evreii lui Sárdi” a fost vernisată la MUZEON Cluj

Actualitate Vizual

Expoziția „Evreii lui Sárdi” a fost vernisată joi seara, de la ora 17.00,  la Muzeon Cluj-Napoca, de Ziua Internațională a Comenorării Holocaustului.

Este vorba de fotografiile salvate miraculos și acum puse într-o arhivă fotografică digitaliză de Asociația culturală Renascendis. S-au salvat circa 4000 de fotografiii. Fotografiile au aparținut fotografului evreului maghiar Elemér Sárdi. 

Clujul Cultural a scris acum un an în exclusivitate despre salvarea acestor fotografii AICI

Mulți din cei 1000 de evrei maghiari din clișeele salvate au fost uciși în lagărele naziste după ce au fost deportați în Polonia ocupată de naziști, deportările succesive din vara lui 1944 din Cluj-Napoca, din ghetoul de la fosta Fabrică de Cărămidă, recent demolată pentru un viitor ansamblu imobiliar.

Clișeele pe sticlă, acetat de celuloză și celuloid păstrate din clișoteca atelierului fotografic clujean „Foto Sárdi” au fost salvate si recuperate practic de cei care au construit Arhiva de Fotografie. ”Scopul ei e de a salva documente fotografice în vederea cercetării și publicării spre folosul tuturor”, spun cei de la Asociația Renascendis.

 

Expoziția este ținută la Muzeon.

Muzeon este o întâlnire complexă cu istoria evreilor din Cluj. Pornind de la începutul secolului XX și ajungând până în timpul prezent, Muzeon spune povestea de viață a trei oameni diferiți: Julia, Paul și David, în trei limbi diferite: română, engleză și maghiară.

Punând la dispoziție ghizi audio unici, creați pe baza unor povești reale dramatizate, Muzeon este mult mai mult decât un muzeu. Este un spațiu care reușește să creeze conexiuni unice și pline de semnificație între personajul narator și vizitator. Umanizând istoria, Muzeon îi învață pe vizitatorii săi despre trecut, fără efortul de a învăța.

Narațiunea muzeului a fost scrisă pe baza unei istorii de familie, familia Lusztig. Rădăcinile familiei Lusztig au fost identificate într-un mic sat transilvănean: Chichișa. După ce s-au mutat într-un sat din apropierea Clujului, la sfârșitul secolului XIX, și, mai târziu, în oraș, familia Lusztig a prosperat. La Muzeon, vizitatorii au ocazia să învețe despre istoria comunității evreiești din Cluj prin intermediul istoriei familiei Lusztig. Ghizii audio ai muzeului au fost creați pe baza poveștilor de viață a trei membri diferiți ai familiei, fiecare cu un destin diferit.

 
 
 
Muzeon a fost fondat în 2020 de un cuplu de tineri clujeni, Dan și Flavia Craioveanu
”Povestea noastră a început când, într-un dulap uitat din casa părinților săi, Dan a descoperit arhiva personală, absolut fascinantă, a strămoșilor săi evrei. De atunci, Flavia o studiază cu grijă, punând cap la cap o istorie de familie incredibil de stufoasă, cu ajutorul a sute de scrisori, documente, memorii și fotografii…nu puteau lăsa ascunsă amintirea prețioasă a strămoșilor lor și așa a venit ideea de a înființa Muzeon”, este descrisă inițiativa lor.

„Unul dintre scopurile noastre este lupta împotriva antisemitismului și a discriminării și am decis să sprijim asociația Renascendis si să ținem aici expoziția temporară „Evreii lui Sárdi”. La expoziție cei interesații pot vedea portrete însoțite de texte scurte despre viața oamenilor fotografiați.”

Despre fotograf

La sfârșitul anilor 1930  Sárdi Elemér (1908 – 1981) era un cunoscut fotograf din Cluj, atât al unor evenimente mondene  cât și chemat să facă portretistică. Acesta a fotografiat maghiari, români, evrei și germani, Clujul fiind un oraș cu componentă maghiară certă dar și cu alte etnii.

Elemes Sardi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *