Ediția a 22-a a TIFF a început ieri seară la Cluj-Napoca. Tiffarii, au început să vizioneze filme de la ora 10.00, la Cinema Arta, dar Gala de Deschidere, din Piața Unirii, cu covor roșu cu tot, a avut loc de la ora 20.00.
Ea a fost deschisă de președintele fondator TIFF, regizorul Tudor Giurgiu. Au participat 3400 de persoane, a fost sold out. Giurgiu a rostit, în deschiderea speech-ului său, un mesaj de susținere pentru profesori, aflați în grevă, și a amintit de gestul psihologului Mircea Miclea, fost ministru al Educației, care și-a dat demisia din funcție, când Parlamentul nu a votat cei 6 la sută din PIB prevăzuți în Constituție pentru Educație. Giurgiu fost aplaudat la scenă deschisă.
A urmat la cuvânt primarul Emil Boc care a mulțumit TIFF pentru că ”Clujul a fost pus pe harta culturală a Europei de TIFF”.
Invitatul special al TIFF a fost, la Gala de Deschidere, actorul britanic Timothy Spall care a primit Premiul pentru întreaga activitate. Spall a avut peste 150 de roluri în teatru și televiziune și a fost nominalizat la Premiile BAFTA și este foarte cunoscut pentru rolul vrăjitorului Pettigrew din seria Harry Potter”.
”Sunt onorat să primesc acest premiu. Îmi place foarte mult ce am văzut, oamenii pe care i-am întâlnit la Cluj sunt încântători, este o experiență plăcută până acum”, a spus Spall. Actorul britanic, care a acordat o serie de interviuri înainte de gală, se află pentru prima oară în România. El a susținut, sâmbătă, un masterclass la un hotel de lux din Cluj.
Filmul din Piața Unirii l-a avut pe Spall în rol principal, a fost vorba de o comedie nordică.
Cea de-a 22-a ediție a TIFF are loc în perioada 9-18 iunie.
Sursa foto: Copyright © Transilvania Photos – ATP / Cristi Vescan & Ovidiu Bujor. Toate drepturile rezervate.