Filosoful Gabriel Liiceanu vine la Cluj să îşi lanseze ultima carte

Categorii: Actualitate
Etichete: carte, Cluj, Liiceanu

Scriitorul Gabriel Liiceanu va fi la Cluj marți, 28 iunie, pentru a prezenta publicului „Nebunia de a gândi cu mintea ta“, cel mai recent volum al său publicat la Editura Humanitas și una dintre cele mai căutate cărți Humanitas la târgul de carte Bookfest.

Lansarea și sesiunea de autografe vor avea loc la ora 16.00, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj. Vor vorbi la eveniment, alături de Gabriel Liiceanu, filosoful Alexander Baumgarten și istoricul Lucian Nastasă Kovács, manager al muzeului.

 

Lansarea va fi precedată, la ora 12.00, de o întâlnire cu liceenii înscriși în clubul de lectură Fanbook, modulul de istorie. Găzduit de la începutul anului de librăria Humanitas Cluj, clubul de lectură a fost organizat în parteneriat cu Asociația CSR Mindset, La Fântâna România, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai și Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai“, cu scopul de a încuraja lectura unei cărți în fiecare lună și de a da ocazia ca subiectele și temele importante să fie dezbătute împreună cu invitații speciali ai fiecărei ediții. Cartea despre care membrii clubului vor discuta cu Gabriel Liiceanu pe 28 iunie va fi „Cum s-a românizat România“ de Lucian Boia.

7f84b706-04b2-4d6a-aac7-1a98655455e1Pasaje din carte:

 

„Orice minte, la intrarea în viaţă, e crudă şi «sălbatică». Dar dacă ne este dată în grijă ca minte a noastră, noi suntem cei chemaţi s-o ajutăm să devină «o minte adevărată», s-o cultivăm şi s-o facem să se coacă. Răspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastră, pentru felul în care i-am trasat contururile şi pentru cel în care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viaţa. Adevărul e că nu poţi spune «eu» şi nu poţi revendica un destin decât la capătul unui act solitar de gândire.“
„Titlul, spune Schopenhauer undeva, «trebuie să fie pentru o carte ceea ce este adresa pentru o scrisoare». Dar cui i se adresează atunci titlul acestei cărţi, Nebunia de a gândi cu mintea ta? Cine anume e interesat de ce înseamnă să gândeşti cu mintea ta? Răspunsul mi se pare evident: oricine. Oricine care, vorba lui Kierkegaard, vrea să fie mai mult decât un exemplar într-un banc de heringi.“
„Dacă sfârşeşte ca dialog continuu cu sine, gândirea pe cont propriu este lucrul cel mai greu de suportat. Căci din acest dialog decurg la tot pasul corecţiile care se impun pentru ca viaţa să rămână pe linia de plutire. Iar viaţa celui care nu poate să le facă este în mod fatal una eşuată. Până la urmă, mai toate vieţile sunt, privite cu un ochi distant, incoerente. De aceea, poate că e preferabil să-ţi dai întâlnire cât mai rar cu necunoscutul din tine. Altminteri, judecata căreia i te vei supune va fi în mod fatal o «aspră judecare de sine».“

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.