Poeta, prozatoarea, universitarul Marta Petreu a fost invitată să susțină o conferință despre scris. Mansarda Academiei Române – filiala Cluj s-a umplut vineri, 25 octombrie 2023, la prânz, cu public dornic să asculte mărturisirile unei intelectuale de primă mărime a Clujului și României, prezentă în viața publică prin cărți, studii, eseuri, volume de proză și poezie, dar și prin faptul că a fost 32 de ani redactorul-șef al revistei lunare clujene Apostrof, poate cea mai vivace, polemică și curajoasă din cele apărute în spațiul transilvan, cu anchete și dosare bine documentate, cu epistolarii inedite, cu discuții care au depășit mai mereu arealul local, implicând nu o dată toată intelighenția românească. Despre munca de redactor-șef al prestigioasei reviste însă Marta nu a povestit, de parcă ar fi uitat. Avea însă atâtea altele de mărturisit….
Nu crede despre ea că este altfel decât tot omul de cultură clasic român, care face și muncă de creație, dar și muncă de cercetare. Iar povestea Martei de vineri de la prânz a început de acasă de la „tata, care ne citea din Biblie în fiecare seară” și de la „mama de la care au rămas păstrate diplomele cu premiul I și primele caiete cu scrieri” din care cititoarea lor de mai târziu, de fapt fostul copil care scria în caiete subțiri, a fost frapată de „apetitul concreteții”. Apoi a fost primul basm de la școală, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” proiectat de pe un diafilm, și lacrimile de sfârșitul lui și uimirea că fusese singura din clasă pe care o podidise plânsul. Apoi ieșitul pe arie (pe câmp – pentru milleniali) la păscut cu un cârd de curci „citeam, făceam lecții și învățam și aveam o stare de fericire”. Dar atât despre stări bucolice.

Urmează prima dată mărturisită lupta cu poezia, ca o luptă cu îngerul: Marta nu are talent, spune ea. Vrea să scrie proză, dar îi ies poeme. Poemele zumzăie, vin când vor și unde vor, pe unul l-a scris în mașină cu dermatograful pe o factură de electricitate. „Poemele, ca daruri ale naturii, sunt evanescente. Prin unii oameni, specia vorbește și se legitimează. Pentru asta nu sunt merituoasă”, dar a adăugat imediat: „Meritul meu este că am învățat să le aștept”. Păi, da!
„Când fac cercetare, nu îmi vin poeme. Numai când sunt leneșă, ele vin și zumzăie”. „Poemele mă izbesc”, „Vin mai multe și sunt capricioase”. Și aici a trecut spre alte domenii: „De teamă că nu o să mai am ce să fac când nu vor mai veni poeme, am trecut la studii și la cercetare”. „Am început cu texte mici și am ajuns la volume de studii”. „Cred că o să scriu 30-40 de pagini și o să termin repede și îmi ies opt-nouă ani de cercetare”, „Unele texte sunt scrise de 13 ori”, „La Filosofia lui Blaga am avut cinci-șase-șapte variante”. „Am scris despre el cel mai târziu. De trei ori m-am apucat și nu puteam până nu lămuream starea lui politică”. Așa a apărut Blaga, între legionari și comuniști, Iași, Editura Polirom, 2021. Abia apoi a trecut la Filosofia lui Blaga pentru că Marta Petreu crede cu tărie că Blaga a vrut să fie filosof, iar cei 45 de ani de muncă și cele 4.250 de pagini stau mărturie.
Desigur că a vorbit și despre ea, prozatoarea, puțin despre Acasă, pe cîmpia Armaghedonului, dar surâde când vorbește despre Supa de la miezul nopții: „am dat-o în bară. La început aveam 1.000 de pagini, 2.000.000 de semne, patru ani am muncit. Apoi am rescris totul, o carte în care am comprimat biografia unei verișoare și pasiunea pentru muzică”. Despre Apostrof a fost sintetică: „Am iubit Apostroful!” (Doamnă, s-a văzut! n.m.), dar a renunțat ca să poată lucra la studiile despre Blaga. A și recunoscut „Când fac cercetare, sunt morocănoasă, pentru că mintea mea toarce, dar sunt fericită”. „Când termin o carte, sunt fericită. Fericirea ține o săptămână”. ”Scrisul e un loc al singurătății” a fost premisa de la care a pornit conferința Martei Petreu, dar și al fericirii, al unei anume fericiri. Noi am spicuit din conferința unei minunate scriitoare, dar așteptăm transcrierea conferinței, cu convingerea că mărturisirile Martei Petreu merită să fie consemnate în întregime.