Față-Verso. O poveste de teatru cu MARIUS BODOCHI. Popasul de confesiune al unui fiu risipitor de bine al Clujului

Esenţial Teatru

În prima zi a lui octombrie, întâlnirea spectacol „Față-Verso. O poveste de teatru”, a ajuns la cea de-a treia ediție. Actrița inițiatoare a evenimentului, Narcisa Pintea, l-a readus în fața publicului clujean pe nimeni altul decât renumitul actorul Marius Bodochi. Au fost două ore de mărturisiri, de farmec, de sinceritate și emoție, asezonate cu puțină muzică de către un cvartet de coarde format din Diana Man – vioară, Silvia Ghermet – vioară, Cristian Suărășan – violă și Daniel Demian – violoncel. Dialogul a fost condus cu tenacitate și grație de Narcisa Pintea. 

A fost o întâlnire-eveniment cu un Marius Bodochi matur (întinerit totodată) și deplin format artistic, care a povestit cu dezinvoltură câte în lună și în stele din viața sa și din cariera de peste 200 de roluri, dintre care 85 la sută au fost principale. A expus crezurile sale estetice și artistice, a evocat întâlnirile semnificative. Iar prima întâlnire cu teatrul mare a fost la 11-12 ani, după ce până atunci, își amintește, că punea la cale improvizații în curtea clujeană din fosta stradă a Făcliei (azi Baba Novac) pe care le prezenta prietenilor de joacă. În sala mare a teatrului din Cluj a intrat, cum spuneam, la o reprezentație cu Ifigenia în regia lui Vlad Mugur și i s-a părut nemaipomenit. Au urmat cel mai ieftin abonament la teatru, un loc în ultimul rând din stalul teatrului, și înscrierea la cercul de teatru de la Casa Pionierilor. Apoi un an la Politehnică, când a înțeles că locul lui nu este acolo. A venit și admiterea ratată la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București), dintr-o copilărie, cu toate că a simțit simpatia și sprijinul maeștrilor din comisie. Apoi admiterea pe singurul loc de la Institutul din Târgu-Mureș, la o concurență de aproape 100 pe un loc. La 22 de ani era căsătorit. A fost actor-stagiar la Satu Mare, dar juca deja la Cluj.

Au urmat povestite colaborările de la Cluj, descrise cu căldură și expresivitate. Colaborarea cu regizorul Aureliu Manea: jucase într-un teleplay după „Meșterul Manole” de Lucian Blaga, iar Aureliu Manea l-a sunat într-o dimineață în zori și i-a spus că l-a văzut și ar vrea să pună în scenă „Noul locatar” de Eugen Ionescu. „De acord, și unde o punem?”, „Aici, la mine”, „Și unde ești tu acum?” „La Galda” (Aureliu Manea era internat într-o instituție pentru suferinzi mintal). Bodochi a luat cu el o actriță, pe regretata Vasilica Stamatin, și doi studenți (pe Doru Surcel și pe Radu Ghițulescu) și s-au apucat de treabă. O lună de zile au curs repetițiile, cu naveta regulată a sus-numiților, dar ele s-au oprit și proiectul s-a întrerupt pentru că psihiatrul instituției spunea că starea regizorului nu îi mai permitea să continue. Cu Mona Chirilă a colaborat pentru spectacolul Regina Mamă de Manlio Santanelli de la Cluj, unde a jucat alături de Silvia Ghelan. Piesa i-a fost adusă în atenție de către omul de cultură Florian Potra (care o tradusese), și care spunea că, dacă Bodochi va face bine rolul masculin, va scrie despre el că este un mare actor, care a depășit etapa eroilor tineri și frumoși. Mona Chirilă și Silvia Ghelan erau două personalități foarte sensibile, iar el a stat între ele, și a ieșit un spectacol care s-a jucat 13 ani. Aceeași piesă, același rol, l-a jucat 10 ani la București, cu Olga Tudorache, în montarea lui Gelu Colceag, dar acum Bodochi recunoaște că spectacolul de la Cluj era mai bun. Colaborările cu Victor Ioan Frunză a fost și ele evocate: regizorul părea să nu aibă metodă, dar avea lumea lui pe care o compunea și descria scenografic cel mai bine soția sa, Adriana Grand. De fapt, Victor Ioan Frunză avea feeling, intuiții și povestea scenic frumos. Lăsa actorul să curgă în rol și cizela la sfârșit.

Un tandem puternic: Măniuțiu și Bodochi

Dar omul care a rămas și i-a luminat permanent călătoria artistică este regizorul Mihai Mănuțiu. Despre el a spus că venea mereu cu o bibliografie tematică stufoasă, că îl învăța ce să citească și ce să studieze. Îl știe ca pe un intelectual rasat, artist onest, foarte bărbat și prieten de nădejde. Iar Mihai Mănuțiu, prezent în sală, a spus că Bodochi este un artist generos, care își ajută permanent colegii, mai ales pe cei tineri, pe care îi pune în valoare.
Despre activitatea de cadru didactic la UBB Cluj se declară mulțumit pentru că toți absolvenții săi joacă, unii, cum este Pavel Bartoș, sunt în prim-plan, iar cu fosta sa studentă, actriță de bază la teatrul lui Constantin Chiriac de la Sibiu, Ofelia Popii, se află în negocieri avansate să o aducă la București. 

Cariera lui Bodochi la București a fost una foarte bună. A jucat mult și pe scena teatrelor de stat, și în producții particulare. A făcut și film. A fost trei ani directorul unei instituții noi, Teatrul Dramaturgilor Români, iar acum este directorul artistic al Teatrului Național București.


Nu suportă vedetismul pe cei „plini de extaz și bășini”, știe că teatrul este aici și acum și că degeaba ai avut o reprezentație bună ieri, trebuie să fii bun tot timpul. Iar el acum este.


Despre viața personală.

A fost bun în rolul de fiu și în cel de tată. Cel de soț zice că nu i-a ieșit. Căsnicia scandaloasă (la vremea ei) cu Melania Ursu o vede ca fiind o perioadă luminoasă din viața sa. Melania i-a rămas în suflet ca fiind puternică și curajoasă, nu uită cum la 21 de ani, și-au încărcat lucrurile într-un camion și au fugit la Târgu-Mureș, cum nu uită că diferența de vârstă de 13 ani era foarte discutată, și că a avut de înfruntat la început șoaptele publicului „Ăsta e soțul lui Mela Ursu”. Știe că a fost un actor de succes și pentru că a fost iubit de femei. Dar e sigur că nu fost doar asta. Nu a făcut niciodată curte doamnelor, pentru că doamnele au fost mereu curajoase. Și-ar dori să ajungă la Cluj până la sfârșit. A și vorbit cu primarul Emil Boc, fiind cetățean de onoare al orașului, cum stau lucrurile cu locul de veci. Dar primarul a spus că aceasta este o problemă care se va rezolva doar atunci, la ora nefericitului eveniment.

Despre viitor

Joacă mult; cu o zi înainte avusese premieră la București, iar în ziua următoare juca la Iași. Si-ar dori ca teatrul românesc să nu se strice, să nu se umple de vulgaritate. Cum îl îngrijorează că acum în București sunt… 3.000 de actori.
Totuși. Cea mai mare iubire și cea mai mare realizare este fiul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *