Muzeul Naţional Peleş a primit o factură de 86.463 de lei pentru gazele consumate în luna decembrie, cu o majorare de tarif de aproape 80% faţă de preţul perceput până acum de furnizor.
Consumul a fost mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, luna decembrie nefiind una cu temperaturi extreme, scrie jurnalul.ro citat de Adevarul
Astfel, conducerea Muzeului se aşteaptă ca factura pe ianuarie să fie adevărata lovitură, având în vedere că abia acum vine gerul. De asemenea, este posibil ca veniturile încasate din vizitarea Muzeului în luna decembrie să acopere la limită plata ultimei facturi la încălzire, în condiţiile în care numărul vizitatorilor s-a redus drastic. Cea mai mare factură la gaze cara a fost la Peleş a venit în iarna lui 2013, suma fiind de 110.000 de lei. ntr-o iarnă mai blândă, cum a fost cea din 2019, când temperaturile nu au coborât la minus 24 de grade, facturile au fost de 48.000 de lei la gaze şi 18.000 de lei la curent electric. Castelul Peleş a beneficiat de curent electric şi încălzire încă de la inaugurarea sa, în 1883. Centrala castelului funcţionează acum aproximativ 16 ore pe zi pentru a menţine temperatura constantă în cele 162 de încăperi care adăpostesc valoroase obiecte de artă.
Citeste mai mult: adev.ro/r5szmt
Și la Cluj e la fel:
Factura record la gaz la Teatrul Maghiar! Institutia e in pericol sa isi suspende activitatea