Expoziția Absolvenților UAD. 350 de viitori artiști organizează cea mai mare expoziție de arte plastice la Cluj

Categorii: Vizual
Etichete: Cluj, expozitie, UAD

După o perioadă de peste doi ani și jumătate, timp în care scena artistică studențească a fost văduvită de întâlnirea cu marele public, evenimentele expoziționale fiind organizate în mediul virtual sau cu o prezență fizică redusă, Expoziția Absolvenților UAD Cluj-Napoca, iese din „online” sau din perimetrul atelierelor și revine în atenția iubitorilor de artă, amatori sau specialiști, printr-o manifestare într-un spațiu fizic care are capacitatea de a pune în valoare ineditul și originalitatea celui mai mare eveniment de acest gen din țară.

Expoziția Absolvenților UAD Cluj-Napoca, ediția a XXII-a, se va desfășura în perioada 9-17 iulie 2022, lucrările fiind expuse în spațiul generos de la parterul Centrului CREIC din cadrul Cluj Innovation Park. Vernisajul va avea loc vineri, 8 iulie 2022, cu începere de la ora 19.00.

Evenimentul marchează un moment de sărbătoare, cel al finalizării studiilor unei noi generații de absolvenți și este organizat de UAD și Asociația Universitart a UAD Cluj-Napoca cu sprijinul autoritatilor locale. Astfel, lucrările a peste 350 de absolvenți de licență și de master vor fi accesibile publicului în Centrul CREIC din Cluj-Napoca.

Evenimentul le oferă absolvenților celor două facultăți ale UAD Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice și Facultatea de Arte Decorative și Design, șansa de a se reprezenta și de a fi vizibili în cadrul celei mai importante manifestări artistice universitare. Concepută ca o rampă de lansare, Expoziția Absolvenților este, de 22 de ani, un spațiu de întâlnire al tinerilor artiști atât cu publicul, cât și cu specialiștii din domeniu, inițiindu-se astfel și procesul de inserție pe piața muncii.

Expoziția din acest an de la Centrul CREIC va putea fi vizitată în perioada 9-17 iulie 2022 potrivit următorului program: de luni până vineri între orele 9.00-21.00, iar la sfârșit de săptămână între orele 12.00-20.00. Pentru a asigura o și mai bună vizibilitate și acces al publicului la Expoziția Absolvenților UAD Cluj-Napoca, evenimentul beneficiază și de o serie de curse speciale CTP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.