Grafica și pictura sunt domeniile vizuale prezente în cadrul celui de-al patrulea vernisaj de pe calendarul competiției de proiecte expoziționale individuale „EXPO MARATON 2026”, ediția a XIV-a, proiect realizat de către UAD Cluj-Napoca în parteneriat cu Galeria Casa Matei și ASUAD, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și a partenerilor oficiali BT și Rivus. Duetul artistic al serii constă din proiectele semnate Kamy Paraschiv – SCENARIT și Laura Ilea – Cine mai spală vasele de dimineață?. Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și Galeria Casa Matei vă invită joi, 14 mai 2026, ora 19.00, să vizitați și să votați aceste expoziții.
Având la bază un concept precum viața ca spectacol, expoziția SCENARIT, aparținând lui Kamy Paraschiv, investighează condiția umană pornind de la premisa că realitatea nu mai este un dat natural, ci un produs fabricat, o structură de susținere pentru un spectacol continuu. Dacă viața este o scenografie, demersul de față nu caută să înțeleagă piesa de teatru, ci să demonteze decorul. SCENARIT propune o autopsie a realității mediate. Obiectele încetează să fie „lucruri”, ele devin. Prin deconstruirea obiectelor cotidiene și dezvăluirea mecanismelor de reprezentare, proiectul pune privitorul să recunoască natura „manufacturată” a propriei existențe.
Proiectul Lăcrămioarei Ilea, Cine mai spală vasele de dimineață?, explorează singurătatea și modul în care aceasta se manifestă în spațiul intim al casei, urmărind conturarea unei desfășurări în timp a solitudinii în raport cu interiorul. Incertitudinea față de viitor și dorul față de trecut se regăsesc în casă, unde se adună în tăceri și se reflectă în modul în care se conturează prezența omului. În centrul lucrărilor se află bunica, cea care păstrează liniștea din casă și ordinea din bucătărie.
Marele premiu al competiției din acest an va consta într-o vizită de documentare la Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Veneția și se va desemna pe baza voturilor publicului.


