Spectacolul “Un duşman al poporului”, de Henrik Ibsen, realizat de regizorul de renume international Thomas Ostermeier, la nu mai puţin celebrul teatru Schaubühne am Lehniner Platz, din Germania, a deschis miercuri seară cea de-a patra ediţie a festivalului international de teatru Interferenţe de la Cluj (26 noiembrie – 7 decembrie).
Producţia Teatrului german pleacă de la piesa lui Ibsen din secolul XIX, rescrisă şi adaptată de regizor cu ajutorul dramaturgului Florian Borchmeyer. În versiunea Ostermeier producţia s-a transformat în ultimul act într-o dezbatere interactivă actori – spectatori.
Vedetă a teatrului internaţional
La doar 44 de ani, germanul Thomas Ostermneier este unul din regizorii de top din spaţiul european şi nu numai, fiind considerat un reper internaţional pentru modul de reinterpretare al clasicilor, dar şi pentru maniera în care abordează dramaturgia contemporană. În 2011, la doar 41 de ani, a fost recompensat pentru cariera sa cu Leul de Aur, la Festivalul International de teatru de la Veneţia.
Director artistic din 1999 la Schaubühne am Lehniner Platz, o faimoasă companie teatrală din Berlin, Germania, Thomas Ostermeier a adus la Cluj un spectacol care se “deplasează” gradual de pe scenă în public, punându-I pe spectatori în situaţia iminentă de a participa, cu o opinie sau o luare de poziţie, la continuarea reprezentaţiei.
Lupta cu sistemul
În varianta lui Ostermeier – care mărturisea într-un interviu că şi-a asumat o mare libertate în a rescrie textul – “Un duşman al poporului” este povestea confruntării doctorului Thomas Stockman, medic într-o staţiune balneară, cu sistemul politico-social care împiedică propagarea unui adevăr preferând să-şi păstreze bunăstarea, fie şi cu preţul minciunii şi al periclitării sănătăţii celorlalţi.
În urma unor analize specifice medicul descoperă că apa băilor, căutată de turişti pentru proprietăţile sale curative, este infectată şi propune realizarea unui nou sistem de canalizare. Demersurile sale de a face publică descoperirea se bucură initial de sprijin din partea presei şi societăţii. Taberele îşi schimbă ulterior poziţia, sub presiunea autorităţilor locale, reprezentate de un membru de vază al Primăriei, totodată fratele protagonistului.
Eroul piesei nu renunţă şi convoacă o adunare cu cetăţenii oraşului. Discursul care urma să deconspire problema băilor îi este compromis de reprezentanţii locuitorilor, ai autorităţilor şi ai presei. Este practic momentul psihologic al spectacolului gândit de Ostermeier, când discursul doctorului nu mai vizează o problem particulară, ci ia forma unei fresce critice, subiective şi deopotrivă înflăcărate la adresa societăţii şi a sistemului economic contemporane per ansamblu.
Una din referinţele contemporane este sloganul unei companii de încălţăminte, “I am what I am”, care serveşte drept punct de plecare pentru criticile anti-sistem ale eroului. “Nu e o criză economică. Economia e criza”, clamează Thomas, într-un soi de “extaz” ideologic.
Dialog cu publicul
Discursul protagonistului se întrerupe spre final, când luminile rampei (luminile se aprind dealtfel la propriu în sală) sunt cedate spectatorilor, invitaţi să îşi exprime opinia despre decursul evenimentelor, respectiv să îşi manifeste susţinerea sau dezaprobarea faţă de protagonist.
Deşi a putut fi privit ca o improvizaţie, momentul interacţiunii actori – spectatori este parte integrantă în structura montării, fiind reprezentat oriunde a fost jucat în lume spectacolul.
La dialogul la care a participat regizorul a doua zi, acesta a precizat că răspunsul solicitat spectatorilor, de a-l aproba sau respinge pe Thomas, a ascuns în fapt o “capcană morală”.
Susţinerea pentru personajul principal din partea spectatorilor prezenţi miercuri la spectacolul de la Teatrul Maghiar a fost aproape unanimă. Unul dintre cei prezenţi a făcut o paralelă între piesă şi situaţii similare, în opinia sa, din România şi chiar din Transilvania, când redarea unor problematici, spre exemplu cea care priveşte Roşia Montană, a fost obstrucţionată în presă.
Un alt spectator a opinat că rezultatul unui demers precum cel al personajului principal ar avea şanse mult mai mari de reuşită dacă acesta ar beneficia de o masă critică de susţinători.
S-au dat inclusiv citate din Aristotel şi Jean Jacques Rousseau, la care protagoniştii au fost mai mult sau mai puţin receptivi.
Perseverent până la capăt
Finalul spectacolului găseşte personajul principal împroşcat, la propriu, cu noroi, mai exact cu vopsele, iar dintr-un potential salvator al sănătăţii locuitorilor şi turiştilor, devine “un duşman al poporului”. Băile par să reprezinte pentru “poporul” dezlănţuit nu atât un izvor de apă şi de sănătate, cât unul de prosperitate.
Eroul, susţinut de familie, rezistă presiunilor sociale cauzate de concedierea lui şi a soţiei, obligaţia de a părăsi apartamentul închiriat, respectiv şanatjul socrului bogat. Sugestiile fratelui primar nu îşi găsesc nici ele sorţi de izbândă.
Spectacolul celebrului regizor german dezbate deschis problema adevărului versus interese economice, compromis versus verticalitate, cu tensiunile, provocările şi dilemele morale inerente.
Într-o declaraţie citată de presa internaţională, Thomas Ostermeier, cu viziuni de stânga, din punct de vedere politic, a mărturisit că nu împărtăşeşte afirmaţii foarte radicale precum cele ale personajului şi care bat înspre extremism, atenţionând cu privire la pericolul devierii de la critica democraţiei burgheze la critica democraţiei în sine. Pe de altă parte regizorul a susţinut că unui consens “dulceag” preferă confruntarea.
Muzică live
O parte integrantă a spectacolului “Un duşman al poporului” este muzica, o parte din ea executată live de protagonişti, fapt care dinamizează atmosfera. Cu toate acestea spectacolul poate părea puţin prea lung.
Dincolo de abilităţile de cântăreţi, actorii sunt cei care realizează şi operaţiunile de schimbare a decorului, inclusiv vopsirea live, cu lavabil, a pereţilor reprezentaţi de table negre, de mari dimensiuni, partial desenate sau inscripţionate cu cretă.
Un element insolit este apariţia în spectacol şi a unui câine, care la un moment dat are rolul, discret reprezentat, de a accentua intimidarea exercitată asupra protagonistului.
La final echipa de actori, cărora li s-a alăturat şi regizorul, a fost rechemată de mai multe ori pe scenă în aplauze îndelungi ale audienţei.
Spectacolul a avut o a doua reprezentaţie joi, precedată de un dialog al regizorului cu publicul.
Distribuţia a fost următoarea:
Dr. Stockmann: CHRISTOPH GAWENDA
Membrul Primăriei: INGO HÜLSMANN
Doamna Stockmann: EVA MECKBACH
Hovstad: ANDREAS SCHRÖDERS
Aslaksen: DAVID RULAND
Billing: MORITZ GOTTWALD
Morten Kiil: THOMAS BADING
Regia: Thomas Ostermeier
Decorul: Jan Pappelbaum
Costumele: Nina Wetze
Muzica: Malte Beckenbach, Daniel Freitag
Dramaturgia: Florian Borchmeyer
Light design: Erich Schneider
Picturi pe pereți: Katharina Ziemke
Text si foto de Ovidiu Cornea
