Electric Castle 2026 la final. Publicul a fost headliner-ul ediției. 262.000 de participanți

Cooltura Esenţial

La 13 ani de la start, Electric Castle a încheiat, luni dimineața, o nouă ediție. Este
doar un capitol dintr-o poveste despre oameni minunați, muzică bună și puterea de a
crea împreună amintiri pentru o viață. Pentru patru zile, peste 262.000 de participanți
au uitat de lume. Și lumea a uitat de ea însăși.

Rock la Castel

Ultima seară a festivalului a fost o întâlnire a generațiilor care iubesc rock-ul. În fața
scenei de pe care The Cure a cântat toate marile hit-uri din cariera lor, tineri de 20
de ani au cântat și au dansat fără oprire timp de 2 ore piese care au dublul vârstei
lor, alături de fani pentru care „Disintegration” a fost primul vinil cumpărat. Dogstar a
surprins cu un sound foarte proaspăt, iar prezența discretă, dar unică, a starului
Keanu Reeves a dat farmec concertului. Multe emoții s-au consumat și în fața
ecranului pe care aproape 5000 de microbiști au trăit intens victoria Spaniei în Cupa
Mondială.

Experiența Electric Castle 2026 trece dincolo de cele peste 200 de show-uri care au
făcut din festival o călătorie muzicală unică. Mulți pleacă, și în acest an, cu amintiri
pentru toată viața: șansa de a-l susține pe umeri (ad-litteram) pe Tyler Joseph,
solistul twenty one pilots, concertul de sub stejar al celor de la Nothing But Thieves,
îmbrățișările spontane împărțite de LP coborâtă în mijlocul fanilor, sunt deja virale în
social media.

Câteva fun facts ale ediției 2026:
4600 de circuite cu Royal Wheel,
17.800 de porții de cartofi consumați,
Muzica de toate genurile
O medie de 25.000 de pași/zi, între scene
record de vânzări de tricouri la shop: 1000 buc doar cele cu 21 pilots

Povestea Electric Castle merge mai departe. Cei care doresc să fie parte din ea pot
achiziționa primele abonamente pentru ediția 2027 a festivalului, la un preț special
de doar 139 Euro (plus taxe) pentru acces general și 109 Euro (plus taxe) pentru
Youth25. Ediția este limitată și este disponibilă doar pentru următoarele zile. Mai
multe detalii pe www.electriccastle.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *