Pierderea titlului de Capitală Culturală Europeană a declanșat multă tristețe, frustrare, dezamăgire sub Feleac. S-a irosit o șansă mare, importantă pentru comunitate. Trebuie însă mers înainte. Obligă la autoevaluare, să vedem unde s-a greșit și, mai ales, ce trebuie făcut pe viitor. Dacă se (mai) dorește.
Deși aplicația cu care Asociația Cluj 2021 a concurat e destul de tehnică, în termeni de limbaj de lemn europeni în mare parte din părțile ei, dar așa se cere la Bruxelles, de aceea greu de pătruns la o analiză făcută mai ales de nespecialiști în probleme culturale sau de cititori pasionați ai domeniului, mulți au început să emită explicații și teorii abracadabrante imediat după anunț. Nu m-am numărat printre ei, pentru că deși am citit aplicația cred că cel mai bine o cunosc ei care au redactat-o. Asta nu înseamnă că nu se pot emite opinii pe marginea ei, ba din contră, invită la așa ceva. E important însă și cine o face, cu ce bagaj de cunoștințe, cu ce background. Ori Facebook, vorba lui Umberto Eco, a dat voie la mulți „proști ai satului” să emită o serie de aberații, una mai mare ca cealaltă pe tema eșecului Clujului.
Întâi, să spunem că a fost un duș rece pierderea titlului. Asta cred că e o certitudine. Decizie care a întristat multă lume în Cluj pentru că vine după un efort de 6 ani. Să pierzi nu e niciodată ușor și e greu de gestionat, mai ales când e miză mare.
Dar de aici până la a face procese de intenție echipei de experți clujeni a fost o cale scurtă datorită Facebook.
Lamentările post concurs nu își au rostul. Toți cei care au concurat vreodată pentru ceva știu că dacă juriul a decis așa, în speță că Timișoara trebuie să ia acest titlul, atunci asta e, juriul a avut motivele lui și sigur își va motiva și în scris decizia.
Pe de altă parte, sigur, un oraș cu orgoliul Clujului, cu miile de evenimente din care câteva de rezonanță europeană certă nu avea cum să înghită așa ușor acest eșec. Vrem, nu vrem, este o înfrângere iar cei mai supărați sunt cu siguranță cei care au scris aplicația.
Sunt motive pentru care Clujul nu a câștigat. Unele critici de pe facebook sau din media sunt binevenite, cum ar fi un fals multiculturalism clujean care se vede în încăpățânarea cu care se decide la nivel politic să nu se pună acele mult discutate tăblițe bilingve. Suntem în 2016 și problema asta interetnică, de tip funariot, ar trebui să înceteze odată iar tăblițele să fie puse dacă legislația permite sau dacă există sentințe judecătorești pe speță. De asemenea, probleme de infrastructură culturală la Cluj sunt destule. Le-am semnalat pe clujulcultural.ro mai demult, pot fi citite AICI.
Reproșurile că Asociația Cluj 2021 ar fi subfinanțată în cei șase ani sau că Florin Moroșanu, președintele ei și-a luat un credit bancar de nevoi personale ca să ducă asociația mai departe sunt adevărate în mare parte și e trist, este nepermis.
Cred însă nu se poate spune că primarul Emil Boc este de vină că s-a ratat acest titlu cât timp Boc, pe tot parcursul candidaturii a fost de fiecare dată la București să susțină aplicația. Nu cred că acest eșec ar trebuie politizat sau personalizat.
Să revenim la pierderea titlului. Într-o analiză pertinentă și documentată a publicației Transilvania Reporter avem explicații lucide a modului în care acordă acest titlu de capitală culturală Comisia Europeană, care spune mult. Citez:
„Între 2006, anul adoptării deciziei, și 2013, anul când a fost aplicată, selecția orașelor capitală a rămas ușor arbitrară, permițând Sibiului să primească în 2007 acest statut pe tavă, la invitația Luxemburgului și fără a participa la o competiție națională. Alt exemplu: în 2010, au existat trei capitale europene, una dintre ele, Istanbul, nefiind în Uniunea Europeană.
Din 2013, în conformitate cu regulamentul din 2006, s-a statuat existența a două capitale europene a culturii. În mod tacit, una provine din țările „vechi” ale Uniunii (UE -15) și una din cele ale „Noii Europe”, respectiv cele 11 state foste socialiste, plus insulele Cipru și Malta.
Iată un tablou al capitalelor din perioada 2013-2019, cu capitalele culturale europene din Vechea Europă/ Noua Europă:
2013: Marsilia (Franța)/ Kosice (Slovacia)
2014: Umeå (Suedia)/ Riga (Letonia)
2015: Mons (Belgia)/ Plzen (Cehia)
2016: San Sebastian (Spania)/ Wroclaw (Polonia)
2017: Aarhus (Danemarca)/ Paphos (Cipru)
2018: Leeuwarden (Olanda)/ Valetta (Malta)
2019: Matera (Italia) Plovdiv/ (Bulgaria)Din enumerararea de mai sus se observă o predilecție spre nominalizarea orașelor mijlocii din Vechea Europă alături de orașe mari din Noua Europă. Există desigur, excepții – Aarhus, al doilea oraș al Danemarcei, în 2017, Marsilia, al doilea oraș al Franței, dar și micul Paphos, din Cipru, cea mai mică localitare care a primit acest statut.
De asemenea, din Noua Europă pe listă se regăsesc două capitale, Riga, respectiv Valetta, în amândouă cazurile fiind vorba de țări cu o populație redusă și o mare polarizare economică și culturală în jurul capitalelor.
În rest, orașe precum Kosice, al doilea cel mai mare din Slovacia, Plzen, al patrulea oraș al Cehiei, Wroclaw, al patrulea oraș al Poloniei și Plovdiv, al doilea oraș al Bulgariei, corespund „portretelor-robot” ale Clujului și Timișoarei, cele mai mari două orașe din România, după București.Geografia intră în ecuație
După 2019, au intervenit o serie de modificări în cadrul de organizare și în sistemului de jurizare, în sensul că țara din care provine capitala nu poate avea decât maximum doi experți în comitetul de selecție, ceilalți zece fiind nominalizați de Comisia Europeană (trei), Consiliul Uniunii Europene (trei) Parlamentul European (trei) și Comitetul Regiunilor (unu).
Primele capitale stabilite conform noului cadru au fost cele din 2020, respectiv Rijeka, din Croația, și Galway, din Irlanda, anunțate în primăvara acestui an. Nominalizările corespund tiparului anterior, respectiv un oraș mijlociu din UE-15 și un oraș mare din „Noua Europă”, Rijeka, fiind al treilea ca mărime din Croația.
De asemenea, conform noului cadru de organizare, începând cu 2021, o dată la trei ani, va exista o a treia capitală culturală europeană, provenită din rândul țărilor candidate sau potențial candidate. Finalistele pentru 2021 din acest „lot” sunt Herceg Novi, din Muntenegru și Novi Sad, al doilea oraș al Serbiei.
Tot în 2021, Grecia este țara din „Vechea Europă” care are capitală culturală europeană. În finala grecească sunt calificate orașele Eleusis și Kalamata de pe continent și Rodos, de pe insula cu același nume.
Se ajunge astfel ca toate cele trei capitale culturale europene din 2021 să provină din colțul sud-estic al Europei.De aici, se pot face diverse speculații. Este greu de crezut că Herceg-Novi, un orășel de 15.000 de locuitori ar putea inspira încrederea necesară pentru a fi recomandat pentru titlul din 2021. Pur și simplu, un oraș așa de mic nu are capacitatea administrativă și resursele de a duce la capăt un proiect așa de mare. Rămâne ca ipoteză de lucru Novi Sad, un oraș cu aspirații central europene manifeste, provenind din aceeași matrice istorică și culturală cu Timișoara. Între cele două orașe există vechi legături și simpatii intelectuale, ele fiind localități înfrățite și semnatarele unui acord de susținere reciprocă pentru 2021.
Va înclina asta balanța în favoarea orașului de pe Bega? Poate că da”
Mi se pare destul de clar acum, post anunț, cum a gândit Comisia de experți. Pentru că, chiar dacă e un loc comun, este absolut clar că eforturile conjugate ale societății civile din Cluj, operatorilor culturali și faptul că primăria a sprijinit financiar sectorul au făcut ca acest domeniu să explodeze. Timișoara nu s-a confruntat cu un boom cultural, și nu numai, de talia Clujului.
Ideea pe care se merge acum, că nu contează că am ratat, că trebuie să continuăm e nobilă dar să nu ne ascundem după deget și să asumăm eșecul.
Faptul că primarul Boc și președintele Consiliului Județean, Tișe, dau asigurări pe paginile de facebook că se va continua e un lucru benefic doar dacă chiar se va continua, dacă proiecte din aplicație se vor concretiza și vor fi sprijinite financiar.
De unde se vor scoate cei 35 de milioane de euro necesare punerii în practică a aplicației? Ce proiecte vor fi continuate?
Clujul a pierdut bani serioși odată cu acest eșec și asta va fi greu de digerat. Balonul e în curtea primarului și a președintelui Consiliului Județean dar și în cea a echipei Cluj 2021.
Probabil că Timișoara a învins la mustață, după informațiile pe care le am și că explozia Clujului din ultimii ani a făcut ca orașul de pe Bega să aibă mai multă nevoie de acest titlul. Sau poate că a fost mai convingătoare aplicația bănățenilor sau chiar alte criterii. Greu de aflat până nu vine motivația.
„Competiţa a fost acerbă şi vie în România. Este incredibil impactul pe care îl are această arhitectură abstractă, concepere unei strategii culturale. Am văzut strategii inovative, am văzut cât de mult îşi doresc oraşele dialogul cultural cu familia europeană. Sunt convins că toate oraşele vor benefia de entuziasmul iscat cu ocazia acestei competiţii. Aş vrea să încurajez oraşele să păstreze această linie a inovaţiei”, a adăugat Karel Bartak. E expertul care a anunțat numele de Timișoara.
Lucru care nu ne mai încălzește acum sub Feleac și care ne obligă, dacă vrem, să continuăm ca și comunitate ce s-a dorit în aplicație. Probabil se are în vedere ceea ce se numește un plan B la Cluj.
Asta depinde numai de noi. Și ne costă bani.
