Documentarul “Fire at Sea” (Fuocoammare / “Foc pe Mare”), nominalizat la Premiile Oscar 2017 pentru “Cel mai bun documentar”, marele câștigător anul trecut la Festivalul de Film de la Berlin, va rula în cinematografele românești de vineri, 14 aprilie.
Coproducţie Italia – Franţa, “Fire at Sea”, distribuit în România de Clorofilm, surprinde drama migranților din Africa ce ajung pe insula Lampedusa, aflată în sudul Italiei – primul loc în drumul lor spre Europa.
Pentru a realiza documentarul, regizorul Gianfranco Rosi a petrecut un an pe insulă. Născut în Eritreea, stat pe care l-a părăsit la 13 ani pentru a emigra în Italia, Gianfranco Rosi este singurul regizor de film documentar premiat cu principalele trofee din cadrul celor mai prestigioase festivale de film din Europa (Cannes, Berlin, Veneția). Cu “Fire at Sea”, Gianfranco Rosi adaugă în palmares prima Nominalizare la Oscar (2017) din cariera sa cinematografică.
“Fire at Sea” este, în viziunea actriței Meryl Streep, un film de neratat pentru că reușește să capteze o realitate deloc plăcută (situația refugiaților care au părăsit Africa pentru a-și găsi refugiul în Europa) într-un mod extrem de imaginativ, ceea ce face din acest documentar atipic o adevărată artă.
“‘Fire at Sea’ este un exemplu de jurnalism ilustru, alimentat de indignare și modelat de o curiozitate plină de avânt” scrie Joe Morgenstern, pentru Wall Street Journal.
Distins cu premiul pentru “Cel mai bun documentar european” la European Film Awards (2016), recompensat cu “Premiul juriului ecumenic” la Festivalul de Film de la Berlin (în cadrul ediției care i-a adus deja-menționatul Urs de Aur), “Fire at Sea” este și “documentarul anului” potrivit London Critics Circle Film Awards.
Prestigioasa publicație britanică de profil, Sight and Sound, laudă modul în care “sensibilitatea artistică” și “curajul alimentat un profund simț moral” se întrepătrund armonios în film și percepe “Fire at Sea” ca un film “esențial”, capabil să-i confere regizorului, în timp, dreptul de a sta în rând cu cei mai mari cineaști ai timpurilor noastre, în timp ce criticul de film A.O.Scott scrie pentru The New York Times următoarele despre “Fire at Sea”: “Nu e documentarul despre criza emigranților la care te-ai aștepta. E mai bun.”
Documentarul urmărește povestea lui Samuele, care are 12 ani și trăiește pe o insulă în mijlocul mării Mediterane. Îi plac jocurile pe pământ, deși totul în jurul lui vorbește despre mare – o mare pe care bărbați, femei și copii încearcă să o traverseze pentru a ajunge pe insula sa. Pentru că nu este o insulă ca oricare alta. Este insula numită Lampedusa, aflată la 200 de km de coasta sudică a Italiei, devenită în timp frontiera simbolică a Europei, fiind traversată în ultimii 20 de ani de milioane de migranți în căutarea libertății.
Documentarul “Fire at Sea” va rula în cinematografele din următoarele orașe: Baia Mare, Bârlad, Botoșani, București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Deva, Iași, Sf. Gheorghe, Pitești, Timișoara și Vaslui. Programul detaliat îl vei găsi pe pagina de facebook a distribuitorului (Clorofilm).
Fire at Sea / Foc pe Mare/ Fuocoammare (2016)
Film Documentar, 1h 54’
Regia Gianfranco Rosi
Producători: Gianfranco Rosi, Donatella Palermo
Scenariul: Gianfranco Rosi, după o idee de Carla Cattani
Imaginea: Gianfranco Rosi
Montaj: Jacopo Quadri