Organizatorii DISCOTECA ‘80 CLUJ confirmă desfășurarea celei de-a patra ediții a evenimentului.
Astfel, BONEY M, The show–a tribute to ABBA, GAZEBO, JOY, FR DAVID și ERUPTION vor urca pe scena Sălii Polivalente BTarena din Cluj-Napoca sâmbătă, 18 septembrie 2021.
După ce pandemia a împiedicat organizarea evenimentului în 2020, organizatorii Discoteca ‘80 Cluj confirmă desfășurarea ediției reprogramate în data de 18 septembrie 2021.
„Suntem extrem de fericiți să putem anunța, oficial, desfășurarea acestei ediții în condiții de siguranță. A fost o perioadă pe cât de grea, pe atât de provocatoare pentru noi, publicul nostru și povestea acestui eveniment. Am ținut cont de condițiile impuse de autorități și am încercat să construim un scenariu de desfășurare sigur, care să le permită oamenilor să se bucure din plin de concerte. Așteptăm cu nerăbdare să avem parte de această experiență din nou, împreună.” declară Levente Sánta, organizatorul evenimentului.
Condiții de participare
Participarea la Discoteca ‘80 Cluj, ediția 2021, se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Astfel, accesul la eveniment este permis în baza biletului achiziționat, doar persoanelor vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de-a doua doze, respectiv cel puțin 10 zile de la data vaccinării pentru vaccinurile administrate într-o singură doză. Acest fapt va fi dovedit printr-o adeverință de vaccinare, însoțită de actul de identitate.
Publicul este invitat să urmărească constant anunțurile organizatorilor pentru a fi în permanență la curent cu eventualele actualizări ale situației.
Ultimele 2.500 de bilete vor fi puse în vânzare din 1 iulie
Începând cu data de 1 iulie, ultimele 2.500 de bilete la Discoteca ‘80 Cluj, ediția 2021, vor fi puse în vânzare, la dispoziția publicului. Cu această ocazie, organizatorii doresc să-i asigure pe cei care au achiziționat bilete la ediția ce trebuia să se desfășoare în 2020 că acestea sunt automat valabile pentru ediția reprogramată ce va avea loc în acest an, fără a fi necesare actualizări.
La fel ca edițiile trecute, atât înainte de concerte, cât și în pauza dintre ele, atmosfera de discotecă va fi întreținută de un DJ care va avea în playlist mari hituri ale anilor ’80. Discoteca ’80 Cluj 2021 va avea o durată de aproximativ cinci ore.
Despre artiști
BONEY M
Boney M este o formație legendară înființată în 1976, ce a cunoscut apogeul succesului internațional la finalul anilor ’70 și în anii ’80. În cei peste 40 de ani de carieră muzicală, Boney M a câștigat 18 albume de platină și 15 de aur; muzicienii au lansat peste 200 de single-uri și au vândut peste 200 de milioane de discuri peste tot în lume. Între cele mai iubite hituri ale artiștilor se numără melodiile Rivers of Babylon, Daddy Cool și Rasputin. În cadrul concertului de la Sala Polivalentă din Cluj, împreună cu formația va cânta Liz Mitchell, solista principală Boney M încă de la înființare.
The show-a tribute to ABBA
„Cea mai bună ABBA de la ABBA încoace” – e doar una din afirmațiile pline de admirație ale fanclubului oficial al legendarei formații. Show-ul care va ajunge și la Cluj, la Discoteca ’80, a fost prezentat cu imens succes în fața publicului de peste 700 de ori, în 43 de țări din întreaga lume. Acesta include toate marile hituri ale formației – între care “Waterloo”, “Mamma Mia”, “Dancing Queen”, “Gimme! Gimme! Gimme!”, “Take A Chance On Me”, “Chiquitita”, “Money, Money, Money”, “Knowing Me, Knowing You”, “SOS”, “Super Trouper” – într-un concert de 80 de minute. Concertul este susținut de 10 muzicieni, alături de 4 instrumentiști ai London Symphonic Rock Orchestra, cu participarea extraordinară a unui membru original ABBA, ULF ANDERSSON.
GAZEBO
Paul Mazzolini pe numele lui oficial, Gazebo este un solist italian al genului italo disco – o variațiune a genului euro disco, popular în anii ’80. Fără doar și poate, cel mai important și îndrăgit hit al lui Gazebo este „I Like Chopin”. Melodia s-a clasat pe primul loc în topurile muzicale din peste 15 țări.
JOY
Joy este o trupă pop din Austria care a început să activeze la începutul anilor ’80. Cei trei membri originali ai trupei s-au cunoscut în liceu, dar ulterior au urmat cariere diferite. După reîntâlnirea care a avut loc în 1984, ei au decis să cânte împreună și au început să cunoască, în scurt timp, succesul. Cele mai cunoscute hituri ale formației sunt „Touch by Touch” și „Valerie”.
FR DAVID
F.R. David – pe numele său de botez Elli Robert Fitoussi – este un muzician francez născut în Tunisia. Cea mai cunoscută melodie a sa, fredonată pe întreg mapamondul, este hitul “Words”. Hitul a dus la vânzarea a opt milioane de albume în întreaga lume. Puțină lume știe că F.R. David și-a început cariera ca și chitarist într-o trupă “de garaj” franceză, Les Trèfles.
ERUPTION
Eruption este o formație britanică disco, R&B și soul. Trupa este cunoscută mai ales pentru melodiile “One Way Ticket” și “I can’t stand the rain”, care au devenit uriașe hituri internaționale. Formația s-a aflat la apogeul succesului în anii ’70 și ’80, iar unul din elementele prin care s-a remarcat a fost solista Precious Wilson, care va urca pe scena Discoteca ’80, la Cluj.
DISCOTECA ‘80 CLUJ
DISCOTECA ’80 Cluj se va afla la a patra ediție. În septembrie 2019, la a treia ediție a evenimentului, zece mii de oameni veniți din întreaga țară și din străinătate au dansat și s-au simțit extraordinar la Sala Polivalentă din Cluj, la concertele susținute de Thomas Anders & Modern Talking band, Milli Vanilli, Sabrina, Silent Circle și Ottawan. În septembrie 2018, la a doua ediție, spectatorii s-au distrat la concertele Ricchi e Poveri, Boney M, Bad Boys Blue și Samantha Fox. În septembrie 2017, într-o Polivalenta de asemenea plină-ochi, au cântat spre încântarea publicului Alphaville, Sandra, Londonbeat și Fancy.
Mai multe informații despre concertul Discoteca ‘80 pot fi aflate de pe websiteul oficial www.discoteca80.ro, respectiv de pe pagina de Facebook a evenimentului.