De Ziua Marinei Române, Corul Madrigal a lansat videoclipul „Valurile Dunării”. Producţia video a fost realizată la bordul navei maritime „Ştefan cel Mare”

Esenţial Muzica

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a lansat un videoclip dedicat tuturor marinarilor şi celor aflaţi pe mare în slujba ţării, cu ocazia Zilei Marinei Române sărbătorită în fiecare an la 15 august, scrie News.ro.

La invitaţia Gărzii de Coastă a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, a filmat interpretarea celebrului vals „Valurile Dunării”, compus de Iosif Ivanovici, în aranjamentul realizat special pentru ansamblu de către compozitorul Sabin Păutza,

O premieră pentru Corul Madrigal, producţia video a fost realizată în largul Mării Negre, la bordul navei maritime „Ştefan cel Mare” – nava „amiral” a Gărzii de Coastă.

Videoclipul poate fi accesat de pe canalul de Youtube al Corului Madrigal.

Regia videoclipului este semnată de Emil Pantelimon. La pian interpretează Abel Corban.

Producţia video a fost realizată în cadrul Turneului „Ave Maria” pe care Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” îl susţine la Constanţa în perioada 11 – 16 august şi se înscrie în programul aniversar „Madrigal 60”, prin care ansamblul sărbătoreşte şase decenii de existenţă neîntreruptă.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *