Cursuri de vară de Limbă şi Civilizaţie Românească la UBB. Se acordă 10 burse pentru ucraineni

Actualitate

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Centrul de Cooperări Internaţionale şi Facultatea de Litere, organizează cea de-a 51-a ediție a Cursurilor Internaţionale de Vară de Limbă şi Civilizaţie Românească.

După doi ani în care școala de vară a fost organizată online, anul acesta se va relua formatul față în față, evenimentul urmând să se desfășoare la Cluj-Napoca (on-site), în perioada 1129 iulie 2022

Totodată, ediția din acest an prezintă și o altă particularitate – oferirea a zece burse de participare pentru cetățeni din Ucraina interesați să învețe limba română. Bursele sunt acordate de către World Vision România, care s-a alăturat efortului Universității de sprijinire a cetățenilor ucraineni. Cei 19 participanţi din acest an provin din ţări precum Statele Unite ale Americii, R. Cehă, Italia, Israel, Coreea de Sud, Olanda și Ucraina și vor urma cursurile de limba română cu program de dimineaţă, iar după-amiaza şi în zilele de final de săptămână vor avea posibilitatea de a descoperi elemente marcante ale culturii române, menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a realităților țării noastre. 

Tradiția inițiată în urmă cu trei ani, ca fiecare ediție a cursurilor de vară să fie patronată de o personalitate a culturii române, continuă. La această ediție va fi prezentă doamna Ana Blandiana. Scriitoarea va participa la festivitatea de deschidere a școlii de vară și va avea o întâlnire cu participanții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *