Curatoare și universitară clujeană aleasă în Consiliul AFCN

Actualitate Esenţial

Curatoarea și universitrul Miki Braniște a fost aleasă în Consiliul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

”Reușita societății civile pentru salvarea Roșiei Montane a fost cea mai bună veste colectivă din ultimii ani! A arătat că mobilizarea cetățenească, gândirea critică au impact. Un stâlp al gândirii critice în România este Administrația Fondului Național Cultural care susține dezvoltarea sectorului cultural din țară. La final de februarie a fost ales noul consiliu pentru conducerea acestei instituții. Breasla m-a susținut, recomandându-mă să fiu parte din echipa aleasă pentru 2 ani. Voi susține acolo interesele mediului in(ter)dependent, unul din principalii generatori de gândire critică din zona artistică… Să fie ani buni!”, a postat pe facebook Miki Braniște.

Miki Braniște  este lector universitar doctor la Facultatea de Teatru și Film a UBB și a realizat o teză de doctorat în domeniul managementului și politicilor culturale. Este manager cultural și curator pentru artele spectacolului și proiecte interdisciplinare, președintă a Asociației Colectiv A. A fost directoarea Festivalului TEMPS D’IMAGES din Cluj timp de 10 ediții. Între 2009 și 2019, a fost membră în consiliul director al spațiului cultural Fabrica de Pensule. În anul 2015 a primit titlul de Cavaler al Artelor și Literelor din partea Ministerului Culturii din Franța. În 2016 a primit Premiul pentru proiecte interdisciplinare din partea Administrației Fondului Cultural Național și Premiul pentru susținerea dansului contemporan din partea Centrului Național al Dansului București. Între 2017-2020, a fost curator al programul Cultural Management Academy la inițiativa Goethe Institut București. Este autoarea cărții Creativitatea-marfă. O perspectivă din interiorul scenei culturale independente clujene 2009-2019 co-editată de Editura Idea și Presa Universitară Clujeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *