Cum a reuşit un scriitor să predea română patru ani în India

Carte

EXCLUSIV.India este o ţară care fascinează în spaţiul românesc  prin exotismul ei. Nu seamnă cu nimic din ce ştim noi din cărţi!

 

IVANCU
Aspect din timpul lansarii-foto clujulcultural.ro

Cuvintele aparţin lui Ovidiu Ivancu,  doctor în filologie, universitar care a petrecut patru ani în India unde a predat…română.

Ţara care l-a fascinat pe Mircea Eliade şi pe atâţia alţi intelectuali români l-a uimit şi pe Ivancu.

Ajuns acolo cu o bursă, fără să mai spere că o va primi, Ivancu a povestit cei patru ani petrecuţi în îndepărtata Indie în volumul „Vremea musonului: patru ani în India. Jurnalul meu indian, 2009-2013″, apărută la editura Eikon Cluj şi lansată recent la Librarium Universităţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Volumul vorbeşte extrem de direct de cei patru ani petrecuţi de Ivancu în cadrul Lectoratului de limbă română de la Universitatea New Delhi.

„India nu e nici măcar Asia, e ceva cu totul diferit”, povesteşte Ivancu. „Tot ce ţine de India în zonele apropiate nu seamănă, paradoxal cu India”,  a spus autorul.

Acesta a petrecut perioada 2009-2013 în India şi a încercat să viziteze cât mai mult din această imensă ţară, cu peste …1 miliard de locuitori.

„Este aproape imposibil să călătoreşti în India. E imensă, drumurile sunt proaste. E o aventură. Am fost lângă Himalaya, am fost în zone rurale, în câteva oraşe, la cel mai mare festival de literatură din India. România e aproape inexistentă pentru India, sunt două lumi diferite. Credeţi-mă, la 50 de grade la umbră se schimbă ceva fundamental în tine”, a povestit Ivancu.

Mircea Eliade nu este un autor prea cunoscut în India.

„Poate că Eliade la Calcutta să fie mai cunoscut, dar în zona unde am predat eu română nu era”, a povestit Ivancu.

BUNN IVANCU

 

Jurnalul e excelent scris, frust, direct, critic. E unul din puţinele jurnale ale unui intelectual despre India aşa cum e, nu aşa cum ne închipuim că e.

Despre carte au vorbit filosoful Vianu Mureşan şi criticul literar, traducătoru Virgil Stanciu.

„Jurnalul se remarcă prin realism onest. Nu e nici un moment de exaltare în ce scrie autorul. Avem de a face cu o privire tăioasă, cinică, sceptică. India apare ca o  ţară a contrastelor, ambivalentă. Ivancu are pană de prozator. Cred că e un fals jurnal de fapt, o scriere foarte subiectivă. Autorul apare unerori ca derutat, perplex, un pic narcisiac, infricoşat de India. Cartea anunţă un scriitor de valoare” , a spus la lansare „Bill” Stanciu.

IVancu1
Ovidiu Ivancu îşi prezintă jurnalul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Încercare ade a scrie un jurnal e o chestie complicată. M-am tot întrebat ce pun, ce selectez, ce scot, ce relatez. Cinismul de care zicea prof. Stanciu este o formă de revoltă. India e un spaţiu fundamental diferit de tot ce înseamnă Europa. Am avut crize de mizantropie. În carte am vrut să redau starea alertă în care am trăit. Sunt multe experienţe care m-au marcat. Una a fost limită, la 50 de grade la umbră, se schimbă ceva în interioriul tău. Apoi după ce m-am obişnuit cu mâncarea indiană, foarte piperată şi aromată, după doi ani, când am revenit in România in vacanta, mâncarea autohtonă mi se părea fără gust.  India e paradoxală, e o ţară cu sărăcie mare dar cu o armată bine pusă la punct. Nu există pensii,  statul investeşte în cercetare. Sunt firme globale care au afaceri enorme în India. Este ceva ce nu am crezut că voi atinge în viaţă şi mă bucur că am reuşit”, a spus Ivancu.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *