Dialogurile InspiraTIFF cu jurnalistul Mihnea Măruță vor fi difuzate gratuit în fiecare luni, de la 20.00, pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai, vor fi accesibile gratuite de oriunde din lume la acea oră și vor putea fi accesate oricând de abonați, în weekend-ul dinainte și după lansare.
Regizorul Cristi Puiu și jurnalistul Mihnea Măruță.
„Mie nu îmi mai vine să fac film. Oricum, din plecare, actorul se teme pentru imaginea lui, acum o să se teamă și pentru sănătatea lui, deci eu ce-aș fi liber să-i cer lui?
Îmi doresc din toată inima să nu am dreptate, dar nu e posibil ce se întâmplă, să hrănești frica și ura, să ai un pachet de politicieni care să cânte într-un glas, iar mass-media să cânte într-o voce… Dacă oamenii nu văd în asta semnul dictaturii, atunci în ce? – Cristi Puiu

Cum se schimbă lumea sub ochii noștri? Personalități și voci relevante în cultură, tehnologie, educație, medicină, antreprenoriat, marketing și alte domenii cheie vor discuta cu jurnalistul Mihnea Măruță despre frământările și provocările vremurilor actuale, oferind inspirație, ghidaj și posibile răspunsuri.
InspiraTIFF este un proiect mai amplu, care-și propune să reunească antreprenori, lideri, vizionari, inovatori și artiști, într-un eveniment care să includă prezentări interactive, masterclass-uri, workshop-uri, dar și expoziții, performance-uri și evenimente de socializare.


