Una din cele mai controversate chestiuni istorice este momentul semnării capitulării naziștilor.
- Istoricul clujean Ottmar Trașcă, expert în problemele celui al doilea război mondial, arată că nu în 9 mai ci în 8 mai a fost adevărata capitulare. Totusi, Ziua de 9 mai e consfințită în opinia publică ca Ziua Capitulării.
”Reims, Franța, 8 mai 1945 – capitularea necondiționată a Germaniei național-socialiste, eveniment ce marchează sfârșitul celui mai distrugător conflict militar pe care l-a cunoscut vreodată Europa. Să nu uităm că războiul a continuat în Pacific până la capitularea Japoniei, survenită la 2 septembrie 1945.
Din punctul meu de vedere 8 mai 1945 este ziua victoriei în Europa și nu 9 mai 1945, dată impusă de Kremlin.
Bilanțul celui de-al Doilea Război Mondial este unul de-a dreptul înfricoșător:
– peste 60 de milioane de victime, de o parte și de alta, din care 20 de milioane de militari și 40 de milioane de civili
– Holocaustul, peste 6 milioane de evrei asasinați de către Germania nazistă
– pagube inestimabile și valori (unele unice) distruse
pentru totdeauna
– divizarea continentului și începutul războiului rece.
– înlocuirea tiraniei naziste cu cea sovietică.
Indiferent ce a susținut și continuă să susțină și în prezent Kremlinul, așa-zisa „eliberare” a Europei central-estice de către Armata Roșie a fost în realitate un marș al înrobirii și terorii, presărat cu jafuri, violuri și crime la o scară greu de imaginat.
Bunicii și străbunicii noștri au experimentat pe propria piele comportamentul brutal și inuman al așa-zisei „Armate Roșii eliberatoare”, întâmplările cu militarii sovietici necivilizați, bețivi, violatori, jefuitori și ahtiați după ceasuri (printre altele), devenind o realitate cotidiană în toate statele în care au poposit „eliberatorii” veniți din răsărit.
Și încă ceva. În opinia mea, România nu are motive de a sărbători.
– deși la sfâșitul războiului Armata română se afla în Cehoslovacia și Austria, luptând alături de Armata Roșie împotriva Germaniei naziste, totuși Marile Puteri au refuzat ulterior recunoașterea statutului de cobeligerantă al României. Din punctul meu de vedere recunoașterea acestui statut era practic imposibilă, dat fiind faptul că România fusese timp de 3 ani și 2 luni (22 iunie 1941-23 august 1944) principalul aliat militar al celui de-al Treilea Reich pe Frontul de Est. În plus, aproximativ 27 % din carburanții consumați de către Wehrmacht au fost livrați de România (regiunea petroliferă Ploiești).
– dacă la începutul războiului, în septembrie 1939, exista o Românie Mare, la sfârșitul conflagrației România Mare era doar amintire, Basarabia și Bucovina de nord fiind anexate de către URSS, în timp ce Cadrilaterul revenise la Bulgaria încă din 1940
– la începutul războiului România era un stat independent, în mai 1945 însă România era ocupată în totalitate de către Armata Roșie, cu un guvern dominat de comuniști și acoliții lor, în plin proces de comunizare și transformare a țării într-un vasal obedient al URSS.
În pofida elucubrațiilor susținute de Kremlin și de propagandiștii Moscovei din țara noastră, România NU a fost un stat ocupat de către Germania nazistă până la 23 august 1944, ci a fost un aliat al celui de-al III-lea Reich.
România a încetat să existe ca stat independent odată cu ocupația sovietică!” a scris istoricul Ottmar Trașcă pe pagina sa de facebook, postare care a suscitat polemici între pasionații de istorie.
