Colaborator Clujulcultural.ro premiat. Cine sunt câștigătorii concursului național de proză „Ioan Slavici”

Actualitate Carte

Revista de cultură ,,Tribuna” invită publicul interesat să ia parte în zilele de 28-29 octombrie 2016, în Sala de conferinţe a hotelului Seven ( str. Gruia, nr. 2). la manifestările organizate cu prilejul desfăşurării celei de-a patra ediţii a Concursului naţional de proză ,,Ioan Slavici”.

            Astfel, vineri, 28 octombrie 2016, începând cu ora 17.00, va avea loc Conferinţa ,,Schimbări la Casa Albă”, susţinută de către prof. univ. dr. Andrei Marga, urmând ca sâmbătă, 29 octombrie 2016, de la ora 13.00, să se desfăşoare Festivitatea de premiere a câştigătorilor ediţiei din acest an a Concursului naţional de proză ,,Ioan Slavici”, iar de la ora 15.00 va fi organizată o Masă rotundă cu tema ,,Evocarea personalităţii lui Ioan Slavici”.

            Competiţia cuprinde două secţiuni, şi anume roman şi proză scurtă, având oportunitatea de a participa autori de toate vârstele, cu sau fără volume personale publicate, condiţia principală impusă fiind aceea ca textele trimise pentru concurs să fie unele inedite. Juriul a reunit la aceeaşi masă personalităţi literare clujene şi redactori ai Revistei ,,Tribuna” – critici literari şi prozatori, premiile acordate câştigătorilor constând în publicarea textelor în revistă, cu posibilitatea unei eventuale publicări ulterioare în volum la Ediţia Tribuna.

afis-tribuna-concursul-national-de-preza

Câştigătorii din acest an ai Concursului naţional de proză ,,Ioan Slavici”, la secţiunea proză scurtă sunt: Premiul I – Tincuţa Horonceanu – Bernevic, Premiul II – Andreea – Maria Lupu şi Ştefan Aurel Drăgan, Premiul III – Constantin Rupa, şi Menţiune specială – Claudiu-Nicolae Şimonaţi. La secţiunea roman, Premiul I a fost obţinut de Nora – Maria Vasilescu, Premiul II – Ela Nicolau, iar Premiul III – Bianca Tămaş.

Bianca Tămaș, 23 de ani este colaborator al siteului Clujulcultural.ro. Ea este masterandă la Publicitate și Pr la UBB și prozatoare, autoare a două romane.

Prima ediţie a acestei competiţii literare a avut loc în anul 2013, organizatorii căutând an de an să descopere noi talente literare, să promoveze lucrările realizate de aceştia, dar şi să încurajeze creativitatea şi aptitudinile deosebite ale persoanelor de toate vârstele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *